Muzeul de Artă Cluj-Napoca este prezent la cel mai mare eveniment dedicat artei din România cu 2 opere de artă valoroase

de | oct. 31, 2022

Art Safari, cel mai important eveniment cultural din România, găzduiește în inima Capitalei, cea mai mare expoziție organizată vreodată în țară, dedicată pictorului român Ștefan Popescu (1872-1948). Nu așa de cunoscut de compatrioții săi, pentru că a trăit mult timp în Franța, Ștefan Popescu a fost unul dintre cei mai activi și implicați pictori ai secolului XX, făcând parte din generația de aur a picturii românești.

A călătorit în toate colțurile Europei și în Orientul apropiat și a transpus culoarea locală a destinațiilor sale de vacanță pe pânze. A fost prieten și apropiat cu cele mai importante personalități ale lumii, printre care Constantin Brâncuși, celebrul sculptor român stabilit la Paris.

Expoziția care este curatoriată de Elena Olariu și găzduită la Art Safari până pe 11 decembrie este cea mai mare retrospectivă dedicată lui Ștefan Popescu, la 150 de ani de la moartea artistului.

Colecționari privați, dar și cele mai semnificative muzee din țară au împrumutat lucrări de artă din colecțiile lor, pentru a putea fi admirate de un public larg.

Un peisaj din Reșița și un peisaj din Maroc, de la Cluj-Napoca în inima Capitalei

Muzeul de Artă Cluj-Napoca a împrumutat Art Safari tabloul „Reșița”, pictat de Ștefan Popescu în 1927. Este singurul peisaj industrial pe care îl avem în expunere la Art Safari, iar acest lucru îl face special. Orașul Reșița are o istorie de peste 300 de ani, fiind un important centru industrial al României la începutul secolului XX. Istoria Reșiței începe în anul 1771, în timpul domniei împărătesei Maria Terezia.

Alături de acest tablou, muzeul clujean a mai împrumuta și lucrarea „Marrakesh”, pentru a face parte din expoziția dedicată artistului Ștefan Popescu.

Program și bilete

Toată țara este invitată la Art Safari, într-un city break cultural la București, pe strada Lipscani 18-20. Pavilionul de artă poate fi vizitat de joi până duminică, de la 12:00 la 21:00. În fiecare seară de vineri și sâmbătă, între 22:00 și 1:00, au loc Night Tours  – vizite ghidate nocturne în expoziții, alături de muzică live și prosecco. Tot la Art Safari poate fi văzută și cea mai valoroasă expoziție de artă de pe teritoriul țării noastre, adusă de la faimosul muzeu din Londra – Victoria and Albert.

Despre Art Safari București

Art Safari, proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii și susținut de Lidl, GLO și Deutsche Bank, este specializat în realizarea de pavilioane expoziționale de artă. Organizatorul anual al Pavilionului de Artă București – cel mai mare conglomerat de expoziții de artă din România – ajuns la a 10-a ediție, realizează, în parteneriat cu muzeele de artă din România și cu colecționari privați, ample expoziții retrospective care își propun recuperarea valorilor de patrimoniu. Având o puternică latură educaţională, misiunea sa este de a apropia arta de public și de a educa noile generații prin organizarea de ateliere de artă pentru copii, tururi ghidate și expoziții de artă contemporană în spații neconvenționale, cum ar fi Aeroportul Henri Coandă sau metroul bucureștean. Art Safari se desfășoară sub patronajul Primăriei Municipiului București și UNESCO România și este realizat în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul Cultural Român și Muzeul Național de Artă al României.

Partenerul oficial Art Safari este BCR. Partenerul educațional al Art Safari este Centrul Step by Step din București.

În cele 9 ediții de până acum a înregistrat aproape 300.000 de vizitatori. Mai multe detalii: artsafari.ro.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Târg de Mărțișor la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Târg de Mărțișor la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Handmade Transilvania, în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită în perioada 28 februarie-2 martie 2024 la Târgul de Mărțișor. Pe perioada târgului, vor fi...

4 + 1 = Cvartetul Transilvan alături de flautistul János Bálint

4 + 1 = Cvartetul Transilvan alături de flautistul János Bálint

Studioul de concerte al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” vă așteaptă să îi treceți pragul pentru a participa la o seară dedicată muzicii de cameră în compania Cvartetului Transilvan (Gabriel Croitoru - vioara I, Nicușor Silaghi - vioara a II-a, Marius Suărășan -...

Pinocchio, din nou pe scena Teatrului „Puck”

Pinocchio, din nou pe scena Teatrului „Puck”

La finalul acestei săptămâni, cei mici sunt așteptați să urmărească la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca aventurile unuia dintre cele mai cunoscute personaje din literatura pentru copii. Este vorba de Pinocchio, eroul spectacolului cu același nume, în regia lui...

Concurs județean SCRISOARE PENTRU MAMA, ediția a IV-a

Concurs județean SCRISOARE PENTRU MAMA, ediția a IV-a

Primăria Municipiului Turda, Biblioteca Municipală ”Teodor Murășanu” Turda şi Asociația „Împreună Pentru Voi” Turda organizează în perioada 27 Februarie-1 Martie 2024 a patra ediție a concursului județean SCRISORI PENTRU MAMA. Știm că voi, copiii, le mulțumiți mamelor...