Muzeul Mitropoliei Clujului participă și-n acest an la „Noaptea Muzeelor”. Va fi prezentat un film cu principalele exponate

de | nov. 13, 2020 | Cultură

Muzeul Mitropoliei Clujului, situat la subsolul Catedralei Mitropolitane din Piața Avram Iancu, participă pentru al 6-lea an consecutiv la „Noaptea Muzeelor”.  Evenimentul, ajuns la cea de-a 16-a ediție, va avea loc sâmbătă, 14 noiembrie 2020, și reunește pe plan internațional din ce în ce mai multe muzee, galerii de artă și instituții culturale.

Astfel, în seara de 14 noiembrie 2020, de la 18.00, iubitorii de artă religioasă vor avea posibilitatea de a viziona în exclusivitate un film de prezentare a Muzeului Mitropoliei, cu principalele exponate (multe dintre ele nou expuse) și istoria din spatele lor. Filmul, recent realizat, va fi încărcat pe pagina de Facebook a instituției muzeale  și pe canalul de YouTube.

Potrivit reprezentanților instituției, sâmbătă programul Muzeului va fi cel obișnuit, 10.00-17.00 (deschis pentru vizitare), urmând ca de la ora 18.00 întâlnirile să se desfășoare în mediul virtual.

 Anul acesta, într-un context național și internațional delicat, în care pe primul loc între priorități se află sănătatea, ediția „Nopții Muzeelor” nu s-a mai desfășurat în luna mai, ea fiind amânată pentru ziua de 14 noiembrie. Chiar dacă perspectivele epidemiologice nu s-au îmbunătățit, situația general fiind una delicată, organizatorii nu au dorit ca acest eveniment să se piardă, cultura rămânând în aceste vremuri una dintre puținele oportunități de a uita, chiar și pentru scurt timp, de grijile și apăsările provocate de realitatea pandemică.

Ținându-se cont de necesitatea asigurării siguranței tuturor, vizitatori sau gazde, s-a optat pentru o ediție desfășurată în cea mai mare parte online, într-un format inedit dar dinamic. În Cluj-Napoca s-au înscris un număr de 17 instituții culturale și muzee, pentru acest eveniment fiind creată o pagină specială, interactivă, care va găzdui într-un format nou expoziții, filme de prezentare, interviuri etc.

Pentru a menține „suspansul” și a nu risipi bucuria descoperirii surprizelor pregătite de participanți special pentru seara zilei de 14 noiembrie, conținutul interactiv al paginii va deveni accesibil doar începând cu ora 18.00, urmând ca, pe pagina de Facebook a „Nopții Muzeelor” Cluj, să ruleze din 15 în 15 minute filme de prezentare a muzeelor sau expozițiilor curente.

Muzeul Mitropoliei Clujului participă și-n acest an la „Noaptea Muzeelor”. Va fi prezentat un film cu principalele exponate

Orașul Cluj-Napoca s-a alăturat încă de la început evenimentului „Noaptea Muzeelor” și  s-a bucurat de un real succes. La ediția de anul trecut au fost peste 50.000 de vizitatori care au trecut pragul celor 20 de muzee și instituții culturale participante. Astfel, vizitatorii au avut posibilitatea ca, dincolo de admirarea unor exponate, să afle povești și istorisiri cu parfum de epocă sau, dimpotrivă, prin folosirea celor mai moderne tehnologii, să perceapă patrimonial cultural într-o cheie nouă și inovativă.

Ultimele articole

Un bun duhovnic compătimeşte cu penitenţii

Un bun duhovnic compătimeşte cu penitenţii

Bătrânul Iacob: „Eu compătimesc dimpreună cu penitentul pe care-l spovedesc, eu sufăr împreună cu el. Eu sufăr şi plâng pentru el. Îl rog pe Sfântul David,[1] după spovedanie, să uit ce nu-i necesar şi să-mi amintesc ceea pentru care trebuie să mă rog. Eu mă rog...

Lansări de carte, la Muzeul Mitropoliei Clujului

Lansări de carte, la Muzeul Mitropoliei Clujului

Două cărți dedicate Protopopului Martir Aurel Munteanu și una de istoriografie bisericească vor fi lansate joi la Muzeul Mitropoliei Clujului. Titlurile dedicate protopopului martir sunt apărute la Editura Renașterea a Arhiepiscopiei Clujului: „Protopopul Aurel...

Mai multe din Cultură
Primul volum de versuri semnat de Cătălin Bărăian

Primul volum de versuri semnat de Cătălin Bărăian

Redactorul și realizatorul de emisiuni la Radio Renașterea, Cătălin Bărăian a publicat recent primul său volum de versuri. Acesta cuprinde poezii pe care colegul nostru le-a compus, pe diferite teme, pe parcursul mai multor ani. „Cuvinte spre nemurire” a apărut cu...

Meșterii populari clujeni, din nou în Parcul Etnografic

Meșterii populari clujeni, din nou în Parcul Etnografic

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Asociația Meșterilor Populari Clujeni, vă invită la a IV-a ediție a târgului: Lume lume… Hai la piață! Evenimentul se...