Muzeul Păpușilor, ediție cu exponate în premieră

de | iul. 4, 2022

Păpușile și decorurile care au animat patru dintre cele mai recente spectacole ale stagiunii 2021-2022 la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca pot fi vizionate în aceste zile la Muzeul de Artă. Pe lângă acestea, pentru prima dată, sunt expuse planșe și machete ale decorului imaginat de studenții de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism din cadrul UTCN pentru Festivalul Stradal WonderPuck.

Muzeul Păpușilor se află la cea de-a 16-a ediție și este găzduit de sala de expoziții temporare (din stânga intrării), de la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca. Din 6 până în 17 iulie, cei mici și cei mari pot să urmărească pe îndelete personaje și decoruri din spectacole ale secției maghiare din cadrul Teatrului „Puck”, cum ar fi „A brémai muzsikusok”/„Muzicanții din Bremen”, „Plüm-Plüm kalandjai”/„Aventurile lui Plüm-Plüm”. De asemenea, de la secția română sunt expuse păpuși și obiecte din scenografia spectacolelor „Alfonso și vrăjitoarea”, precum și „Pălăria buclucașă”.

O noutate a ediției este proiectul intitulat WonderSpace, realizat în colaborare cu Facultatea de Arhitectură din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN). Mai exact, studenții anului I expun planșe și machete ale unor elemente din decorul următoarelor ediții ale Festivalului WonderPuck.

Studenții participanți la WonderSpace devin, astfel, protagoniștii demersului organizatoric al ediției a VI-a a Festivalului Stradal WonderPuck, prin conceperea unui cadru ambiental și scenografic adaptat temei „O poveste fără sfârșit”, cu trimiteri către un univers fantastic, oniric.

Realizarea acestor lucrări a avut loc în cadrul atelierului de Studiul formelor, iar realizatorii lor și-au propus realizarea  unei  lucrări  colective, destinată ambientării spațiului urban în acord cu atmosfera generală de festival creată în jurul evenimentului WonderPuck ( 9 – 11 septembrie 2022).

„Această lucrare poate fi definită ca obiect – instalație, decor sau scenografie. Între caracteristicile exponatelor se numără funcționalitatea, prin faptul că se dorește o posibilă reacție, un efect al interacțiunii cu publicul festivalului, astfel încât să provoace, să sugereze atitudini și să atragă”, precizează reprezentanții echipei de studenți arhitecți.

Vizitarea expoziției se face conform programului și tarifelor de la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca.

Despre Teatrul de Păpuşi „Puck”

Teatrul de Păpuşi „Puck” a fost înfiinţat în 1950 și se află în subordinea Consiliului Județean Cluj. Palmaresul instituției cuprinde peste 300 de premiere, atât la secţia română, cât şi la cea maghiară, precum și importante premii şi nominalizări. Repertoriul actual al Teatrului de Păpuşi „Puck” este alcătuit din aproximativ 25 de titluri de spectacole pentru copii. Începând cu anul 2002, instituţia clujeană este gazda Festivalului Internaţional „Puck”, unul din evenimentele importante ale Clujului, iar din septembrie 2017 a inițiat Festivalul Stradal „WonderPuck”, un eveniment dedicat întregii familii.

 

Biroul de Marketing              

Teatrul de Păpuși PUCK

www.teatrulpuck.ro

www.facebook.com/teatrulpuck

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Eveniment cultural deosebit la Memorialul Gherla

Eveniment cultural deosebit la Memorialul Gherla

Un sfârșit de săptămână cu un concert, un atelier de desen, un curs de educație alternativă, literar-muzicală, pentru prietenii de toate vârstele ai Memorialului Gherla! „Artiști căzuți din lună", după cum sunt prezentați de organizatori, Aneli Munteanu, Călin Torsan...

Primul volum de versuri semnat de Cătălin Bărăian

Primul volum de versuri semnat de Cătălin Bărăian

Redactorul și realizatorul de emisiuni la Radio Renașterea, Cătălin Bărăian a publicat recent primul său volum de versuri. Acesta cuprinde poezii pe care colegul nostru le-a compus, pe diferite teme, pe parcursul mai multor ani. „Cuvinte spre nemurire” a apărut cu...

Meșterii populari clujeni, din nou în Parcul Etnografic

Meșterii populari clujeni, din nou în Parcul Etnografic

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Asociația Meșterilor Populari Clujeni, vă invită la a IV-a ediție a târgului: Lume lume… Hai la piață! Evenimentul se...