Muzică și jocuri tradiționale, de Ziua Unirii Principatelor Române

de | ian. 21, 2021 | Cultură

De Ziua Unirii Principatelor Române, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj propune publicului iubitor de folclor o călătorie muzicală prin ținuturile românești, pentru a se bucura de patrimoniul spiritual al poporului român.

În această perioadă, pe canalele media ale instituției, sunt postate momente din cadrul spectacolului „Hai să dăm mână cu mână!”.

Este vorba despre de suite instrumentale, interpretate de Orchestra profesionistă „Cununa Transilvană”,  dirijor prof. Ovidiu Barteș și Orchestra Ansamblului Artistic Profesionist „Crişana” din Oradea, dirijor Adrian Miescu. De asemenea, cântecele tradiționale și patriotice sunt interpretate de artiști clujeni sau din alte zone ale țării, precum: Ioan Dordoi, Felix Gălan, Sava Negrean Brudașcu, Leontin Ciucur, Cornel Borza, Grupul vocal bărbătesc „Craii Măgurii” din Bucea și grupul de copii „Muguri de Folclor” din Cluj-Napoca.

 Totodată, jocurile populare din Cluj, Sălaj, Bucovina, Bihor și din Oltenia sunt prezentate  de membrii Ansamblului Folcloric „Crișana” din Oradea și ai Ansamblului „Cununa Apusenilor” al Casei de Cultură „Dumitru Sopon” din Gilău.

La 24 ianuarie este sărbătorită în întreaga ţară, Ziua Unirii Principatelor Române.  În acest an se împlinesc 162 de ani de la unirea Moldovei cu Ţara Românească, sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Acesta a fost considerat primul pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român.

FOTO: CJCPCT Cluj

Ultimele articole

Mai multe din Cultură
Monedă dedicată centenarului Operei Române din Cluj-Napoca

Monedă dedicată centenarului Operei Române din Cluj-Napoca

O monedă din argint cu tema 100 de ani de la înființarea Operei Române din Cluj-Napoca va fi lansată săptămâna viitoare, luni,  în circuitul numismatic de Banca Naţională a României (BNR). Moneda are valoarea nominală de 10 lei, iar  aversul ei prezintă imaginea...

Memorii dăltuite în piatră – cioplitorul Ioan Raţiu din Podeni

Memorii dăltuite în piatră – cioplitorul Ioan Raţiu din Podeni

Are 94 de ani și mâinile lui transformă piatra în artă. Ion Rațiu este ultimul cioplitor în piatră de la poalele Munților Trascăului. Trăiește singur în satul clujean Podeni, situat la mai puţin de 60 de kilometri de orașul Cluj-Napoca, la graniţa cu judeţul Alba....