Muzică tradițională, romanțe și pricesne, în curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj

de | sept. 2, 2020 | Cultură

FOTO: CJCPCT Cluj

Sub genericul „De la suflet la suflet”, joi, 3 septembrie 2020, de la ora 16:00, Orchestra profesionistă „Cununa Transilvană”, dirijor profesor Ovidiu Barteș, va concerta în curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență, situat pe strada Clinicilor, nr. 3-5 din Cluj-Napoca. Aici, timp de aproape o oră, medicii și pacienții vor audia suite instrumentale tradiționale, romanțe și pricesne.

Evenimentul este organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj , instituție care a demarat o serie de concerte, în onoarea medicilor și cadrelor medicale, aflate în prima linie în lupta cu noul coronavirus, dar și a pacienților.

„În acest mod, instituția noastră transmite corpului medico-sanitar, aprecierea, respectul și gândurile de aleasă prețuire pentru performanțele deosebite, pentru încrederea și susținerea transmisă pacienților”, a precizat managerul CJCPCT Cluj, Adriana Irimieș.

Evenimentul se va desfășura fără accesul publicului larg, cu respectarea tuturor măsurilor de protecție și siguranță sanitară.

Primul astfel de moment muzical a avut loc luna trecută, de Ziua Medicinei Militare, în curtea Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” din Cluj-Napoca. În perioada următoare, orchestra va susține momente muzical-instrumentale în mai multe spitale din oraș.

Muzică tradițională, romanțe și pricesne, în curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj

Ultimele articole

Agenda ierarhilor în Duminica a 8-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 8-a după Rusalii

În Duminica a 8-a după Rusalii (Înmulțirea pâinilor), 7 august 2022, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul...

Mai multe din Cultură
Modificare în programul Teatrului „Puck”

Modificare în programul Teatrului „Puck”

Din motive obiective, spectacolul „Povestea celor trei veverițe”, anunțat pentru duminică, 3 aprilie (de la 11 și 12.30), va fi înlocuit cu „Vasilache și Marioara în jurul lumii”, în regia lui Ionuț Constantinescu. Sâmbătă, 2 aprilie (de la ora 11) va fi prezentat...