Muzică tradițională, romanțe și pricesne, în curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj

de | sept. 2, 2020

FOTO: CJCPCT Cluj

Sub genericul „De la suflet la suflet”, joi, 3 septembrie 2020, de la ora 16:00, Orchestra profesionistă „Cununa Transilvană”, dirijor profesor Ovidiu Barteș, va concerta în curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență, situat pe strada Clinicilor, nr. 3-5 din Cluj-Napoca. Aici, timp de aproape o oră, medicii și pacienții vor audia suite instrumentale tradiționale, romanțe și pricesne.

Evenimentul este organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj , instituție care a demarat o serie de concerte, în onoarea medicilor și cadrelor medicale, aflate în prima linie în lupta cu noul coronavirus, dar și a pacienților.

„În acest mod, instituția noastră transmite corpului medico-sanitar, aprecierea, respectul și gândurile de aleasă prețuire pentru performanțele deosebite, pentru încrederea și susținerea transmisă pacienților”, a precizat managerul CJCPCT Cluj, Adriana Irimieș.

Evenimentul se va desfășura fără accesul publicului larg, cu respectarea tuturor măsurilor de protecție și siguranță sanitară.

Primul astfel de moment muzical a avut loc luna trecută, de Ziua Medicinei Militare, în curtea Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” din Cluj-Napoca. În perioada următoare, orchestra va susține momente muzical-instrumentale în mai multe spitale din oraș.

Muzică tradițională, romanțe și pricesne, în curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Concursul liric VERUM SOLITUS Vocal Competition, la Cluj-Napoca

Concursul liric VERUM SOLITUS Vocal Competition, la Cluj-Napoca

VERUM SOLITUS Vocal Competition este un proiect de viziune culturală co-organizat de Opera Națională Română Cluj-Napoca împreună cu Asociația Culturală New Hope, ce aduce în atenție un nou concurs de interpretare muzicală – canto, cu desfășurare la Cluj-Napoca, în...

Andrei Pleșu conferențiază la Cluj-Napoca

Andrei Pleșu conferențiază la Cluj-Napoca

Cunoscutul scriitor Andrei Pleșu va fi invitatul conferinței organizate de către Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului joi, 8 iunie 2023. Evenimentul cultural va avea loc începând cu ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca. „Întâlniri...