Postul Adormirii Maicii Domnului 2021 | Cateheza II

Excurs istoric:

Nașterea Domnului (25 decembrie), nativitas, Natalitia Christi, Natalis Dominis Corporalis,  marchează întruparea Domnului nostru Iisus Hristos.

Este una dintre cele mai vechi sărbători ale creștinătății, cea mai veche cu dată fixă și prima în ordinea cronologică a biografie pământești a Mântuitorului[1]. În primele veacuri au fost înregistrate diferențe între datele de celebrare în Apus și Răsărit, asftel în Răsărit, unde ne aflăm și noi, până spre anul 350 era o sărbătoare unită cu Boboteaza, în timp ce în Apus, a fost dintotdeauna data de 25 decembrie. În fapt, dacă cineva ar căuta să dea dreptate unuia din cele două puncte cardinale, nu ar avea de ce, pentru că, după cum ne spune pr. Ene Braniște, cel mai important liturgist român: „atât în Orient, cât și în Occient, Nașterea Domnului a fost serbată de la început la aceeași dată, în legătură cu aceea a solstițiului de iarnă, numai că orientașii au fixat-o, după vechiul calcul egiptean, la 6 ianuarie, pe când Apusul, în frunte cu Roma, a recalculat-o, fixând-o în funcție de data exactă la care cădea atunci solstițiul, adică la 25 decembrie[2].

Pentru creștinii din antichitatea era foarte important să se sărbătoarească Nașterea în apropierea solstițiului de iarnă, 22 decembrie, și pentru faptul că lumea păgână valoriza pe zeul Mithra, zeul Soarelui. Hristos, numit Soarele dreptății, înlocuia pe zeul nedreptății și al războiului. 

„Nu mai puțin se poate să fi contribuit la fixarea zilei de 25 decembrie ca dată a Nașterii Domnului și o considerație simbolică, legată de cursul anului solar. Deoarece Sf. Ioan Botezătorul a spus: „acela (adică Iisus) trebuie să crească, iar

eu să mă micșorez” (Ioan 3,30), s-a așezat sărbătoarea Nașterii lui la 24 iunie (momentul solstițiului de vară, când zilele încep să descrească), iar Nașterea Mântuitorului la 25 decembrie, adică după solstițiul de iarnă, când zilele încep să se mărească”.[3]

Ajunul era destinat, așa cum îi spune numele, postului și rugăciunii, respectiv botezării celor care până atunci au îndeplinit funcția de catehumeni, de persoane care doreau să urmeze calea lui Hristos. 

Din învățătura dogmatică a praznicului⁴:

• Pentru restabilirea comuniunii cu Dumnezeu, Hristos trebuia să se întrupeze;
• Hristos este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat;
• Întruparea lui Dumnezeu este dintr-o femeie și este reală însă fără sămânță bărbătească, ci prin umbrirea Duhului Sfânt;
• Prin întrupare, Domnul se face ca omul, mai puțin la nivelul păcatului.

Suportul nou-testamentar al praznicului:

Matei 2, 1-12: Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui și am venit să ne închinăm Lui. Însă regele Irod, auzind, s-a tulburat, și tot Ierusalimul împreună cu el. Și, adunând pe toți arhiereii și cărturarii poporului, căuta să afle de la ei unde era să Se nască Hristos. Iar ei i-au zis: În Betleemul Iudeei, că așa este scris de prorocul: «Și tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu ești nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieși Conducătorul, Care va paște pe poporul Meu Israel». Atunci Irod, chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua. Și, trimițându-i la Betleem, le-

a zis: Mergeți și cercetați cu de-amănuntul despre Prunc și, dacă Îl veți afla, vestiți-mi și mie, ca, venind și eu, să mă Închin Lui. Iar ei, ascultând pe rege, au plecat și iată, steaua pe care o văzuseră în răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit și a stat deasupra, unde era Pruncul. Și, văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie foarte mare. Și intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, Mama Sa, și căzând la pământ, s-au închinat Lui; apoi, deschizând vistieriile lor, Iau adus Lui daruri: aur, tămâie și smirnă. Dar, luând înștiințare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în țara lor”.

Galateni 4, 4-7: „Fraților, când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea. Și, pentru că sunteți fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Său în inimile noastre, care strigă: Avva, Părinte! Astfel, dar, nu mai ești rob, ci fiu; iar de ești fiu, ești și moștenitor al lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos”.

Reflectarea teologiei praznicului în imnografie:

Tropar: „Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărita lumii lumina cunoştinţei; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la Stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul Cel de sus, Doamne, Slavă Ţie!”

Condac: Fecioara astăzi, pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peştera Celui Neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu Steaua călătoresc. Că pentru noi s-a născut Prunc Tânăr, Dumnezeu, Cel mai înainte de veci.

[1] ENE BRANIȘTE, Liturgica generală cu noțiuni de artă bisericească, arhitectură și pictură creștină, vol. 1, a III-a revizuită și completată de Pr. Nicolae D .Necula, Basilica, București, 2015, p. 218.

[2] ENE BRANIȘTE, Liturgica generală cu noțiuni de artă bisericească, arhitectură și pictură creștină, vol. 1, p. 240.

[3] ENE BRANIȘTE, Liturgica generală cu noțiuni de artă bisericească, arhitectură și pictură creștină, vol. 1, p. 243. ⁴ DUMITRU STĂNILOAE, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. II, EIBMBOR, București, 2003.