Naşterea Domnului, vestită de copii la „Liturghia şi şcoala duminicală”

de | dec. 18, 2018

În 16 decembrie 2018, Biserica Ortodoxă cu hramul „Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina” din Cluj Napoca a fost îmbrăcată în haină de sărbătoare în pragul așteptării marelui Praznic al Naşterii Domnului, întrucât tânăra comunitate creştin ortodoxă din oraş a vestit, prin frumoasele colinde tradiţionale româneşti, Întruparea Fiului lui Dumnezeu atât în peștera săracă din Betleemul Iudeii, cât și în inimile tuturor celor care-L primesc cu bucurie.

După momentul înălţător de rugăciune din cadrul Sfintei Liturghii, când copiii L-au primit pe Hristos în Sfânta Taină a Împărtăşaniei, părintele Vasile Gorcea a rostit un cuvânt de învăţătură prin care i-a îndemnat pe copii să răspundă invitației pe care Hristos o face tuturor de a participa la Cină împreună cu El în Sfânta Liturghie. În același timp, părintele a subliniat în cuvântul adresat copiilor și tinerilor prezenți faptul că această invitație este o chemare la pocăință, sfințenie, smerenie și ieșirea din întuneric la lumină. I-a felicitat, de asemenea, pentru participarea şi implicarea lor la Sfânta Liturghie în fiecare duminică.

Copiii, îmbrăcaţi în straie de sărbătoare, au prezentat un recital de colinde tradiţionale româneşti care au încântat sufletele tuturor credincioşilor prezenţi. Prin purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei efortul copiilor a fost, la final, răsplătit cu daruri pregătite special pentru ei și dăruite într-o atmosferă încărcată de emoție de însuși Moș Crăciun.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Prima ediție a școlii de vară, în parohia Răscruci

Prima ediție a școlii de vară, în parohia Răscruci

În perioada 25-28 iulie 2022, în Parohia Ortodoxă Răscruci s-au desfășurat o serie de activități estivale, sub egida  Școlii de vară. La manifestări au participat peste cincizeci de copii, cu vârste cuprinse între 3 și 15 ani. Activitățile primei zile s-au  desfășurat...