Păgânismul greco-roman, în ziua de 25 decembrie, sărbătorea pe Mitras, zeul soarelui. O zi de bucurie ca puţine altele în decursul unui an. La 21 decembrie este solsţiţiul de iarnă, ziua cea mai mică și noaptea cea mai lungă. Imediat începe mărirea zilei. Pentru credinţa păgână soarele renaște, descriind cercuri tot mai mari pe cer, trezind la viaţă prin căldura-i binefăcătoare întreagă lumea vegetală. „Natalis solis” – sărbătoarea speranţelor sunt strâns legate de binefacerile soarelui. Concomitent, creștinismul sărbătorește Nașterea Fiului lui Dumnezeu.

Este aceasta o simplă coincidenţă? Nu. Dumnezeu a voit ca acest unic și inegalabil eveniment în istorie să toarne alt conţinut sărbătorii păgâne. Nașterea lui Hristos este punctul în timp unde viaţa oamenilor își schimbă cursul. Ceea ce în concepţia păgână despre lume și viaţă era soarele, în concepţia creștină este Mântuitorul. Ziua de 25 decembrie este momentul în care moare o concepţie și se naște cealaltă. Alături nu pot via [trăi]. Lumina celei din urmă face să pălească până la dispariţia celei dintâi. Nu poate susţine lupta o viaţă exclusiv legată de materie, împotriva vieţii dirijate de comandamente [norme] spirituale superioare, care se avântă din îngustimea pământului spre nemărginirea cerului. Dispare o lume și o concepţie. Crăciunul înlocuiește pe „natalis solis”.

Cu conţinutul complet schimbat, caracterul zilei este tot bucuria, bucurie adâncă a sufl etului omenesc, dornic de libertate, dornic de mântuire când își vede nădejdea împlinindu-se. O bucurie permanent vie care reîmprospătează puterile de luptă pe drumul învingerii spiritului în lume. O bucurie cerească vestită pământului de slujitorii tronului divin. O bucurie de cea mai fi nă substanţă, izvorâtă din concretizarea iubirii lui Dumnezeu faţă de noi, în întruparea Fiului Său, luând trup omenesc.

Cu nimic nu poate fi asemănată, cu nimic înlocuită. Dar, vai, ea nu este accesibilă oricui și în orice împrejurări! Este un bun dat omului cu atâta dragoste, omul însă nu poate gusta din el decât condiţionat. Trebuie să înţeleagă nemărginita lui valoare. Numai cine pune pe primul plan al vieţii problema mântuirii sale, cu toate îndatoririle și benefi ciile aferente ei știe să aprecieze însemnătatea venirii Mântuitorului în lume. Numai cine năzuiește spre înnobilarea și spiritualizarea animalicului din el, înţelege imensitatea operei Lui. În această unică preocupare și în această înţelegere se plămădește bucuria Crăciunului.

Ne înșelăm când credem altfel. O clipă de liniște în lupta pentru existenţă, o masă copioasă în mijlocul familiei sau prietenilor dau numai iluzia bucuriei – n-au nimic a face cu Crăciunul. Nu sunt demne nici de păgânul care se bucura la sărbătoarea soarelui în speranţa unui an de belșug, cu atât mai puţin de un creștin.

Sărbătoarea Nașterii Domnului deci, ridică în faţa fiecăruia marea problemă a mântuirii omului. De aceea, Biserica a fixat înainte-i un post pregătitor, recomandă o revizuire a conștiinţei, căinţa pentru păcate și împărtășirea cu Taina Sfintei Euharistii. Crăciunul trebuie să ne găsescă pregătiţi sufletește ca început al unei noi etape în drumul mântuirii, cu socoteala trecutului încheiată, cu sufletul plin de recunoștinţă faţă de Dumnezeu pentru excedentul duhovnicesc al încă unui an trecut în străduinţe, cu nădejdea unui și mai pronunţat avânt în viitor.

A desconsidera aceste imperative înseamnă a da cel mai lamentabil examen de necredinţă și incapacitate spirituală, a dezveli toată goliciunea unui suflet dominat de puterile demonice ale materiei și lipsit de veșnicul ideal al omenirii. Atari specimene umane e rușine să poarte numele lui Hristos, neavând nimic de a face cu El. Sunt tot atâtea obstacole în calea progresului spre desăvârșire, reminiscenţe ale unei lumi de dureroase amintiri pentru demnitatea omenească.

Numărul lor în anumite epoci reprezintă majorităţi compacte, încât imprimă vieţii sociale un specifi c caracteristic de materialism. Nu trebuie desconsideraţi, ci călăuziţi spre lumina cunoașterii adevărului. Trebuie făcuţi să simtă nevoia unor năzuinţe superioare.

În societatea omenească post-belică caracterizată prin existenţa acestor majorităţi, a început un curent de reviriment moral. Îl simţim și la noi, deși poporul nostru sub influenţa prefacerilor sociale ale timpului s-a depărtat mai puţin de făgașul vieţii tradiţionale. În trecut, deși în suferinţe și sărăcie, s-a știut bucura integral de Nașterea pruncului din Betleem având o sănătoasă concepţie de viaţă. Toate datinile strămoșești sunt creaţii rezultate din exteriorizarea acelei bucurii.

În secolul nostru copleșit pe un moment dat de duhul străin al distrugerii, revine legând firul cu trecutul. Reînvierea cu atâta vigoare a datinilor strămoșești este dovada că nu peste mult timp se va generaliza adevărata bucurie a Crăciunului pe plaiurile noastre, bucuria care trăiește numai prin străduinţa noastră după mântuire și prin înţelegerea imensului ajutor oferit nouă în această direcţie de către Iisus.

Prof. Dr. L. G. Munteanu, „Nașterea Mântuitorului”, în Renașterea XIV (1936), nr. 51-52, p. 2.