Ne spune Sfântul Evanghelist Luca, în capitolul 5 al cărţii sale, că, pe când mulţimile Îl îmbulzeau pe Domnul Hristos, El i-a cerut lui Simon să-L lase să se urce în barcă, şi din barca lui a propovăduit mulţimii. Simon şi cu ceilalţi colegi ai săi erau la pescuit şi au încercat toată noaptea să prindă peşte şi n-au prins nimic. Domnul le-a cerut să depărteze puţin barca de la ţărm şi de acolo le-a vorbit mulţimilor. Această vorbire, această predică, poate fi socotită o rugăciune. Deci, a avut loc rugăciunea, a avut loc slujba şi, după ce a terminat, Domnul Hristos le-a zis: „Acum, aruncaţi mrejele şi pescuiţi”. Petru, îngândurat şi nedumerit i-a zis: „Doamne, dar toată noaptea am încercat şi nimic n-am prins”. N-au prins nimic, deşi noaptea se pescuieşte mult mai bine ca ziua. Totuşi, ascultând porunca Mântuitorului, a aruncat mreaja şi n-a mai putut-o scoate de mulţimea peştilor.
Explicaţia acestui fapt minunat este următoarea: Petru şi cu colegii săi, au ascultat cuvântul Domnului, au participat la rugăciune, au avut o noimă în lucrul lor şi, dintr-o dată, toate le-au mers mai bine, mai din belşug. Înainte de aceasta şi ei căzuseră în erezia activităţii exterioare, lucru dovedit de cuvintele Sfântului Apostol Petru: „Toată noaptea ne-am trudit şi nimic n-am prins”. Era nevoie să se roage mai întâi, să lase mai pe urmă grij ile lumeşti.
Am zis că lucrul acesta îl facem şi noi: alergăm, ne zbatem şi suntem cuprinşi în fel de fel de activităţi. Toate sunt bune şi toate au rostul lor, numai că, din nefericire, uităm de lucrul cel mai important, cel spre care ne îndeamnă Mântuitorul, care ne spune limpede: „Căutaţi întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea vi se vor adăuga vouă pe deasupra”.
În acest sens, pentru a ne scăpa de o schizofrenie, Sfântul Iacov, în Epistola sa, în capitolul 4, versetele 13, 14 şi 15, subliniind ideea pe care o punem la sufletele frăţiilor voastre în ziua de astăzi, adresându-se celor de atunci, dar ni se adresează şi nouă şi creştinilor dintotdeauna, zice aşa: „Veniţi acum cei care ziceţi – cei care ne facem planuri peste planuri – astăzi sau mâine vom merge în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negoţ, vom câştiga; voi care nu ştiţi ce se va întâmpla mâine. Căci ce este viaţa voastră? Abur sunteţi, care se arată o clipă şi apoi piere. În loc ca să ziceţi: «Dacă Domnul voieşte vom trăi şi vom face aceasta sau aceea»”. Aşa se lasă un creştin în voia lui Dumnezeu şi aşa gândeşte un adevărat creştin. Un adevărat ceştin nu se lasă prins în iureşul activităţilor exterioare, uitând de Dumnezeu, ci, le împleteşte armonios, viaţa spirituală cu viaţa materială.
Un creştin adevărat, după o săptămână de trudă, găseşte două ceasuri să participe şi la sfânta Slujbă, duminica. Astfel, chiar dacă toată săptămâna ce a trecut, a pescuit şi n-a prins nimic, dacă vine cu Domnul Hristos duminica la Liturghie, în săptămâna ce urmează îi va merge din plin. Aşa a păţit şi Sfântul Petru, care până la urmă a înţeles tâlcul predicii Mântuitorului Hristos. El a spus: „La porunca Ta voi arunca mreaja”, şi mreaja s-a umplut de peşti, de nu putea s-o tragă afară.
Sursa: Chiriacodromion contemporan / † Andrei, Arhiepiscop şi Mitropolit, Editura Renaşterea, 2016
Foto: Darius Echim
