Necrolog | Preasfințitul Părinte Vasile Flueraș (1948-2021)

de | oct. 11, 2021 | Actualitatea religioasă

Autenticitatea și dinamismul unei biografii se pot verifica prin suprapunerea evangheliei peste atitudinile, cuvintele și lucrările esențiale care o formează. Întâlnirea dintre cele două se vădește într-un mod consistent, intens și specific în personalitatea Părintelui Episcop Vasile Flueraș. Încercând o exprimare sintetizatoare, aș îndrăzni să spun că itinerariul vieții sale se poate prezenta ca o istorie personală pe modelul „Cum am vrut să mă fac sfânt”, construit pe două direcții – „Până la sfârșit (i-)a iubit (Ioan 13, 1)/ până la sfârșit s-a smerit”, „pentru ca pe nici unul să nu piardă” (Ioan 6, 39). Plecarea sa în eternitate poate fi descrisă, în consecință, drept „săvârșirea întru credință a unui suflet drept”, iar icoana sa, în termeni liturgici, îl (re)prezintă ca unul „care și-a adus aminte de cei săraci” (Anaforaua Sfântului Ioan Gură de Aur). Voi întări această efigie citând un fragment dintr-o mărturie personală publicată în aceste zile în presa locală: „La ușa sa am întâlnit oameni simpli, muncitori, pensionari, tineri, intelectuali, artiști, medici, profesori universitari, studenți, șomeri, oameni bolnavi… Descoperi aici fața nevăzută a acestui oraș aparent prosper, aparent liniștit, aparent fericit. Acolo, la ușa episcopului, se recompune chipul suferind al lumii noastre, cu toate necazurile cunoscute de om vreodată. Fiecare eveniment social cu urmări negative se simte aici ca unda de șoc a unui cutremur” [1].

Preasfinţitul Părinte Vasile Flueraș s-a născut în data de 30 decembrie 1948, în oraşul Cluj-Napoca, din părinţi muncitori, tatăl Constantin la „Uzina de apă”, iar mama, Rozalia, la „Uzina 16 februarie”, familie ce îşi avea „rădăcini adânci” în Mănăştur. A urmat Şcoala generală în Mănăştur (1955-1962), Şcoală profesională „16 Februarie” din Cluj (1962-1965), la absolvirea căreia se va angaja la „Uzina 16 februarie”. Despre această perioadă, el însuși mărturisea: „Am întâlnit acolo un colectiv de oameni extraordinari. M-am atașat de ei și am fost sensibilizat de problemele lor”. Aici a avut și primul său contact cu suferințele și problemele oamenilor. Tocmai pentru că și-a dorit să vină în întâmpinarea acestora, a hotărât să se facă medic. A învățat din greu și a dat admitere la Medicină. Nu a fost admis, pentru că „așa a vrut Dumnezeu”, așa cum dânsul afirma. Și s-a întors la munca sa, în uzină. În paralel a urmat cursurile serale la Liceul numărul 12 din Cluj (1965-1971), unde a obţinut şi bacalaureatul. În anul 1969 este greu încercat, pierzându-și unicul său frate, Gavril, și, la scurtă vreme, și tatăl.

Un pelerinaj la mănăstirile de pe Valea Oltului, în toamna anului 1968, avea să aprindă în inima sa dragostea față de Teologie și slujire. S-a întors la Cluj și s-a adresat Părintelui Romulus Popa, din Mănăștur. „Oricât de exigentă a fost educația comunistă și de neîndurătoare cu cele bisericești, oricât de drastic ar fi fost sistemul, Dumnezeu a învins. El m-a ajutat să-mi găsesc locul!”, mărturisea Părintele Vasile. Astfel, în anul 1972 s-a înscris la Institutul Teologic de grad Universitar din Sibiu, unde, patru ani mai târziu, a obţinut şi licenţa, cu lucrarea: „Probleme sociale în scrierile Părinţilor Capadocieni, la catedra de Bizantinologie, sub îndrumarea Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae. Teza de licență se va dovedi profetică, cunoștințele adunate fiind puse mai târziu în lucrare în numeroasele sale proiecte filantropice.

Pe 27 noiembrie 1976 a fost hirotonit preot celib pe seama Parohiei Tureni, Protopopiatul Turda, jud. Cluj, de către Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar Justinian Maramureşanul. La scurtă vreme a fost detaşat (la 1 ianuarie 1977) ca preot slujitor la Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, din cartierul Grigorescu, Municipiul Cluj-Napoca. După alte câteva luni (în august 1977) a fost numit preot slujitor la Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din cartierul clujean Mănăştur. Pentru activitatea misionar-pastorală deosebită Arhiepiscopul Teofil Herineanu i-a acordat distincţia bisericească de „iconom” în anul 1987.

În anul universitar 1990-1991 a fost duhovnic-asistent la Institutul Teologic Ortodox de grad Universitar din Cluj-Napoca (azi Facultatea de Teologie Ortodoxă). În primăvara anului 1991 (24 martie) a fost tuns în monahism la mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba-Iulia de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Andrei, iar în octombrie a aceluiași an, a fost numit stareț al Mănăstirii Nicula, viața monahală de acolo având mare nevoie să fie revigorată. S-a dovedit un adevărat părinte, născător de fii, mulți, care vor deveni mai târziu episcopi, stareți sau duhovnici de mănăstiri. A îndeplinit această ascultare până în februarie 1994, când Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Bartolomeu l-a numit Eclesiarh al Catedralei Arhiepiscopale din Cluj-Napoca şi exarh al mănăstirilor, hirotesindu-l arhimandrit.

În această perioadă cu mari prefaceri sociale, se simțea nevoia înființării unui nou sector în administrația eparhială, cu caracter misionar-social. Astfel, în urma propunerii Mitropolitului Bartolomeu Anania, este numit Episcop-vicar al Eparhiei Clujului şi hirotonit în ziua de 15 august 1998, la Mănăstirea Nicula, de către Patriarhul de vrednică pomenire Teoctist, împreună cu un sobor de episcopi. Sectorul misionar coordonat de Preasfinția Sa a fost un exemplu: au fost angajați asistenți sociali cu studii de specialitate, au fost deschise cămine pentru vârstnici, centre pentru copii, o policlinică, un centru de informare și consiliere în adicții, o farmacie gratuită, dar, mai ales, Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, care-și primește pacienții, mulți la număr, încă din anul 2012. Pentru activitatea sa bogată, în anul 2004, Președintele României i-a conferit Ordinul Meritul cultural în grad de comandor.

Ca orice om pe care Dumnezeu îl iubește mult, în luna septembrie a anului 2014, Părintele Episcop Vasile a fost greu încercat, suferind un accident vascular cerebral, însă a rămas până la capăt fidel chemării sale, cu chipu-i luminos, senin și zâmbitor pentru cei din jurul său. Din pricina stării de sănătate tot mai precare, la finalul anului 2019, ca urmare a aprobării cererii de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, se retrage din activitatea administrativă, continuându-și pe mai departe activitatea pastorală și duhovnicească. Trece la Domnul în ziua de 8 octombrie, după șapte ani de suferințe grele.

O viață întreagă, Preasfințitul Vasile, „a adus și s-a adus, a primit și s-a împărțit” (Rugăciunea Heruvicului). „A adus”, a oferit mult și multe celorlalți, dăruind din tot ce avea și chiar din ce nu avea, „s-a adus” pe sine, în dragoste, cu bucurie, dar și cu cruce, celor care aveau nevoie; „i-a primit” pe toți, fără selecție, fără condiții, cu problemele și cu durerile lor și „s-a împărțit”, pretutindeni pe unde trecea lăsa o parte din inima sa, și deodată, cu prisos de măsură, bucurie, pace, așezare și, mai ales, îmbrățișare de părinte.

La acest ceas solemn, după datina noastră creștinească, se îndreaptă, cerând iertare pentru unele atitudini sau eventualele momente de cădere pe care le-a avut de-a lungul vieții, către cei mulți, care l-au iubit, oferindu-le, la rându-i, binecuvântarea sa de părinte și frate: mai întâi, către ierarhii prezenți la slujba de înmormântare, dar și către toți membrii Sfântului Sinod, în frunte cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel; către Permanența Centrului eparhial și către toți angajații Centrului eparhial; către toți ucenicii și colaboratorii săi apropiați în decursul celor 23 de ani de slujire arhierească; către preoții și monahii din eparhia noastră; către toți colaboratorii din instituțiile sociale pe care le-a coordonat; către medicii și personalul medical care l-au însoțit în vreme de boală; către rudele de sânge, de care se simțea apropiat; către mănăștureni, pe care i-a slujit cu atâta dăruire; către toți cei prezenți astăzi la prohodire, dar și către toți credincioșii din întreaga eparhie sau de mai departe, care s-au simțit vreodată mângâiați de prezența sa.

Iar noi, cei care vremelnic mai rămânem, îi suntem recunoscători pentru multe, îi mulțumim pentru nenumărate și, mai ales, pentru zâmbetul său frumos, pe care ni-l oferea cu mărinimie tuturor, învăluindu-ne cu dragul și dragostea sa; și îi cerem iertare pentru ceea ce nu am reușit să înțelegem (de) la dânsul sau pentru ceea ce nu am izbutit să facem, în fața bunătății sale.

Ne rugăm ca Domnul să-i facă parte de odihnă „în lumina feţei Sale şi întru îndulcirea frumuseţii Sale”.

 

BENEDICT Bistrițeanul

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului


[1] Ruxandra Hurezean,„Episcopul ortodox Vasile Someșanul a murit, vineri, la vârsta de 72 de ani”, în Transilvania Reporter, https://transilvaniareporter.ro/actualitate/episcopul-ortodox-vasile-flueras-a-murit-vineri-la-varsta-de-72-de-ani/?fbclid=IwAR1mMuxKRvd4SpFEWq_mRFv58YpM8byeVmEkK70EN5T-0UKCg8JPwiQ4_Ak, 9 octombrie 2021.

Ultimele articole

Gânduri despre Cuvioasa

Gânduri despre Cuvioasa

Unui șoarece de bibliotecă ca mine, învățat cu ștersul colbului de pe documente și scoaterea din negura istoriei a unor informații inedite, nu-i prea surâde ideea de a scrie despre Cuvioasa. În discreția ei a lăsat cam puține informații care ar putea fi valorificate...

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Bistrița

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Bistrița

Clericii din Protopopiatul Ortodox Bistrița s-au reunit marți, 12 octombrie 2021, în cadrul conferinței preoțești de toamnă, în prezența ierarhilor Arhiepiscopiei Clujului. Întâlnirea s-a desfășurat la Mănăstirea Piatra Fântânele și a fost precedată de o slujbă de Te...