Nefericirea, căreia Dumnezeu îi îngăduie să vină asupra noastră, este mai bună decât fericirea pe care ne-o zidim singuri.
Dumnezeu îngăduie nefericirii să vină asupra credincioșilor săi totdeauna la timp. Ea este ca vocea prietenului care strigă la miezul nopții către cel adormit: „Arde!”. Omul înțelept părăsește casa cuprinsă de flăcări, și lăsând-o să ardă, își scapă viața. Iar omul nebun se vaită în mijlocul focului și așteaptă să fie ars în flăcări o dată cu casa sa.
„Traista” fericirii noastre pământești este totdeauna ruptă. Cu cât bagi mai multe lucruri în „traistă”, cu atât se varsă mai mult din ea. Cei care nu se pricep în înțelepciunea dumnezeiască, poartă „traistele” cele mai mari; însă înțelepții umblă fără „traistă”.
(Sfântul Nicolae Velimirovici, Învățături despre bine și rău, Editura Sophia, București, 2006, pp. 60-61)
preluare: doxologia.ro
