Nevoința trupească și rostul ei tămăduitor.

de | iul. 3, 2024

Κύριε Ἰησοῦ Χριστέ, Υἱέ τοῦ Θεοῦ, ἐλέησόν με τὸν ἁμαρτωλόν/ Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul

Am detaliat, în emisiunile precedente, în cadrul discuțiilor noastre legate de Lucrarea (sau înfăptuirea) tămăduirii prin iubire, aspecte privind: Procesul tămăduirii și lucrarea terapeutică duhovnicească în scrierile unor teologi contemporani bazate pe tradiția patristică, Convertirea lăuntrică sau re-întoarcerea omului spre Dumnezeu, Praxis-ul (adică practica, sau făptuirea), adevărată metodă terapeutică, Tămăduirea puterilor sufletești fundamentale prin lucrarea (înfăptuirea), întru iubire, a virtuților generice, Lucrarea terapeutică plină de iubire a părintelui duhovnicesc, respectiv, Lupta cu gândurile și dobândirea isihiei. Astăzi am continuat discuția noastră despre Procesul tămăduirii omului sau dobândirea sănătății în Hristos, aplecându-ne asupra nevoinței trupești și a rostului ei tămăduitor.

Strategia duhovnicească experimentată de către Sfinții Părinți în lupta cu gândurile se bazează pe trezvie și luare-aminte, alungarea gândurilor rele, rugăciune și răbdare, lucrarea iubitoare a părintelui duhovnicesc și ascultarea iubitoare a fiului fiind indispensabile în lucrarea de tămăduire sufletească.

Pot fi identificate mai multe rosturi ale nevoinței trupești, începând cu cel al eliberării sufletului din robia nefirească a trupului, continuând cu rostul curățitor, suferința legată de boala trupească putând fi asumată duhovnicește în Hristos și transformată astfel, în scară spre rai (tămăduire), cu folosul adus în lupta împotriva patimilor sufletești și dobândirea virtuților (tratând trupul cu asprime, asceza se împotrivește în mod direct iubirii de sine, lovind astfel întreaga înlănțuire de patimi care sunt legate de ea), în înlesnirea rugăciunii curate (oferindu-i omului o stare adecvată/cuvenită) și a contemplării. Nevoința trupească săvârșită cu măsură (trupul nu trebuie vătămat sau slăbănogit ci, după cum învață Părinții, subțiat și înduhovnicit), realizată în ascultare iubitoare față de părintele duhovnicesc, în contextul unei strategii tămăduitoare, se evidențiază astfel ca o treaptă imperios necesară în procesul tămăduirii omului căzut și dobândirea sănătății în Hristos.

 

 

Icoane ale iubirii
Icoane ale iubirii
Nevoința trupească și rostul ei tămăduitor.
Loading
/

DISTRIBUIE

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/hcontiu/" target="_self">Hadrian Conțiu</a>

Hadrian Conțiu

Hadrian-V. CONŢIU s-a născut la data de 27 aprilie 1977 în localitatea Râciu, judeţul Mureş. Este doctor în Geografie al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, şi doctor în Teologie al aceleiași universități, Facultatea de Teologie Ortodoxă, cu tema „Tămăduirea prin iubire” (2016), realizată sub îndrumarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Din anul 2000 este profesor titular de geografie la Colegiul Naţional „Al. Papiu Ilarian” din Tg. Mureș, iar începând cu anul universitar 2020-2021 este cadru didactic asociat al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației. Este autor, coautor, editor și coordonator a 10 cărţi de specialitate, precum şi a două volume de versuri; a participat la numeroase manifestări ştiinţifice interne şi internaţionale, publicând până în prezent peste 80 de studii în volumele acestora sau în reviste de specialitate. A primit, de asemenea, mai multe distincții și diplome de excelentă. În perioada 2010-2014 a fost membru al Adunării Naționale Bisericești a Bisericii Ortodoxe Române, precum și al Adunării Eparhiale și Consiliului Eparhial ale Arhiepiscopiei Alba Iuliei.

Emisiuni recente

Catehism. ABC-ul credinței | O tâlcuire a Crezului XIV

Catehism. ABC-ul credinței | O tâlcuire a Crezului XIV

Ne oprim și în această emisiune asupra Crezului sau a Simbolului de credință încercând o tâlcuire a lui. Acesta cuprinde, în definiții scurte, afirmațiile importante ale credinței noastre și prin mărturisirea lui ne declarăm aparteneța la Biserica lui Hristos....

Catehism. ABC-ul credinței | O tâlcuire a Crezului XIV

Catehism. ABC-ul credinței | O tâlcuire a Crezului XIII

Ne propunem să vorbim și în această emisiune despre Crez sau Simbolul de credință alcătuit la Primele două Sinoade Ecumenice și care este folosit până în ziua de astăzi în viața Bisericii dar și în viața religioasă particulară a creștinilor. Crezul conține, în...