Nicolae Bălcescu a luptat pentru dreptate. Spera la o zi în care „nu va mai fi nici rob, nici o naţiune roabă, nici un om stăpân pe altul, nici un popor stăpân pe altul, ci domnirea Dreptăţii şi a Frăţiei”.
Nicolae Bălcescu s-a născut în Bucureşti, la data de 29 iunie 1819. Tatăl său a preluat numele soției de Bălcescu. Prin căsătorie, familia a primit și câteva moșii mai mici din partea soției numită, Zinca Petreasca – Bălceasca.
În anul 1825 tatăl său moare și lasă datorii familiei rămase în viață. Despre situaţia extrem de dificilă a familiei vorbea Zinca într-una din numeroaselel jalbe adresate autorităţilor: „pentru că eu am cinci copii şi mă stenahoricesc neavînd nici hrana cea din toate zilele, precum este ştiut de obşte”.
La vârsta de 7 ani, Nicolae Bălcescu începe să studieze acasă. La vârsta de 13 ani s-a înscris la Colegiul Sf. Sava, unde și-a uimit profesorii cu inteligența și entuziasmul său pentru studiu. Își petrecea timpul cufundat în studierea documentelor vechi, pe care le examina foarte metodic. Pe lângă acestea, mai citea cronici și autori cunoscuți precum Plutarh, Xenofon, Tucidide, Tacit, Cezar sau Napoleon. În particular mai lua lecții de filozofie de la fostul profesor Eftimie Murgu, care a fost nevoit să plece de la catedra din Iași din cauza ideilor sale revoluționare.
În anul 1838, Nicolae Bălcescu s-a înrolat voluntar în armată. În timpul stagiului militar a inițiat un curs unde îi învăța pe ostași scrisul și cititul.
În 1840 a fost arestat sub acuza de participare la complot. A participat la „conspirația Filipescu” îndreptată împotriva lui Alexandru Ghica. Complotiștii luptau pentru desfințarea iobăgiei și împroprietărirea țăranilor. Pentru că era minor, Nicolae Bălcescu a fost condamnat la 3 ani de închisoare la Mărgineni.
După eliberare se gândea dacă să nu treacă în Moldova pentru a obține o catedră la Academia Mihăileană, dar apoi s-a gândit că nu are rost să renunțe la dreptul său de opinie pentru o slujbă bine renumerată. Există atât de multă nedreptate în lume și poate să fie una din rotițele care să facă lucrurile mai bune. Nu acceptă să fie cenzurat pentru bani și statut.
A participat la adunările unei societăți literare în ședințele căreia nu se discutau doar probleme de literatură ci și de răsturnare a nedreptării. Revoluționarii și-au fondat organizația secretă „Frăția”. În paralel, a publicat în mai multe reviste articole istorice. A publicat izvoare și studii despre istoria națională. De asemenea a început să călătorească prin toate regiunile României și a vizitat chiar și câteva țări străine: Italia și Franța.
În anul 1846 a intrat în conflict cu autoritățile pentru cele afirmate într-un articol din revista „Magazin”. După acest eveniment, a obținut un pașaport și a călătorit în Franța, unde, în anul 1848 s-a implicat în revoluția din Franța. În același an s-a întors înapoi în țară pentru a participa la revoluția ce avea loc la noi.
La 13 septembrie 1848, este arestat de către autorităţile Imperiului Otoman care au înăbuşit revoluţia. A reușit să evadeze și a fugit în Transilvania, de unde a fost expulzat mai târziu de autoritățile habsburgice. În primele luni ale anului 1849, trece prin Trieste, apoi prin Atena şi ajunge la Constantinopol, apoi, la Debreţin. În timpul exilului său a scris cea mai cunoscută operă a sa „Românii supt Mihai-Voievod Viteazul”. Aceasta a rămas pentru mult timp doar în manuscris. A fost publicată post-mortem de către Alexandru Odobescu abia în 1861 – 1863. La 2 iulie 1849, Bălcescu se afla în Pesta, pentru a sprijini cauza românilor transilvăneni. După aceasta s-a întors în Paris unde a încercat să coaguleze forțele revoluționare aflate în exil.
Începând cu anul 1850 se retrage pas cu pas tot mai mult din cotidian pentru că tuberculoza contractată se agrava tot mai mult. S-a stabilit definitiv în Paris. În anul 1852 a vrut să o viziteze pe mama sa, dar autoritățile din Țara Românească nu îi permit accesul în teritoriu.
Medicii l-au sfătuit să se stabilească în Italia, unde clima e mult mai blândă, iar Bălcescu trece prin Malta, pe la Napoli şi se stabileşte în Palermo, unde și-a petrecut ultimele zile într-un hotel. A trecut la cele veșnice în data de 29 noiembrie 1852.
Nicolae Bălcescu a fost un patriot adevărat. A preferat mai degrabă exilul decât să tacă împotriva unui sistem care oprima pe omul de rând. Pe lângă lupta pentru libertate, a fost de asemenea un istoric excepțional. Calitatea studiilor sale este remarcabilă. Opera sa cuprinde istorie socială, biografii istorice, articole politice şi monografia sa neterminată „Românii sub Mihai Voievod Viteazul”.
Surse:
https://www.rador.ro/2019/11/29/portret-nicolae-balcescu-un-model-de-simtire-romaneasca/
