Nicolae Botnariuc – zoolog și biolog român

Zoolog și biolog român, ales ca membru al Academiei Române (corespondent în 1974 și titular în 1990). A fost autor a peste 150 de lucrări științifice, a condus colectivul de elaborare a lucrării Fauna României, ca și prima expediție românească transafricană (1970-1971). Acesta a fost Nicolae Botnariuc.

S-a născut în localitatea Râșcani (azi în județul Bălți, Republica Moldova) în anul 1915. A absolvit liceul „Ion Creangă” din Bălți și și-a luat bacalaureatul în anul 1936. După aceea s-a înscris la Școala Politehnică din București (1936 – 1938), iar apoi la Facultatea de Științe, Secția de Științe Naturale a Universității din București, unde și-a luat licența în 1942.

Împreună cu Traian Orghidan, au studiat crustaceele și au publicat în Buletinul Secției Științifice al Academiei Române prima lor lucrare. Atitudinea sa organizatorică l-a propulsat repede pe Botnariuc ca șef de catedră (1948-1972), decan al Facultății de Biologie (1962-1967, 1969-1972) și șef al Laboratorului de sistematică și evoluție a animalelor de la Institutul de Biologie al Academiei Române, ulterior și al Laboratorului de Ecologie (în perioada 1949-1973, respectiv 1973-1980). Priceperea sa poate fi dedusă și din perioadele îndelungate în care a ocupat aceste funcții.

Ca specialist biolog Nicolae Botnariuc a activat în domeniile evoluționismului, în sistematică (știință care studiază diversitatea organismelor vegetale și animale, diferențele și înrudirile dintre ele), zoologie, istoria biologiei, ecologie și ocrotirea naturii. Toate aceste preocupări le-a materializat și printr-o bogată activitate publicistică, la capătul căreia putem număra peste 150 de lucrări științifice, manuale universitare și lucrări de popularizare a științelor biologice. Dintre aceste lucrări amintim: Viața în Deltă (1960) , Din istoria Biologiei generale (1961) , Principii de biologie generală (1967) , Biologia generală (1979) , Producția și productivitatea ecosistemelor acvatice (1981) , Ecologia (1982) , Evoluționismul în impas (1992),  Evoluția sistemelor biologice supraindividuale (1999) .

O altă lucrare importantă apărută în fascicule este Fauna României. În cadrul acesteia Botnariuc a avut rolul de a conduce colectivul de elaborare (după ce predecesorul său, C. Motaș a fost arestat și închis din motive politice, din anul 1949) . Din această lucrare au apărut până în anul 2010 – 89 de volume. Activitatea sa este continuată și astăzi.

Nicolae Botnariuc a murit la data de 01 martie 2011.

 

Surse:

Ștefan Negrea, Alexandrina Negrea, „Academicianul Nicolae Botnariuc la 95 de ani”Studii și Comunicări, publicație a Comitetului Român pentru Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii al Academiei Române, vol. III, 2010.

Liviu Mărghitan, „Omagierea domnului academician Nicolae Botnariuc în presa universitară arădeană”Studii și Comunicări, publicație a Comitetului Român pentru Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii al Academiei Române, vol. III, 2010.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Nicolae Botnariuc – zoolog și biolog român
Loading
/
Smaranda Brăescu – „regina înălțimilor”

Smaranda Brăescu – „regina înălțimilor”

Smaranda Brăescu a fost prima femeie parașutistă cu brevet din România. După ce a bătut recorduri în Europa, a mers în SUA pentru a continua. A devenit campioană mondială la parașutism în anul 1932, când a sărit de la 7400 de metri înălțime. Smaranda Brăescu s-a...

James Stewart sau bine-cunoscutul George Bailey

James Stewart sau bine-cunoscutul George Bailey

American de origine scoțiană, a fost de profesie arhitect, până să descopere actoria. Astăzi vom vorbi despre James Stewart. S-a născut pe 20 mai 1908, din părinții scoțieni, Elizabeth Ruth Jackson și Alexander Maitland Stewart, în Indiana, Pennsylvania . Fiul cel...

Sir Nicholas George Winton- erou britanic

Sir Nicholas George Winton- erou britanic

Sir Nicholas George Winton este un erou britanic care a salvat 669 de copii evrei de furia naziștilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Winton s-a născut la data de 19 mai 1909 în Hampstead, Londra. Tatăl său era manager de bancă. Părinții săi erau evrei...

Părintele Ilie Moldovan – unul dintre marii iluminați ai ortodoxiei

Părintele Ilie Moldovan – unul dintre marii iluminați ai ortodoxiei

Unul dintre părinții care a vorbit cu putere despre neam ca “realitate a vieții veșnice” și despre păcatul avortului, definindu-l ca “rană de moarte a iubirii“. Totodată, de-a lungul vieții, cu timp și fără timp, acesta s-a implicat și în diferite proiecte, susținând...

Edward Jenner – promotorul vaccinului

Edward Jenner – promotorul vaccinului

Edward Jenner este un medic britanic care a produs o schimbare uriașă în lumea medicinii. El este cel datorită căruia s-a introdus pentru prima dată în istorie vaccinul la scară largă. Pentru munca sa de pionierat este cunoscut drept  „părinte al imunologiei”. Chiar...