Nicolae Iorga – cel mai prolific român

Nicolae Iorga a fost un om de geniu implicat în multe proiecte, atât de multe încât orice sinteză am încerca ar fi lungă. Nici nu este de mirare, Până la urmă Nicolae Iorga este românul cu cele mai multe scrisori din istoria Poștei Române și academicianul cu cele mai multe publicații din lume. A fost un patriot adevărat și a ridicat prestigiul țării noastre. A ajuns un profesor de calibru mondial, fiind unul din cei mai mari profesori ai Europei. A sfătuit autoritățile să ia decizii chibzuite în timpul Primului Război Mondial și a reformat sistemul universitar. Contribuțiile sale sunt imense. Timpul este prea scurt pentru a putea aminti tot ceea ce a făcut acest mare român. Dar voi încerca să spun în cuvinte puține, multele fapte mărețe pe care le-a făcut acest om de geniu.

Nicolae Iorga s-a născut la data de 5 iunie 1871 în Botoșani. Pe când avea cinci ani, tatăl său moare. Mama sa abia se descurcă economic, mai ales într-o societate în care femeile nu erau încă emancipate și nu puteau avea meserie. Prin urmare, copilăria viitorului istoric s-a caracterizat prin sărăcie. Erau nevoiți să se mute din locuință în locuință, în căutarea constantă a uneia mai ieftine. Mama lui cosea rochiile vecinelor sau traducea lucrări din franceză. Îi mai ajutau rudele, care erau avocați și negustori înstăriți, și care dădeau mai mult din silă decât din dorință de a ajuta.  Nicolae Iorga a făcut studiile elementare și gimnaziale în orașul natal. Încă de la vârsta de 10 ani a fost nevoit să mediteze alți copii pentru a spori venitul redus al familiei. La vârsta de treisprezece ani, și-a făcut debutul în presă în ziarul „Romanul”, unde publica anecdote și editoriale despre politica în Europa. La școală era un student  eminent. În fiecare an a obținut premiul  întâi. Totuși, nu a fost lipsit de provocări. În anul 1886 s-a petrecut ceea ce numește el: „catastrofa vieții mele de școlar în Botoșani”. A fost eliminat temporar din școală pentru că nu a salutat un profesor. De rușine, a ales să părăsească orașul și să se transfere la  Liceul Național din Iași, pe care l-a absolvit în anul 1888. Încă din timpul anilor de liceu era poliglot. Cunoștea greaca, latina, franceza și italiana. La un moment dat fost suspendat și și-a pierdut bursa pentru că citea în timpul unei ore. Până la urmă, și-a revenit. La absolvire a fost unul din cei mai buni studenți.

În anul 1888 s-a înscris la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cu dispensă de la Ministerul Învățământului își dă toate examenele într-un singur an. A absolvit Facultatea cu nota „,magna cum laude”. Această performanță, dimpreună cu lucrarea sa foarte bine întocmită pe tema literaturii grecești l-a consacrat în rândul academicienilor. Până și ziarele scriau despre el, iar profesorul A. D. Xenopol îl considera „o minune de om”. Marele istoric a încercat să-i găsească un post de profesor la Universitatea din Iași, dar comitetul de profesori au respins propunerea pentru că Iorga era prea tânăr. A primit în schimb un post de profesor de latină la Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești. Însă nu a rămas profesor. În același an, 1890 pleacă la studii în Italia. Apoi obține o bursă și merge să studieze în Paris. În timp ce își pregătea lucrarea de diplomă învăța engleza, daneza, olandeza, suedeza, și norvegiana și colabora cu Enciclopedia Franceză.  În anul următor, după ce și-a prezentat disertația în Franța, se înscrie într-un program de doctorat la Universitatea din Berlin. După numai un an s-a prezentat cu lucrarea de disertație, dar a fost respins pentru că nu a studiat trei ani și comisia îl acuza de fraudă. Spuneau că nu are cum să scrie atât de repede o lucrare, iar limba germană folosită era prea avansată pentru un student străin. I-au spus că îi recunosc lucrarea ca independentă, dar nu îi pot acorda diplomă pentru ea. În cele din urmă i s-a permis să-și dea examenul de doctorat la Universitatea din Leipzig. În timpul anilor în străinătate și-a petrecut  majoritatea timpului cercetând surse istorice din arhivele din Germania, Anglia, Italia și Austria. Nu a citit doar ce era necesar pentru teza lui de doctorat, ci se concentra  și pe figurile istorice din Moldova și Țara Românească. Când a revenit în țară a adus cu el o bibliotecă de 10 000 de volume și mii de documente copiate din arhivele din Europa.

A candidat pentru un post la catedra de istorie medievală a Universității din București, dar a obținut o medie de 7 care i-a permis doar obținerea unui post de profesor suplinitor. Este totuși impresionant, dacă luăm în calcul faptul că la acea vreme avea doar 23 de ani. Vârsta, așa cum am văzut anterior era un dezavantaj pentru el. Profesorii îl vedeau ca pe un copil. Le era greu să-l elogieze ca savant experimentat. Nicolae Iorga - cel mai prolific român

Prima prelegere pe care a ținut-o ca profesor suplinitor a fost o părere personală despre metodologia istoriei, cuvânt intitulat „Despre concepția actuală a istoriei și geneza ei.” În același an a plecat din nou în străinătate, în Olanda și Italia în căutarea unor documente. În următorul an, este numit curator și editor al colecției de documente istorice a fraților Hurmuzachi, post acordat de Academia Română la propunerea lui Xenopol. În acel an, 1895 i se recunoaște valoarea lui Nicolae Iorga. A fost reexaminat și i s-a acordat un post de profesor universitar.

În  anul 1897, după ce a fost ales membru corespondent al Academiei Române, s-a întors în Italia. În următorii ani va călători mult pentru a lămuri și scoate la iveală istoria noastră. A mers și în Transilvania și a colaborat cu multe publicații, atât din țară, cât și din străinătate.

În anul 1899 publică articole polemice în care critica activitatea colegilor din Academie. Scrierile au caracter politic și insultătoare, prin urmare a cauzat un scandal uriaș. Pentru a domoli spiritele, savanțiii au hotărât să-l excludă  pe Nicolae Iorga din Academie pentru comportament nedemn.

În anul 1900 se afla la Budapesta, unde, împreună cu alți intelectuali români solicitau ca neamul nostru să aibă drepturi etnice egale cu cele ale populației maghiare.

În anul 1903 începe să colaboreze cu revista „Sămănătorul”. După doi ani a devenit directorul acestei reviste, căreia îi va dicta o anumită orientare precisă, care a rămas cunoscută în istorie drept „sămănătorism”.

În același an, 1905, a devenit deputat. Timp de un an a rămas independent, apoi în anul 1906 s-a alăturat Partidului Conservator.În același an renunță la revista „Sămănătorul” și își întemeiază propria publicație: „Neamul Românesc”.Tot în același an a vizitat Imperiul Otoman, de unde a găsit material pentru publicații noi.   În anul 1908 a candidat pentru un post de profesor universitar, dar a fost refuzat pentru că încă mai avea atitudine de agitator. Profesorii l-au respins. Iorga și-a cumpărat atunci o casă în Vălenii de munte, unde a fondat o școală de vară, propria editură, o tipografie și un azil. Pentru că nu a încetat niciodată să cerceteze și să publice  articole de înaltă calitate a fost acceptat în anul 1910 ca membru activ al Academiei Române.

În anul 1913,Nicolae Iorga a mers în Londra la Congresul Internațional de Istorie, unde a propus noi moduri de abordare a medievalismului, apoi a fost invitat să conferențieze în Serbia și Italia.

În timpul Primului Război Mondial a făcut parte din cercul privat de prieteni al regelui Ferdinand. În anul 1916, când armata nazistă a cucerit Bucureștiul și administrația românească s-a regrupat la Iași, Nicolae Iorga a trimis pamflete moralizatoare soldaților. Încerca să ridice moralul. De asemenea în timpul Războiului a publicat mai multe studii despre Transilvania ca aparținând de drept românilor.

După încheierea Războiului, în anul 1918 a devenit deputat. În anul următor a devenit membru al Institutului Franței. Tot în 1919, Iorga a fost ales președinte al Ligii Culturale și conducător al Comisiei Monumentelor Istorice. A ținut legături cu intelectuali din toată țara. Vasile Pârvan și Vasile Bogrea îl numeau „geniul nostru protector”. A ținut legătura cu atât de mulți oameni, încât Nicolae Iorga este românul cu cele mai multe scrisori din istoria Poștei Române.

În anul 1921 își deschide cursul la Sorbona,  şi înfiinţează Şcoala română de la Fonteney-aux- Roses lângă Paris. În același an și-a sărbătorit vârsta de 50 de ani.

În anul 1923 a înființat „Fundaţia Iorga” pentru care donează casa şi biblioteca sa din București. În același an fost numit doctor honoris causa la Lyon și a continuat să publice enorm de mult.

În anul următor a organizat şi condus primul congres internaţional de bizantinologie, care a avut loc în Bucureşti. Evenimentul a fost de mare anvergură.

În următorii ani a conferențiat la foarte multe universități din Europa. Lucrările sale au fost traduse în mai multe limbi.

În anul 1927 a fost numit decan al Facultății de Litere din București, iar în anul 1929 rector al Universității din București.

În anul 1930 a vizitat SUA.

În 1931 a devenit prim-ministrul României, la cererea regelui Carol al II-lea. A încercat (fără succes) să contracareze criza economică în care se afla România. Pentru insuccesul său a fost ținta batjocurilor. După numai un an, Nicolae Iorga și-a înaintat demisia și s-a întors la viața academică, în care era un geniu neîntrecut. A continuat să predea în Universități din toată Europa. A fost cel mai prolific academician. În decursul vieții a scris peste 1300 de cărți și peste 10 000 de articole. Nici un universitar din lumea întreagă nu a ajuns măcar pe aproape de aceste valori.

După ce regimul regelui Carolal II-lea s-a prăbușit, Nicolae Iorga a fost asasinat pentru apartenența și contribuția sa politică. În data de 27 noiembrie 1940 a fost ridicat pe sus de un grup de 7 legionari și împușcat de 9 ori.

Moartea marelui academician a consternat lumea academică. 47 de universități și academii din întreaga lumeau arborat drapelul, pentru a plânge trecerea la cele veșnice a omului de geniu. La noi în țară, Garda de Fier a interzis plângerea marelui savant în public.

Nicolae Iorga a fost o personalitate complexă, a cărui viață este dificil de descris în câteva cuvinte. A fost implicat în atât de multe proiecte, a făcut atât de multe lucruri încât orice sinteză ar fi lungă. Nici nu este de mirare. Este românul cu cele mai multe scrisori din istoria Poștei Române și academicianul cu cele mai multe publicații din întreaga lume. Nicolae Iorga a fost omul de geniu care a ridicat prestigiul țării noastre, a îmbunătățit sistemul universitar și a sfătuit conducătorii țării să ia decizii chibzuite. Nicolae Iorga este unul din cei mai mari români ai tuturor timpurilor.

Surse:

  1. Berza, „Antologie și studiu introductiv” în Nicolae Iorga,Pagini alese, Editura pentru literatură București, 1965, pp. VIII- IX

Gabriel Bârsan, Nicolae Iorga, istoric, scriitor, publicist și om politic, Blibliografie selectivă, Biblioteca Județețeană „Nicolae Milescu Spătaru” din Vaslui, Vaslui, 2008, pp. 7-11.

Victor Iova, „Tabel cronologic”, in N. Iorga, Istoria lui Mihai Viteazul, Vol. I, Editura Minerva, București, 1979, pp. XXVII-LIV

Paul Stephenson, Byzantine Receptions: An afterword, în „The Reception of Byzantium in European Culture since 1500”, ediție de  Przemyslaw Marciniak, Dion C. Smythe ,  Editura Routledge, Londra și New York, p.248.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Nicolae Iorga - cel mai prolific român
Loading
/
Cuviosul Charbel Makhlouf și calea dragostei | Episcopul Benedict

Cuviosul Charbel Makhlouf și calea dragostei | Episcopul Benedict

„Dumnezeu este dragoste. Dumnezeu este adevăr. Dumnezeu este dragostea adevărată. Lumea lui Dumnezeu este lumea dragostei; este lumea adevărului, și nu există nici un adevăr în afara dragostei. Omul nu se împlinește decât prin dragoste, și nu ajunge la adevăr decât...

Dietrich Bonhoeffer și curajul credinței | Episcopul Benedict

Dietrich Bonhoeffer și curajul credinței | Episcopul Benedict

Pentru pastorul luteran Dietrich Bonhoeffer, mărturisitor al secolului al XX-lea, conceptul de „ucenicie” la școala lui Hristos devine imagine pentru viaţa creștină și capătă valenţe metodologice. A-I urma lui Hristos, pe modelul „lasă mrejele, și vino”, înseamnă a...

Guido Schäffer, sportivul misionar | Episcopul Benedict Bistrițeanul

Guido Schäffer, sportivul misionar | Episcopul Benedict Bistrițeanul

Nu de puţine ori, privind la Hristos, modelul Său ne pare foarte îndepărtat și inaccesibil. Și atunci, există sfinţii, prietenii Săi, care ne oferă „traduceri” ale sfinţeniei, adaptate la timpul și la geografi a noastră. Viaţa Bisericii înseamnă o astfel de succesiune...