Personalitate enciclopedică, deopotrivă ca vocație și destin, Nicolae Iorga a lăsat posterității o moștenire constând din peste o mie două sute de titluri de carte și peste 10000 de studii, articole și recenzii. Hărnicia i-a fost dublată, în cele mai multe situații, de consistență, fapt ce explică de ce o parte dintre textele care-i poartă semnătura sunt și astăzi folosite ca surse importante în cercetarea istoriografică, sau în spațiul literar.

Cum era de așteptat, istoricul român s-a oprit în repetate rânduri asupra imaginii celei mai ilustre personalități românești a vremii sale, respectiv Mihai Eminescu. A scris recenzii, texte de analiză, l-a pomenit în istoria literaturii și a susținut conferințe despre viața și activitatea lui. Toate contribuțiile pe care el le-a dedicat celui mai mare poet român al tuturor timpurilor au fost antologizate în anul 1981, prin grija lui Nicolae Liu, în paginile unui volum intitulat Eminescu, la editura ieșeană Junimea, ca parte a colecției dedicate marelui scriitor.

Precedată de un amplu studiu introductiv (p. 8-29) și de un argument editorial (p. 30-36), în cadrul căruia se vorbește despre necesitatea unui astfel de demers, dar și despre chestiunile ce privesc uniformizarea scriiturii, lucrarea este segmentată în patru subunități tematice mari. Cea dintâi este intitulată: „Îndreptări, interpretări, orientări” (p. 39-184) și cuprinde texte scrise de istoricul român în perioada 1890-1940). Acestea-l relevă pe Iorga drept un bun mânuitor al condeiului și un eseist redutabil. Atunci când nu încearcă o evaluare critică a unei anumite opere eminesciene, el sintetizează contribuțiile scriitorului cu origini botoșănene, sau încearcă să realizeze o apreciere a impactului pe care l-a avut opera lui. Iată, de exemplu, ce spune cu privire la cel din urmă aspect și la faptul că, înciuda tuturor eforturilor, geniul său nu este încă întru totul cunoscut, în paginile unui text datând din 1906:

„De patruzeci de ani se vorbește necontenit de Eminescu, de vreo treizeci de ani o admirație fără margini, o iubire ca aceea a credinciosului către sfântul ocrotitor se întreaptă către acele strălucite frânturi care erau privite până mai ieri ca opera lui întreagă; vor fi zece ani de când nimeni decât vreun neînțelegător prea îndărătnic sau vreun vânător de lucruri nouă nu mai curează a-l tăgădui; după 1900 în sfârșit putem privi în comoara de mari lucruri neisprăvite, amânate sau uitate ce au mai rămas de pe urma acestui cuprinzător geniu, cu mult mai presus de timpul și de mediul său. Atâtea ediții din poeziile lui s-au desfăcut cu o repeziciune fără pereche; și postumele de curând editate au întâmpinat o călduroasă primire, cu toată dorința unei vremi nouă de a-și găsi și ea tălmaci pentru viața ei sufletească. Încercări, dintre care unele măiestre, s-au făcut pentru a desluși, în caracterul și inspirația lui, scrisul lui Eminescu. Și totuși, trebuie să spunem că nu-l putem avea încă limpede înaintea ochilor, că nu suntem în stare a prețui după cuviință fiecare parte din opera lui”. (p. 96).

Cea de-a doua parte (p. 185-288), aduce în atenție anumite pagini de sinteză, extrase din istoria literaturii românești, iar ce de-a treia, intitulată: „Mesaje europene” (p. 289-308), vine să investigheze într-un cadru mai larg opera poetului și relevanța ei. Urmează apoi o interesantă addenda (p. 309-330) și o listă bibliografică amplă și bine documentată.

Deși apărut cu mai multe decenii în urmă și având caracter postum, un astfel de volum se cere totuși apreciat, investigat și folosit. Lectura lui contribuie deopotrivă la o mai bună cunoaștere a lui Eminescu, cât și la crearea unei imagini cu privire la modul în care a fost perceput el înspre finele secolului al XIX-lea și în perioada interbelică.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Nicolae Iorga, Eminescu, ediție îngrijită de Nicolae Liu, Editura Junimea, Iași, 1981.
Nicolae Iorga, Eminescu, ediție îngrijită de Nicolae Liu, Editura Junimea, Iași, 1981.
/