Nicolae Iorga – mare personalitate a românilor

Istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, cel de-al 34-lea prim-ministru, profesor universitar și academician român. Este cunoscut în lume ca medievist, bizantinist, romanist, slavist, istoric al artelor și filozof al istoriei. Astăzi vom vorbi despre Nicolae Iorga.

S-a născut la data de 5 iunie 1871 la Botoșani. Părinții lui au fost Nicu Iorga, avocat, și Zulnia Iorga, născută Arghiropol. Numele de botez este Niculae, acesta fiind și motivul pentru care, în majoritatea cazurilor, în timpul vieții s-a semnat N. Iorga. Numele Nicolae apare tîrziu și rar din mîna sa, fiind covîrșitor folosit ulterior, la reeditarea scrierilor sale. După studii elementare și gimnaziale în Botoșani, a urmat Liceul Național din Iași în 1888. A absolvit Universitatea din Iași într-un singur an cu diploma magna cum laude, apoi a continuat studiile universitare la Paris, Berlin și Leipzig, obținând doctoratul (1893) la numai 23 de ani.

A fost cofondator al partidului Partidul Naționalist-Democrat în 1910, membru al Parlamentului, președinte al Camerei Deputaților și al Senatului, ministru, și, pentru o scurtă perioadă, prim-ministru. Copil minune, polimat și poliglot, cu o activitate științifică prolifică, Iorga a scris 1003 volume, 12755 articole și studii și 4963 recenzii, aceasta culminând cu Istoria României, în zece volume. A predat la Universitatea din București, la cea din Paris și la alte instituții de învățământ academice și a fondat Congresul Internațional de Studii Bizantine și Institutul de Studii Sud-Est Europene (ISSEE). A transformat orașul Vălenii de Munte într-un centru academic și cultural.

Nicolae Iorga a fost o figură centrală a Sămănătorului, revistă populistă și a fondat reviste conservatoare ca Neamul RomânescDrum DreptCuget Clar și Floarea Darurilor. A militat în cadrul Ligii pentru Unitatea Culturală a Tuturor Românilor.

A fost o figură proeminentă în tabăra pro-Antanta în timpul Primului Război Mondial, datorită susținerii cauzei românilor din Austro-Ungaria și a avut un rol politic important în România Mare în perioada interbelică. A inițiat campanii pentru a apăra cultura României. A stârnit controverse datorită retoricii antisemite. A fost adversar al Partidului Național Liberal și al Partidului Național Român.

Nicolae Iorga a fost fondatorul (1920) și director al Școlii Române din Paris („Fontenay-aux-Roses”) . A editat și condus numeroase ziare și reviste („Neamul românesc”, „Revista istorică”, „Revue Historique du Sud-Est-Européen”, „Floarea darurilor” etc.) .

Împreună cu un grup de profesori, fizicieni și alți oameni de știință a ajutat la pornirea mișcării de cercetași din România și la dezvoltarea organizației Cercetașii României.

Nicolae Iorga a murit la data de 27 noiembrie 1940.

 

Surse:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Iorga

istoria.md/articol/610/Nicolae_Iorga,_biografie

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Nicolae Iorga – mare personalitate a românilor
Loading
/
Moș Ion Roată (31 martie 1806 – 20 februarie 1882)

Moș Ion Roată (31 martie 1806 – 20 februarie 1882)

Personalitatea zilei de 20 februarie este binecunoscutul Moș Ion Roată, țăranul despre care știm că a avut un rol important în realizarea Unirea Principatelor Române. Datorită contribuțiilor și implicării sale în marele eveniment din anul 1859, numele de „Moș Ion...

Episcopul MELCHISEDEC ȘTEFĂNESCU (15 februarie 1823 – 16 mai 1892)

Episcopul MELCHISEDEC ȘTEFĂNESCU (15 februarie 1823 – 16 mai 1892)

Episcopul Melchisedec al Romanului, unul dintre cei mai culți și iscusiți ierarhi ai celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea se naște la data de 15 februarie 1823 în județul Neamț, într-o familie de preoți. Ambii părinți, atât preotul Petrache, cât și...

Feodor Dostoievski (30 octombrie 1821 – 9 februarie 1881)

Feodor Dostoievski (30 octombrie 1821 – 9 februarie 1881)

Opera marelui scriitor rus Feodor Dostoievski a avut un impact profund asupra mai multor domenii de interes printre care se regăsesc: literatura, psihologia, filosofia și chiar teologia secolului al XX-lea. Dostoievski provine dintr-o familie cu rădăcini...