Nicolae Milescu Spătaru a fost un diplomat erudit, care a călătorit enorm de mult, în special după standardele medievale. A călătit din Stockholm până în Constantinopol. Din Franța până în China. A intrat în contact cu multe culture diferite și a consemnat în scris ceea cea a văzut, pentru ca și alții să se poată îmbogăți din experiența sa. A fost un om preocupat de cultură și religie. A tradus integral Sfânta Scriptură și alte scrieri ale Sfinților Părinți.
Nicolae Milescu Spătaru s-a născut în anul 1636. Tatăl său era un aromân refugiat din Peloponez, care a cumpărat mai multe pământuri în Milești, de unde și numele de Milescu.
Între anii 1642-1644 a studiat la Școala Domnească Sfinții Trei Ierarhi din Iași. L-a avut profesor pe Gabriel Vlasios, care l-a luat sub aripa sa și i-a convins pe părinții lui Nicolae s-l trimită să învețe la Școala Mare de pe lângă Patriarhia din Constantinopol.
Părinții au fost de acord, astfel, între anii 1645-1653 a studiat în capitala turcească unde i-a avut colegi pe Ștefăniță, feciorul lui Vasile Lupu, Dositei, viitorul patriarh al Iersualimului și pe Grigorie Ghica, viitorul domn al Moldovei.
În anul 1653 s-a întors în Moldova, unde a devenit grămăticul domnitorului Gheorghe Ștefan. După mazilirea acestuia, în anul 1658 Nicolae Milescu a devenit unul din oamenii de încredere al noului domn, Gheorghe Ghica. Cei doi au ajuns atât de apropiați încât în anul 1659 când Gheorghe Ghica a fost mutat în Muntenia, Nicolae Milescu îl urmează. A fost răsplătit cu rangul de mare boier și spătar.
În anul 1660 Ghoerghe Ghica este mazilit. Nicolae Milescu se întoarce în Moldova, unde domnea fostul său coleg de școală, Ștefăniță, fiul lui Vasile Lupu. A fost primit cu bucurie și pus printre oamenii de seamă ai Țării. În această perioadă a tradus din din greacă „Cartea cu multe întrebări foarte de folos”.
În anul următor, domnul Ștefăniță moare, iar Nicolae Milescu merge în Muntenia, unde domnea fostul său coleg Grigore Ghica. Acesta l-a numit diplomat la Poarta otomană. Cât a stat în Constantinopol Nicolae Milescu Spătaru a tradus integral Sfânta Scriptură, text care a stat la baza traducerii românești a Bilbiei de la București, tipărită în anul 1688.
În anul 1664, Grigore Ghica este mazilit și declarat trădător față de Sultan. Pentru că Nicolae Milescu era diplomatul acestui domnitor, se vede nevoit să fugă din Constantinopol. Se refugiază în Germania, la curtea lui Friedrich Wim. În anul 1664 călătorește la Stetin, în Pomerania, unde s-a refugiat Gheorghe Ștefan. Fostul domn l-a primit cu bucurie pe fostul său grămătic și îl trimite cu scrisoare în Suedia, Franța, și alte orașe. La Stockholm un diplomat francez a rămas impresionat de erudiția sa în limbile clasice și de vasta sa cultură generală.
În data de 28 ianuarie 1668 prietenul său, Gheorghe Ștefan a murit în urma unei boli. Nicolae Spătaru a plecat în Moldova, unde domnea Iliaș Alexandru. În octombrie, domnitorul moldovean deja a căzut în disgrația Sultanului și a fost mazilit. Înainte de a pleca de pe tron a pus călăul să cresteze nasul lui Milescu Spătaru pentru că acesta a încercat să-i usurpe tronul.
În anul 1671 îl găsim în Constantinopol, unde reușește să obțină iertare din partea Porții, împreună cu prietenul său, Grigore Ghica. În capitala turcească l-a întâlnit și pe fostul său coleg, care acum era Dositei al Ierusalimului. Acesta l-a trimis cu recomandare la țarul Moscovei pentru a sluji acolo la curte. Aici, a activat ca traducător pentru limbile greacă, latină și română. În anul 1672 a scris cartea numită „Aritmologhion” (care se traduce „Cartea numerelor”), o compilație de fapte, așezate în ordine numerică. O altă carte interesantă de-a sa este „Vasilologhionul”, care povestește cum s-a construit biserica Sfânta Sofia. A mai scris de asemenea despre cele șapte minuni ale lumii , a realizat arborele genealogic al țarilor ruși și a redactat un dicționar slavo-grec-latin.
În ziua de 3 martie 1675 a fost trimis în misiune diplomatică în China. Impresiile de călătorie le-a consemnat într-o carte. Este unul din puținii europeni care au ajuns la curtea împăratului chinez și au scris depsre cele ce le-au văzut și le-au trăit.
Întors acasă, a reușit în anul 1680 să obțină pentru mitropolitul Dosoftei al Moldovei o tipografie completă cu litere chirilice de la patriarhul Moscovei. În anul următor țarul îl solicită să-l lămurească cu privire la neînțelegerile dintre ortodocși și catolici. În 1695-1696 Nicolae Spătaru a participat ca traducător din limbile turcă și tătară pe lângă Petru I la cea de-a doua expediție împotriva Azovului.
În anul 1703 a colaborat pentru reformarea școlii superioare din Moscova, unde s-a introdus studiul limbii latine și al științelor naturii.
A trecut la cele veșnice în anul 1708.
Nicolae Milescu Spătaru a fost un diplomat erudit, care a călătorit enorm de mult, în special după standardele medievale. A călătit din Stockholm până în Constantinopol. Din Franța până în China. A intrat în contact cu multe culture diferite și a consemnat în scris pentru ca și alții să se poată îmbogăți din experiența sa. A fost un om preocupat de cultură și religie. A tradus integral Sfânta Scriptură și alte scrieri ale Sfinților Părinți. Așa cum spune Andrei Eșanu „Nicolae Milescu, prin activitatea sa cărturărească, a avut un mare aport la dezvoltarea gândirii social-politice, filozofice, geografice, a ştiinţelor naturale din Moldova şi Rusia”.
Surse:
Nicolae Milescu Spătaru, Descrierea Chinei, ediție de Anatol și Dan Vidrașcu, Biblioteca școlarului, Editura Litera, București, Chișinău, 2002, pp. 5-10.
http://www.istoria.md/articol/73/Nicolae_Milescu_Sp%C4%83tarul
