Pictor și grafician român, interpret al „tristețelor luxuriant colorate” și al unor sincere simțăminte de revoltă mocnită și îndelung resemnată. Acesta a fost Nicolae Tonitza.

S-a născut la 13 aprilie 1886 la Bârlad. A fost primul dintre cei cinci copii ai Anastasiei și ai lui Neculai Toniță. El a urmat Şcoala primară de băieți nr. 2 din Bârlad, apoi Gimnaziul real „Manolache K. Epureanu” din localitatea natală. Acesta a dovedit încă din copilărie calităţi remarcabile de caricaturist şi desenator.

În anul 1902 s-a înscris la Şcoala Normală de Belle-Arte de la Iaşi, în clasa pictorului Gr. Gheorghe Popovici, avându-l ca profesor şi pe Emanoil Bardasare, iar printre colegi pe Ștefan Dimitrescu și Leon Viorescu, de care îl va lega o lungă şi trainică prietenie. Tonitza nu a obţinut însă diploma de absolvire deoarece a participat în ultimul an la o grevă a studenților.

Artistul a rămas pentru doi ani la Paris unde a frecventat atelierul lui Pierre Laprade și unde a făcut studii după pictori celebri. Influența preocupărilor din epocă nu a întârziat să-și pună amprenta în opera tânărului, pe care calitățile de colorist și prospețimea senzațiilor l-au făcut să găsească repede drumul spre originalitate.

Tonitza a participat la expoziția “Tinerimii artistice”. În 1912 el a terminat cursurile Școlii naționale de Belle-Arte și a obținut prin concurs certificatul de “pictor bisericesc”. Acesta a zugrăvit bisericile din Scorțeni, Siliște, Poeni, Văleni și altele.

În 1918 a  expus la București 94 de picturi și desene, împreună cu Ștefan Dimitrescu. Mobilizat și trimis pe front, a căzut prizonier în luptele de la Turtucaia, de unde a fost trimis în lagărul de prizonieri din Kirjali, Bulgaria.

A fost decorat cu Ordinul ,,Mihai Viteazul” , clasa III, pentru modul cum și-a condus compania din Regimentul I Grăniceri în Bătălia de la Turtucaia.

În anul 1922 a călătorit în Transilvania, unde l-a cunoscut pe pictorul sătmărean Aurel Popp, cu care a legat o prietenie strânsă şi cu care a purtat o corespondență impresionantă.

Un an mai târziu a avut  două expoziţii şi a participat, de asemenea, la Salonul Umoriştilor, iar în 1924 a părăsit Vălenii de Munte şi a organizat o nouă expoziţie personală.

În acelaşi an a expus la Bienala din Veneția iar în 1925 s-a retras din asociația „Arta Română” și – împreună cu Francisc Șirato, Oscar Han și Ștefan Dimitrescu – a întemeiat „Grupul celor patru” – grup care a realizat prima expoziţie în 1926, urmată de ediţiile din 1927 şi 1928, dar şi de altele, până în anul 1934.

Printre lucrările sale reprezentative avem: „Vas cu trandafiri“, „Natură statică cu icoană“, scene de interior – „Cerdacul”, „Vatra“ , peisaje – „Peisaj bucureştean“,  „Vedere din Bucureşti, iarna“, peisaje dobrogene, portrete de copii – „Fata pădurarului“, „Cap de copil“, „Clovn“ şi portrete / autoportrete – „Portretul lui Gala Galaction“, „Autoportret“ .

Nicolae Tonitza a murit la data de 26 februarie 1940.

 

Surse:

https://www.liceultonitza.ro/despre-noi/despre-nicolae-tonitza.php

Nicolae Tonitza: Scrieri despre artă (Antologie de Raoul Șorban). București, 1962

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Nicolae Tonitza – mare artist al țării noastre
Nicolae Tonitza – mare artist al țării noastre
/