Nicolae Tonitza – mare artist al țării noastre

de | feb. 26, 2022 | Documentare, Biografii

Pictor și grafician român, interpret al „tristețelor luxuriant colorate” și al unor sincere simțăminte de revoltă mocnită și îndelung resemnată. Acesta a fost Nicolae Tonitza.

S-a născut la 13 aprilie 1886 la Bârlad. A fost primul dintre cei cinci copii ai Anastasiei și ai lui Neculai Toniță. El a urmat Şcoala primară de băieți nr. 2 din Bârlad, apoi Gimnaziul real „Manolache K. Epureanu” din localitatea natală. Acesta a dovedit încă din copilărie calităţi remarcabile de caricaturist şi desenator.

În anul 1902 s-a înscris la Şcoala Normală de Belle-Arte de la Iaşi, în clasa pictorului Gr. Gheorghe Popovici, avându-l ca profesor şi pe Emanoil Bardasare, iar printre colegi pe Ștefan Dimitrescu și Leon Viorescu, de care îl va lega o lungă şi trainică prietenie. Tonitza nu a obţinut însă diploma de absolvire deoarece a participat în ultimul an la o grevă a studenților.

Artistul a rămas pentru doi ani la Paris unde a frecventat atelierul lui Pierre Laprade și unde a făcut studii după pictori celebri. Influența preocupărilor din epocă nu a întârziat să-și pună amprenta în opera tânărului, pe care calitățile de colorist și prospețimea senzațiilor l-au făcut să găsească repede drumul spre originalitate.

Tonitza a participat la expoziția “Tinerimii artistice”. În 1912 el a terminat cursurile Școlii naționale de Belle-Arte și a obținut prin concurs certificatul de “pictor bisericesc”. Acesta a zugrăvit bisericile din Scorțeni, Siliște, Poeni, Văleni și altele.

În 1918 a  expus la București 94 de picturi și desene, împreună cu Ștefan Dimitrescu. Mobilizat și trimis pe front, a căzut prizonier în luptele de la Turtucaia, de unde a fost trimis în lagărul de prizonieri din Kirjali, Bulgaria.

A fost decorat cu Ordinul ,,Mihai Viteazul” , clasa III, pentru modul cum și-a condus compania din Regimentul I Grăniceri în Bătălia de la Turtucaia.

În anul 1922 a călătorit în Transilvania, unde l-a cunoscut pe pictorul sătmărean Aurel Popp, cu care a legat o prietenie strânsă şi cu care a purtat o corespondență impresionantă.

Un an mai târziu a avut  două expoziţii şi a participat, de asemenea, la Salonul Umoriştilor, iar în 1924 a părăsit Vălenii de Munte şi a organizat o nouă expoziţie personală.

În acelaşi an a expus la Bienala din Veneția iar în 1925 s-a retras din asociația „Arta Română” și – împreună cu Francisc Șirato, Oscar Han și Ștefan Dimitrescu – a întemeiat „Grupul celor patru” – grup care a realizat prima expoziţie în 1926, urmată de ediţiile din 1927 şi 1928, dar şi de altele, până în anul 1934.

Printre lucrările sale reprezentative avem: „Vas cu trandafiri“, „Natură statică cu icoană“, scene de interior – „Cerdacul”, „Vatra“ , peisaje – „Peisaj bucureştean“,  „Vedere din Bucureşti, iarna“, peisaje dobrogene, portrete de copii – „Fata pădurarului“, „Cap de copil“, „Clovn“ şi portrete / autoportrete – „Portretul lui Gala Galaction“, „Autoportret“ .

Nicolae Tonitza a murit la data de 26 februarie 1940.

 

Surse:

https://www.liceultonitza.ro/despre-noi/despre-nicolae-tonitza.php

Nicolae Tonitza: Scrieri despre artă (Antologie de Raoul Șorban). București, 1962

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Nicolae Tonitza – mare artist al țării noastre
Nicolae Tonitza – mare artist al țării noastre
/

Ultimele articole

Slăbănogirea și formele ei de tămăduire

Slăbănogirea și formele ei de tămăduire

Aspecte introductive Minunea din centrul istorisirii de astăzi se petrece la Ierusalim. De fapt, la intrarea în Cetate. Apostolul Teolog e precis. Oferă repere clare și chiar descrie cu lux de amănunte contextul. „Poarta Oilor” „Vitezda” și „cele cinci pridvoare”...

Mai multe din Documentare | Biografii
In Memoriam Preasfințitul Părinte Episcop Vasile Flueraș Someșanul – Medalion Biobibliografic

In Memoriam Preasfințitul Părinte Episcop Vasile Flueraș Someșanul – Medalion Biobibliografic

Părintele Vasile Flueraș a odrăslit într-o familie cu rădăcini adânci în vechea lume românească din mărginimea Clujului. Părinții săi, Constantin și Rozalia Flueraș, au făcut parte din comunitatea străveche a satului Cluj-Mănăștur, până în anul 1894 o localitate distinctă din punct de vedere administrativ de orașul Cluj. Contribuția românilor din Mănăștur la pulsul românesc al Clujului a fost una deloc neglijabilă, comunitatea avându-l drept reprezentant ales în delegația clujeană la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 pe mănăștureanul Pavel Albu (1885-1939). Asemenea majorității românilor, familia episcopului Vasile și-a adus obolul ei de sânge și lacrimi la înfăptuirea idealului național românesc, bunicul său patern căzând pe fronturile Primului Război Mondial.  

Elisabeta Rizea și sufletul românesc

Elisabeta Rizea și sufletul românesc

„Au venit, maică, nenorociții ăștia de comuniști la putere și ne-au luat tot: păru’ din cap, pământu’, căruța. Un singur lucru nu ne-au putut lua: sufletu’!” Sunt cuvintele Elisabetei Rizea, țăranca simplă, dar curajoasă din Nucșoara, județul Argeș, simbol al...