Sfântul Nifon, Mitropolitul Țării Românești:
„Fiul meu, tinerețea, dacă are smerenie, destul îi este ei! Că nimic nu cere Dumnezeu de la tânăr fără numai curățenie și smerenie. ”
Sfântul Nifon, Mitropolitul Țării Românești:
„Fiul meu, tinerețea, dacă are smerenie, destul îi este ei! Că nimic nu cere Dumnezeu de la tânăr fără numai curățenie și smerenie. ”
Părintele Rafail Noica: „Dumnezeu este iertare. Iertarea este deja dată, noi trebuie să ne-o însuşim, trebuie să ne ridicăm la vrednicia acestei iertări, şi atuncea vom vedea cum iertarea face parte integrantă din lubire."
Părintele Teofil Părăian „Dragă, eu nu ştiu ce iubire e aia care poate să renunţe…Adică, ori îl iubeşti, şi-l iubeşti cu defecte cu tot, ori nu-l iubeşti, şi nu-l iubeşti cu calităţi cu tot. Când iubeşti pe cineva, nu-ţi mai faci probleme; îl iubeşti şi-l duci în...
Sfântul Ioan Damaschin: „O fericită însoțire Ioachime și Ana, datoare vă este toată zidirea pentru că prin voi S-a adus Ziditorului un dar mai ales decât toate darurile, Maică cinstită, singura vrednică de Ziditorul!"
Sfântul Ioan Damaschin: „Toată făptura să se ospăteze și să laude preasfințita naștere a sfințitei Ana, că a născut lumii comoara de bunătăți nejefuită, fiindcă printr-însa Ziditorul a prefăcut, înomenindu-se, toată firea într-o mai bună...
Sfântul Ioan Gură de Aur: „Venirea noastră la biserică într-un număr mare este o dovadă a sănătăţii sufletului nostru. După cum foamea este un semn de sănătate trupească, tot aşa şi dorul de cuvintele dumnezeieşti este cel mai mare semn de sănătate...
Părintele Gheoghe Calciu-Dumitreasa „Singurătatea te izolează, te face neputincios, împiedică duhul tău să se bucure de bunătăţile lumii acesteia, în special de cele ale lumii spirituale. Pe când viaţa în comunitate te salvează în multe împrejurări grele. Nimeni nu se...