Noaptea Muzeelor pe 14 mai, ca pe vremuri

de | mai 14, 2022 | Cultură

Cea de a 18-a ediție a Nopții Muzeelor va avea loc sâmbătă,14 mai, la nivel național și propune publicului expoziții, intervenții și experimente artistice, proiecții, spectacole, ateliere, concerte, tururi interactive, toate desfășurate în format fizic, după două ediții de pandemie.

Anul acesta, evenimentele din Noaptea Muzeelor vor fioferite iubitorilor de cultură, mici și mari, de peste 170 demuzee și case memoriale, galerii și grădini de artă, institute și centre culturale, rezidențe, saloane și studiouri creative, spații ale memoriei, castele, palate, cetăți, mori, teatre, universități, cinematografe, biblioteci, primării sau case ale experimentelor din toată țara.

Noaptea Muzeelor este una dintre cele mai apreciate mărci culturale și este organizată anual de Rețeaua Națională de Muzeelor din România (RNMR), fiind așteptată de public cu mare interes,în fiecare an.

După cele două ediții online sau hibrid (fizic și online) din pandemie, evenimentele găzduite de muzee și organizații culturale vor fi deschisevizitatorilorîn a doua sâmbătă alunii mai, până noaptea târziu, în buna tradiție a Nopții Muzeelor europene, cu peste 120 activări speciale, în acest moment, puse la cale în aproximativ 80 de localități din 38 de județe întoată țară, fie ele mari centre culturale,orașe, comune sau chiar sate. În București, circuitul Nopții Muzeelor include până acum recomandări pentru peste 50 de de muzee și entități culturale prietene, care s-au pregătit cu nenumărate intervenții artistice,proaspete și interactive. La această ediție, Cluj-Napoca oferă în Noaptea Muzeelor 13 spații de întâlnire cu vizitatorii, iar în Iași publicul poate alege din 6 oferte culturale înregistrate pâna la transmiterea acestei știri.

Detalii complete și actualizate despre organizarea generală și programul evenimentelordin 14 mai vor fi disponibile pe canaleleNoaptea Muzeelorhttps://noapteamuzeelor.org/, precum și pe rețelele de comunicare ale instituțiilor culturale implicate.

Inițiată în urmă cu 18 ani de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este organizată anual pe plan european, iar în România de către Rețeaua Națională de Muzeelor (RNMR).

În anul 2021, în cadrul Nopții Muzeelor, în contextul pandemiei COVID-19, 190 spații culturale din 73 localități din toată România au primit sute de mii de vizitatori, fizic sau online.

Ultimele articole

Mai multe din Cultură
Primele spectacole ale anului, la Teatrul „Puck”

Primele spectacole ale anului, la Teatrul „Puck”

Cei mici și cei mari sunt așteptați în acest sfârșit de săptămână la primele reprezentații ale anului 2020 ale artiștilor Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca. Este vorba de „La porunca știucii ”/„A csuka parancsára” (sâmbătă, 11 ianuarie), în regia lui Zoltán...

Ion Theodorescu-Sion și Aron Cotruș

Ion Theodorescu-Sion și Aron Cotruș

Ion Theodorescu-Sion a fost un cunoscut pictor român, născut la data de 2 ianuarie 1882 în Ianca-Brăila şi decedat la data de 31 martie 1939, București. Ion Theodorescu-Sion face parte din generația inovatoare de pictori de la începutul secolului al XX-lea, care...

Atunci, în Decembrie

Atunci, în Decembrie

...Ne-am dat proba curajului și proba credinței. Ne-am cucerit libertatea cu prețul sângelui unor oameni care au ieșit cu piepturile goale în fața celor care, cu puști și cu tancuri, apărau regimul comunist. Atunci, în acel decembrie însângerat, ne-am dat însă și...

Trei decenii de speranță, la Huedin

Trei decenii de speranță, la Huedin

Marți, 17 decembrie 2019, s-a desfășurat la Huedin manifestarea „Trei decenii de speranță”, un omagiu adus pentru jertfa tinerilor revoluționari anticomuniști, dar și o trecere în revistă a câtorva momente din perioada regimului comunist din România. Evenimentul a...