Noblețea ține de atitudine, noblețea este însușirea morală superioară, ține de caracterul nobil al celui care îl poartă. De asemenea cel care are noblețe dă dovadă de cavalerism, eleganță, generozitate, mărinimie. Te dăruiești și dăruiești pentru frumoasele lucruri, înălțătoare, nobile. De aceea zicem că noblețea te obligă.
Omul care se comportă cu noblețe are o anumită eleganță în vorbe, în purtare, în îmbrăcăminte, chiar dacă nu își permite să fie la înălțime în ce privește să zicem așa haina exterioară, datorită modestiei sau datorită sărăciei, totuși faptele lui nobile îl înalță peste timp și aduc bucurie celor din jur.
Cineva spunea că zâmbetul aduce frumusețe, frumusețea aduce eleganță și eleganța aduce noblețe. Prin acestea poți emana frumusețe și bunătate, prin noblețea și eleganța adevărată care vin din încrederea sau optimismul măsurat. Dăruim în jurul nostru frumusețe și bunătate. De asemenea avem deschidere către lucruri frumoase, care aduc sănătate sufletească dar și tupească.
Prin noblețe și eleganță, sau mai bine spus și prin acestea atragi asupra ta energie pozitivă. Puterea caracterului, puterea morală a nobleței și eleganța prin care te strădui să trăiești și să comunici (evitând vicleniile sau meșteșugirile nedrepte cu care te confrunți în viață) această atitudine binevoitoare și frumoasă în același timp te schimbă radical în bine. Noblețea te schimbă în bine, noblețea te obligă, noblețea te înalță.
Cu ajutorul eleganței și nobleței poți muta munții din loc pentru că noblețea și eleganța caracterului te înalță, iar sursa din care aceasta vine este Dumnezeu …
Adevărata noblețe înseamnă muncă, multă muncă presărată de sigur cu rafinament și eleganță…
În concluzie, fii bucuros atunci când faci lucruri nobile și nu uita niciodată că toate eforturile tale spre noblețe și eleganță te fac să strălucești în jurul tău…
Doamne ajută!



