Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

de | dec. 16, 2019

În ziua de 16 decembrie 2019, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. La sedință a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, alături de ceilalți ierarhi, membri ai Sfântului Sinod.

În cadrul ședinței a fost aprobat documentul care include toate modificările Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române adoptate de Sfântul Sinod în perioada 2008-2019.

De asemenea, a fost aprobat textul consolidat al Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, care conține toate modificările și completările aprobate de Sfântul Sinod în perioada 2011-2019.

Aceste două documente vor fi transmise, spre recunoaștere, Secretariatului de Stat pentru Culte, urmând ca textul aprobat al prezentului Statut să fie publicat în Monitorul Oficial.

De asemenea, Sfântul Sinod a exprimat grija şi preocuparea Bisericii pentru sprijinirea eparhiilor din diaspora română.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Foto credit: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Daruri pentru copiii și vârstnicii nevoiași din Dej

Daruri pentru copiii și vârstnicii nevoiași din Dej

Elevii de la Școala „Mihai Eminescu” din Dej, alături de voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” filiala Dej, au oferit  miercuri, 27 aprilie, o rază de bucurie bătrânilor din cadrul Serviciului socio-medical de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice din...

Pachete cu alimente de Paşti pentru familiile nevoiaşe din Baia Mare

Pachete cu alimente de Paşti pentru familiile nevoiaşe din Baia Mare

În Săptămâna Patimilor, parohia „Naşterea Domnului” din Baia Mare a desfăşurat o acţiune social-filantropică, destinată familiilor aflate într-o situaţie materială precară. Pe toată durata Postului, Comitetul de femei al bisericii şi Consiliul Parohial, prin preoţii...

Liturghie Arhierească la Parohia Ciumărna

Liturghie Arhierească la Parohia Ciumărna

În duminica în care întreaga Ortodoxie prăznuiește Intrarea în Ierusalim a Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Ciumărna, Protopopiatul Zalău, localitate aflată în apropierea Municipiului Zalău,...