Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

de | sept. 29, 2020 | Actualitatea religioasă

În ziua de 29 septembrie 2020, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s‑a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu tema Pastorația familiei creștine azi.

Sfântul Sinod a apreciat că, în acest an marcat sever de pandemie, Biserica și‑a adecvat metodele de pas­to­rație unei realități dificile, transmițând mesajul Evangheliei inclusiv în mediul on‑line.

Totuși, s‑a constatat insuficiența comunicării mediatice în raport cu starea de comuniune pe care credincioșii o trăiesc în mod firesc prin participarea fizică la viața liturgică a comunității. De asemenea, telemunca și școala on‑line reprezintă doar o soluție provizorie, până la depășirea stării provocate de pandemie.

Închiderea școlilor a afectat semnificativ procesul educațional, elevii și profesorii nefiind suficient pregătiți pentru desfășurarea cursurilor on‑line. De aceea, Patriarhia Română, prin intermediul proiectului „Alege şcoala!” şi al eparhiilor, a venit în sprijinul elevilor şi cadrelor didactice din comunităţile dezavantajate, oferind acestora aproape 5.000 de tablete sau alte dispozitive electronice.

Ținând cont de cele menționate, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române:

Ia act de situația pastorației familiei în contextul pandemic actual și de acțiunile social‑filantropice întreprinse de Biserica Ortodoxă Română;

 Solicită tuturor parohiilor intensificarea activităților dedicate pastorației familiei, precum și cultivarea relației dintre familie și Biserică;

Îi îndeamnă pe toți credincioșii să cultive, prin rugăciune și fapte de caritate, educația creștină a copiilor și tinerilor, acordând sprijin spiritual și material mai ales familiilor defavorizate.

De asemenea, Sfântul Sinod a luat act de următoarele reglementări legislative recente:

Legea nr. 137/2020 pentru declararea lui Mihai Viteazul, Domnul Țării Românești și al Moldovei și Principe al Transilvaniei, martir și erou al națiunii române. Ziua dedicată ceremoniilor pentru comemorarea domnitorului a fost stabilită la data de 27 mai a fiecărui an.

Legea nr. 138/2020 pentru declararea personajelor istorice Horea, Cloșca și Crișan martiri și eroi ai națiunii române și pentru comemorarea la data de 8 noiembrie a Martirilor Români de la Beliș. Ceremoniile pentru comemorarea celor trei martiri și eroi, Horea, Cloșca și Crișan, se vor desfășura în fiecare an în ziua de 2 noiembrie, iar în ziua de 8 noiembrie a fiecărui an va fi comemorată Ziua Martirilor Români de la Beliș.

Biroul de presă al Patriarhiei Române


Citește și Membrii Sfântului Sinod au discutat despre „Pastoraţia familiei azi” 


Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Ultimele articole

Preoții din protopopiatul Gherla, reuniți în ședință

Preoții din protopopiatul Gherla, reuniți în ședință

Luni 8 iunie 2015, în Biserica „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din municipiul Gherla, a avut loc şedinţa lunară a preoţilor din Protopopiatul Ortodox Gherla. Invitaţii evenimentului au fost părintele Dorel Gălan, consilierul Liciniu Câmpean şi doamna Adela...

Ședință lunară în protopopiatul Cluj II

Ședință lunară în protopopiatul Cluj II

Preoții din municipiul Cluj-Napoca au fost informați asupra pericolelor care stau la baza internetului și a rețelelor de socializare. Ei au asistat marți, 9 iunie 2015, în cadrul ședinței lunare, la o prelegere susținută de scriitorul Cornel Udrea pe tema singurătății...

Resfințirea bisericii din Parohia Sălăjeni

Resfințirea bisericii din Parohia Sălăjeni

Duminică, 7 iunie 2015, credincioșii parohiei Sălăjeni, din Episcopia Sălajului, au îmbrăcat haine de sărbătoare. În această zi, biserica cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil a fost resfințită de către Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. În...

Conferința preoțească de primăvară, în Episcopia Sălajului

Conferința preoțească de primăvară, în Episcopia Sălajului

Marți, 2 iunie 2015, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău a avut loc conferința pastoral-misionară semestrială de primăvară, a preoților din Episcopia Sălajului. Potrivit articolului 140 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii...