Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

de | sept. 29, 2020 | Actualitatea religioasă

În ziua de 29 septembrie 2020, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s‑a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu tema Pastorația familiei creștine azi.

Sfântul Sinod a apreciat că, în acest an marcat sever de pandemie, Biserica și‑a adecvat metodele de pas­to­rație unei realități dificile, transmițând mesajul Evangheliei inclusiv în mediul on‑line.

Totuși, s‑a constatat insuficiența comunicării mediatice în raport cu starea de comuniune pe care credincioșii o trăiesc în mod firesc prin participarea fizică la viața liturgică a comunității. De asemenea, telemunca și școala on‑line reprezintă doar o soluție provizorie, până la depășirea stării provocate de pandemie.

Închiderea școlilor a afectat semnificativ procesul educațional, elevii și profesorii nefiind suficient pregătiți pentru desfășurarea cursurilor on‑line. De aceea, Patriarhia Română, prin intermediul proiectului „Alege şcoala!” şi al eparhiilor, a venit în sprijinul elevilor şi cadrelor didactice din comunităţile dezavantajate, oferind acestora aproape 5.000 de tablete sau alte dispozitive electronice.

Ținând cont de cele menționate, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române:

Ia act de situația pastorației familiei în contextul pandemic actual și de acțiunile social‑filantropice întreprinse de Biserica Ortodoxă Română;

 Solicită tuturor parohiilor intensificarea activităților dedicate pastorației familiei, precum și cultivarea relației dintre familie și Biserică;

Îi îndeamnă pe toți credincioșii să cultive, prin rugăciune și fapte de caritate, educația creștină a copiilor și tinerilor, acordând sprijin spiritual și material mai ales familiilor defavorizate.

De asemenea, Sfântul Sinod a luat act de următoarele reglementări legislative recente:

Legea nr. 137/2020 pentru declararea lui Mihai Viteazul, Domnul Țării Românești și al Moldovei și Principe al Transilvaniei, martir și erou al națiunii române. Ziua dedicată ceremoniilor pentru comemorarea domnitorului a fost stabilită la data de 27 mai a fiecărui an.

Legea nr. 138/2020 pentru declararea personajelor istorice Horea, Cloșca și Crișan martiri și eroi ai națiunii române și pentru comemorarea la data de 8 noiembrie a Martirilor Români de la Beliș. Ceremoniile pentru comemorarea celor trei martiri și eroi, Horea, Cloșca și Crișan, se vor desfășura în fiecare an în ziua de 2 noiembrie, iar în ziua de 8 noiembrie a fiecărui an va fi comemorată Ziua Martirilor Români de la Beliș.

Biroul de presă al Patriarhiei Române


Citește și Membrii Sfântului Sinod au discutat despre „Pastoraţia familiei azi” 


Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Ultimele articole

Pelerinaj muzical la Mănăstirea Nicula

Pelerinaj muzical la Mănăstirea Nicula

În ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Nicula din jud. Cluj este locul unui pelerinaj unic în spiritualitatea românească ortodoxă, nu atât datorită amplorii sale, cât datorită faptului că este un pelerinaj muzical prin excelență, ce îmbină cântarea...

Ziua Medicinei Militare, sărbătorită la Cluj-Napoca prin muzică

Ziua Medicinei Militare, sărbătorită la Cluj-Napoca prin muzică

În onoarea medicilor și cadrelor medicale din întreaga țară implicate în lupta cu noul coronavirus, dar și a pacienților, va fi oganizat la Cluj-Napoca un moment muzical, intitulat „De la suflet la suflet”. Evenimentul are loc cu ocazia Zilei Medicinei Militare și va...

TAINA SFÂNTULUI MASLU. Importanţa şi simbolismul

TAINA SFÂNTULUI MASLU. Importanţa şi simbolismul

Continuăm ciclul de cateheze dedicat simbolismului sfintelor slujbe şi vorbim astăzi despre importanţa şi simbolismul Tainei Sf. Maslu, plecând de la o realitate evidentă: participarea credincioşilor la această slujbă este întotdeauna sporită, comparativ cu prezenţa...

Parohii năsăudene, în sărbătoare

Parohii năsăudene, în sărbătoare

În Postul Adormirii Maicii Domnului, credincioşii de pe valea superioară a Someşului Mare au avut posibilitatea de a se închina icoanei Maicii Domnului, adusă din Muzeul Mitropoliei Clujului în cele mai importante parohii ale Cercului pastoral-misionar Sângeorz Băi....

Donează un ghiozdan cu rechizite, pentru un copil sărac

Donează un ghiozdan cu rechizite, pentru un copil sărac

Protopopiatul Ortodox Gherla, împreună cu Asociaţia „Filantropia Ortodoxă” filiala Gherla, lansează la început de an şcolar a treia campanie filantropică, ce are drept scop ajutorarea copiilor care provin din familii vulnerabile, prin oferirea de ghiozdane şi...