Noile clopote ale bisericii clujene ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, sfințite de trei ierarhi

de | aug. 17, 2018 | Activități parohiale

Joi, 16 august 2018, credincioșii Parohiei,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din cartierul clujean Dâmbul Rotund au avut parte de o frumoasă sărbătoare, prilejuită de sfințirea noilor clopote ale bisericii. Evenimentul s-a desfășurat în spațiul special amenajat pentru această ocazie din fața bisericii, începând cu ora 19.00.

Slujba de sfințire a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolit de Hama și cu Preasfințitul Părinte Qais Sadiq, Episcop de Erzurum din Patriarhia Antiohiei, alături de preoții parohiei și alți preoți invitați. Ierarhii au fost întâmpinați de preoți, credincioși și tinerii din grupul de tineret al parohiei după rânduiala tradițională, îmbrăcați în frumoasele costume populare. Răspunsurile la slujbă au fost date de corul parohiei.

După slujba de sfințire, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură despre importanța clopotelor pentru credincioșii unei comunități parohiale și i-a felicitat pe cei care s-au implicat în realizarea acestei lucrări, iar la final i-a binecuvântat pe toți credincioșii prezenți. Cuvinte de binecuvântare au adresat și cei doi ierarhi invitați.

Ordinul „Mihai Vodă”, acordat Preasfințitului Părinte Qais

În semn de mulțumire pentru misiunea de slujire la care a participat în aceste zile în Arhiepiscopia Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei i-a acordat Preasfințitului Părinte Qais Ordinul „Mihai Vodă”.  De asemenea, familiei Scuturici Ioan și Emilia, cei care au donat clopotele bisericii, Părintele Mitropolit Andrei le-a acordat Ordinul Sfinților Martiri Năsăudeni.

Noile clopote ale Bisericii ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Dâmbul Rotund au fost turnate la prestigioasa Turnătorie ,,Grassmayr” din Innsbruck, Austria. Greutatea lor este de 325 de kilograme, respectiv 195 de kilograme și sunt acordate în tonurile SI-RE. Întreaga cheltuială pentru confecționarea lor a fost suportată de familia Scuturici Ioan și Emilia, credincioși ai parohiei. După sfințire, clopotele vor fi instalate și automatizate într-unul dintre turnurile de la intrarea în biserică.

La Biserica Ortodoxă ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Cluj-Napoca slujește părintele protopop de Cluj II, Alexandru-Constantin Ciui, împreună cu părintele Vasile-Mihai Pop și cu cei doi preoți pensionari, Augustin Bora și Vasile Crișan.

Ultimele articole

Lupta duhovnicească

Lupta duhovnicească

Prin lupta duhovnicească, creștinul participă la lupta continuă a Bisericii împotriva răului. Viața duhovnicească este chintesența vieții creștine, nu este ceva care îi privește doar pe clerici și pe monahi. Fiecare credincios este dator să trăiască o viață...

Sărbătoarea Portului Popular, în parohia ,,Sfântul Mina”

Sărbătoarea Portului Popular, în parohia ,,Sfântul Mina”

În Parohia ,,Sfântul Mina" din Municipiul Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II, s-a desfășurat Sărbătoarea Portului Popular. Evenimentul, ajuns la cea de-a șasea ediție, a avut loc în Duminica Rusaliilor la biserica parohială, situată pe strada Vasile Conta nr. 10, în...

Hramul Bisericii din Topa Mică, Protopopiatul Huedin

Hramul Bisericii din Topa Mică, Protopopiatul Huedin

De praznicul Sfintei Treimi, biserica din filia Topa Mică, Protopopiatul Huedin, și-a sărbătorit hramul. Evenimentul a început cu oficierea Sfintei Liturghii, în sobor de preoți, din care au făcut parte: părintele Lupuțan Dan - protopopul Huedinului, părintele Muntean...

Instalare de preot în Parohia Vânători, Protopopiatul Huedin

Instalare de preot în Parohia Vânători, Protopopiatul Huedin

De sărbătoarea Rusaliilor, credincioșii din Parohia Vânători, Protopopiatul Huedin, și-au întâmpinat noul păstor sufletesc, în persoana părintelui Mustea Bogdan Andrei. Evenimentul deosebit din viața parohiei a avut loc duminică, 16 iunie 2019, în biserica parohială...

Istoria prinde viață, la Ghirișu Român

Istoria prinde viață, la Ghirișu Român

Sâmbătă, 15.06.2019, în Parohia Ortodoxă Ghirișu Român din comuna Mociu, protopopiatul Cluj I, istoria a fost readusă la viață, atinsă, purtată și luată la întrebări de către copiii din sat. Evenimentul, organizat de pr. Șuteu Andrei, a avut ca scop prezentarea...

„O zi pentru copilul tău”, în Parohia Ticu

„O zi pentru copilul tău”, în Parohia Ticu

Sâmbătă, 8 iunie 2019, în Parohia Ortodoxă Ticu din Protopopiatul Huedin, păstorită de părintele Marius Moldovan, a avut loc o nouă ediție a proiectului religios-educativ O zi pentru copilul tău. Au participat elevii claselor a II-a A și a IV-a A de la Seminarul...