Noile clopote ale Bisericii „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Mănăștur, sfințite de Mitropolitul Andrei

de | apr. 10, 2022 | Actualitatea religioasă

În Duminica a 5-a din Postul Mare (a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca), 10 aprilie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur.

Cu acest prilej, în biserica parohială, cunoscută sub numele de „Catedrala din Mănăștur”, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Cluj II, preotul Alexandru Constantin Ciui, pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, pr. prof. univ. dr. Ștefan Iloaie, directorul de departament al instituției de învățământ teologic clujean, preotul paroh Dan Cismaș, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, vorbindu-le despre păcatul mândriei și al invidiei.

 

La momentul rânduit din cadrul slujbei, chiriarhul a hirotonit întru preot pe diaconul Ioan-Călin Târnovan, pe seama Parohiei Corneni cu filia Vale, din Protopopiatul Gherla.

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de teologi, membri ai Corului de Cameră „Psalmodia Transylvanica” al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. La chinonic, interpreta de muzică populară Maria Mihali și Corul de copii „Theotokos” din Alba Iulia (coordonat de pr. Nicolae-Călin Bulac) au susținut un microrecital de pricesne. Corul de copii a fost înființat în urmă cu 35 de ani, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, pe atunci preot paroh al Parohiei Maieri I din Alba Iulia.

La finalul slujbei, părintele paroh Dan Cismaș i-a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare. Totodată, în semn de prețuire și respect, i-a oferit icoana anului comemorativ 2022, cu sfinții isihaști Simeon Noul Teolog, Grigore Palama și Paisie de la Neamț, precum și un clopot în miniatură pe un postament care reprezintă harta Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului. Acesta a fost realizat la Turnătoria de clopote „Blotor”, unde au fost turnate și cele patru clopote alea bisericii.

În semn de recunoștință și apreciere, pentru implicarea activă în viața Bisericii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei i-a acordat ex-deputatului Ioan Oltean Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni. Aurel Badiu a primit Ordinul „Episcop Nicolae Ivan”, Dan Stoica a fost distins cu Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”, iar Ștefana Rogozan și Hadrian Filipaș-Blai au primit Ordinul „Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni”. De asemenea, alți ostenitori și binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire, în frunte cu interpreta de muzică populară Maria Mihali și cântărețul parohiei – Horațiu Berindan.

Sfințirea clopotelor

După oficierea Liturghiei, pe esplanada din fața bisericii, Părintele Mitropolit Andrei a sfințit cele patru clopote noi ale lăcașului de cult. Acestea au fost realizate la Turnătoria de clopote „Blotor” din Satulung, jud. Maramureş. Clopotele sunt turnate din bronz curat, lingourile de cupru și de staniu fiind importate din Germania. Clopotul mare are 476 kg (nota muzicală LA), iar celelalte trei: 283 kg, 142 kg și 60 kg.

 

Proiect social-filantropic

Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” desfășoară în această perioadă proiectul social-filantropic „MÂNGÂIERE, DE PAȘTI” – proiect caritabil destinat câtorva sute de copii români și ucrainieni din zona Cernăuțiului.

În această perioadă din Postul Mare, cei care doresc pot face donații, iar cu banii strânși se vor pregăti pachete ce vor fi oferite copiilor din câteva sate din Ucraina, cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Pachetele vor fi distribuite în Lunea Mare și vor conține dulciuri, rechizite, produse de igienă personală și o carte de rugăciuni, conform pr. paroh Dan Cismaș. Valoarea unui pachet se ridică la suma de aproximativ 100 de lei.

Tot în cadrul acestui proiect, în prezența Mitropolitului Andrei, joi, 14 aprilie 2022, de la ora 18:00, va avea loc Concertul Caritabil de Pricesne „Rugă pentru Ucraina”. Evenimentul se va desfășura la Casa de Cultură „Dumitru Fărcaș” din Cluj-Napoca și va aduce laolaltă reprezentanți de seamă ai folclorului românesc. Intrarea va fi liberă, iar spectatorii vor avea posibilitatea să facă o donație pentru proiectul caritabil.

Scurt istoric

Biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur, cunoscută sub numele de „Catedrala din Mănăștur”, s-a zidit între anii 1990-2018, fiind închinată Eroilor Revoluției din decembrie 1989.

Piatra de temelie a fost pusă în data de 6 mai 1990, de către vrednicii de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu și Arhiepiscopul Justinian Chira, prin implicarea directă a preotului Vasile Raus. Proiectul bisericii i se datorează arhitectului Radu Spânu, purtând marca arhitecturii Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, împrumutând, totodată, și unele detalii arhitecturale ale Catedralei „Sfântul Petru” din Roma.

Lăcașul de cult a fost târnosit la data de 20 ianuarie 2019, de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. În prezent, biserica – de dimensiuni impresionante – se află în proces de pictare, în tehnica frescă.

Comunitatea parohială este păstorită de părintele paroh Dan Cismaș, împreună cu părinții coslujitori Vasile Bancoș, Nicolae Maja și Radu Onac, avându-l alături pe diaconul Adrian Hodoroga. De asemenea, în cadrul parohiei slujește și preotul pensionar Vasile Raus, ctitorul bisericii.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

Hristos – apa cea vie

Hristos – apa cea vie

Aspecte introductive Pasajele conținute în paginile Evangheliei de astăzi sunt rostite într-un context aparte. Hristos e furios pe cei din Iudeea. Acest lucru Îl determină să ia pentru o vreme calea Galileii și să-și dorească să nu participe la una dintre sărbătorile...

Sfântul Nicolae Cabasila, isihasmul laicilor și mistica sacramentală

Sfântul Nicolae Cabasila, isihasmul laicilor și mistica sacramentală

Din punctul de vedere al Părinţilor răsăriteni, spiritualitatea creştină este echivalentă vieţii în Hristos, însuşită la nivel doctrinar, sacramental şi duhovnicesc. Ea nu este apanajul exclusiv al clerului sau al cinului monahal, ci al tuturor credincioşilor angajaţi...

Hramul bisericii Sfânta Treime din Zalău

Hramul bisericii Sfânta Treime din Zalău

În cea de-a doua zi de Rusalii, la biserica Sfânta Treime din Zalău a fost prăznuit hramul acestui locaș de cult. Este deja o tradiție ca an de an Liturghia de hram să fie săvârșită de către Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. La slujbă a participat...

Procesiunea de Rusalii, pentru al cincilea an consecutiv, la Cluj-Napoca

Procesiunea de Rusalii, pentru al cincilea an consecutiv, la Cluj-Napoca

Pentru al cincilea an consecutiv, clujenii au participat de praznicul Pogorârii Sfântului Duh la tradiționala procesiune organizată de Arhiepiscopia Clujului. Alături de un sobor de peste 100 de preoți și în ciuda ploii torențiale, credincioșii au ieșit astăzi, 31 mai...

Hramul bisericii din cartierul zălăuan Porolissum

Hramul bisericii din cartierul zălăuan Porolissum

Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh a fost prăznuită cu bucurie de credincioșii cartierului zălăuan Porolissum. Ziua de Rusalii este ziua în care aceștia își serbează hramul bisericii, prilej cu care au fost prezenți în număr mare la biserică. Cu această ocazie,...

Tradiționala procesiune de Rusalii, la Cluj-Napoca

Tradiționala procesiune de Rusalii, la Cluj-Napoca

Biserica Ortodoxă va prăznui duminică, 31 mai 2015, Pogorârea Sfântului Duh, sau Rusaliile. Sărbătorii i se mai spune și Cincizecime, pentru că a avut loc la cincizeci de zile după Învierea Domnului. Praznicul Rusaliilor are o mare însemnătate, deoarece în urma...