Seara, când pelerinii ajung într-unul dintre satele în care urmează să înnopteze, oamenii îi așteaptă la biserică. Unul spune că poate primi trei persoane, altul zece, altul cincisprezece. Sunt familii care își lasă întreaga casă oaspeților și merg să doarmă la rude sau la vecini, pentru ca pelerinii să se poată odihni. Peste numai câteva ore, uneori înainte de ora 4:00 dimineața, pornesc din nou la drum. Așa înaintează, de peste un veac, norodul din județul Sălaj spre Mănăstirea clujeană Nicula.

„Norodul” este numele dat, în această parte a Sălajului, grupului de pelerini care pornește an de an spre Nicula, înaintea praznicului Adormirii Maicii Domnului. În aceste zile, peste 200 de credincioși străbat pe jos aproximativ 150 de kilometri, trecând prin zeci de localități. Patru zile la dus și, pentru cei care se întorc tot pe jos, alte patru zile spre casă.

Pelerinajul se desfășoară în perioada 11–18 august și are o tradiție de peste o sută de ani. Se schimbă generațiile, dar drumul se reface în fiecare vară. În acest an, pelerinii au primit binecuvântarea Preasfințitului Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, care a pornit la drum alături de ei și i-a însoțit în prima etapă. În localitățile Marin și Bănișor, norodul a fost întâmpinat de preoții și credincioșii comunităților, iar după aproximativ 20 de kilometri a ajuns la Stârciu, unde ziua s-a încheiat în rugăciune.

Pelerinajul este și al celor care îi așteaptă

Pentru cei care merg spre Nicula, cei 150 de kilometri nu înseamnă numai distanță. Fiecare sat aduce o întâlnire. Vlad Neaga, unul dintre coordonatorii norodului, povestește că oamenii îi așteaptă pe pelerini cu apă, o gustare, o prăjitură, totul de post.

„Îi vedem foarte emoționați, de multe ori cu lacrimi în ochi, și ne emoționează și pe noi prin ceea ce fac și prin felul în care ne primesc cu atâta drag.”

Poate că aici se vede cel mai limpede că pelerinajul nu este numai al celor care merg. Este și al celor care îi așteaptă. Al omului care iese cu o sticlă de apă, al celui care pregătește de mâncare, al familiei care își deschide casa unor oameni pe care, poate, nu i-a mai întâlnit niciodată. Seara, după kilometri de mers, localnicii vin la biserică pentru a-i lua pe pelerini acasă.

„Îi spun părintelui: «Părinte, eu cazez zece, eu cazez cincisprezece, eu cazez trei persoane», fiecare după spațiu și după cum poate”, povestește Vlad Neaga. Sunt oameni care își lasă întreaga casă pelerinilor și pleacă ei înșiși, pentru o noapte, la vecini sau la rude, pentru ca oaspeții să se poată spăla și odihni în liniște. Pentru cei aflați pentru prima dată pe acest drum, asemenea gesturi sunt greu de uitat.

„Este un gest extraordinar și mulți care vin pentru prima dată rămân uimiți câtă iubire au oamenii față de noi și cât respect. Pe noi ne întărește și parcă nici nu mai simțim atât de mult povara drumului.” În felul acesta, drumul spre Nicula trece nu numai prin sate, ci și prin casele oamenilor. Pentru câteva ore, un necunoscut devine oaspete, iar dimineața pleacă mai departe purtând cu el și bunătatea celui care l-a primit.

Copiii care învață drumul

În componența norodului din acest an sunt mulți tineri. Pentru cei care cunosc pelerinajul de multă vreme, prezența lor spune un lucru esențial despre continuitatea unei tradiții vechi de peste un secol.

„Mă bucur foarte mult că anul acesta avem foarte mulți tineri. Începând chiar de la vârsta de opt-nouă ani, tinerii vin în acest pelerinaj și asta ne dă putere și speranță că generațiile care vin au dragoste față de Maica Domnului”, spune coordonatorul pelerinilor.

Unii au auzit despre Nicula de la frații mai mari. Alții de la prietenii care au mers în anii trecuți. Au ascultat poveștile lor, iar într-o vară au hotărât să pornească și ei. Pe drum, Vlad Neaga obișnuiește să stea de vorbă cu cei care participă pentru prima dată.

„Majoritatea îmi spun că regretă faptul că nu au venit mai repede, și în anii trecuți. Mă bucur că le place, că se simt altfel. Spun că această săptămână, când mergem spre Mănăstirea Nicula și ne întoarcem, este cea mai frumoasă săptămână din întreg anul.”

Când osteneala capătă un rost

Pe acest drum, osteneala nu este un accident al călătoriei. Este parte din ea. După o zi întreagă de mers, pelerinii ajung uneori să se culce abia în jurul orei 23:00 sau la miezul nopții. La 3:30 sau 4:00 dimineața pornesc din nou. Urmează alți kilometri, căldură, oboseală și bătături. Pentru câteva zile, ritmul obișnuit al vieții rămâne în urmă. Ziua începe odată cu drumul și se încheie când norodul ajunge la următorul popas. Iar toate acestea au o singură direcție: Nicula.

„Când ajungem la Mănăstirea Nicula, parcă ajungem într-un loc nepământesc, într-un loc divin, unde harul Maicii Domnului și iubirea față de noi ne înconjoară și parcă ne ia în brațe. Uităm de toată osteneala zilelor trecute”, mărturisește Vlad Neaga. Atunci, bătăturile, somnul puțin și kilometrii rămân în urmă. Nu pentru că nu au existat, ci pentru că drumul și-a atins rostul.

La Nicula, înaintea Maicii Domnului

Ajuns la Mănăstirea Nicula, norodul rămâne pentru slujbele praznicului Adormirii Maicii Domnului, alături de ierarhi, preoți și de miile de credincioși care se îndreaptă în aceste zile spre vechea vatră monahală. Pentru o parte dintre sălăjeni, însă, sosirea la Nicula nu este capătul pelerinajului. În 15 august vor porni din nou pe jos spre casă. Vor trece prin aceleași localități și îi vor reîntâlni pe oamenii care i-au primit la venire. Vor fi mai puțini, pentru că serviciul, familia și îndatoririle de acasă nu le permit tuturor să mai parcurgă încă patru zile pe jos. Cei care vor face întregul drum vor aduna aproape 300 de kilometri. Dar poate că, după opt zile, kilometrii sunt ultimul lucru care mai trebuie numărat. „Este bine primit fiecare pas făcut pentru Maica Domnului”, spune Vlad Neaga.

De peste o sută de ani, norodul din Sălaj pornește spre Mănăștirea clujeană Nicula. Se schimbă chipurile, se schimbă generațiile. Satele își deschid din nou porțile, oamenii își deschid casele, iar cei care cunosc drumul merg alături de cei care îl descoperă pentru prima dată. Anul acesta, printre ei sunt copii de opt și nouă ani. Poate că aici se vede cel mai bine puterea unei tradiții: drumul spre Nicula nu este doar povestit mai departe. Este parcurs mai departe.