Nouă decenii de la înființarea primului muzeu în aer liber din România

de | nov. 14, 2019 | Cultură

Nouă decenii de la înființarea primului muzeu în aer liber din România, Parcul Etnografic „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, vor fi marcate joi, 14 noiembrie 2019, de la ora 13:00, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei (str. Memorandumului nr. 21, sala Reduta).

Evenimentul aniversar este organizat de Muzeul Etnografic al Transilvaniei și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, în parteneriat cu Asociația Muzeală „Poarta de su’ Feleac” și Asociația „De la lume adunate și-napoi la lume date”. Pentru a marca acest moment, specialiștii muzeului au realizat în această vară, împreună cu vizitatorii, un covor aniversar, în cadrul proiectului intitulat „90 de ani țesuți în două ițe”. Acest covor va fi prezentat în cadrul evenimentului,  iar clujenii pot afla cum va fi revitalizat și extins în perioada următoare Parcul Etnografic din Pădurea Hoia. Arhitectul-șef al județului, Claudiu Salanță, dar și Alice Florean, câștigătoarea unui concurs internațional de soluții, vor prezenta detaliile proiectului. În încheiere, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj va oferi un moment de jocuri tradiționale, de Lăsatul Secului, în care vor fi prezente două generații de jucăuși. În primul rând, jucăușii de la Frata și Berchieșu, acompaniați de o formație tradițională, condusă de primașul Alexandru Ciurcui – Șandorică, Tezaur Uman Viu, vor aduce jocuri din zona de Câmpie a județului. Apoi, grupul „Jijicanii”, format din tineri, acompaniați de o formație tradițională, condusă de primașul Alexiu Țurcă – Elecuț, vor prezenta alte jocuri tradiționale, precum: românește de început, fecioresc și joc de doi de pe Valea Nadășului. La eveniment va fi prezentă și familia Rodica și Gheorghe Căpușan, cei care dețin Muzeul Etnografic „Poarta de su’ Feleac”. Aceștia vor vorbi despre prelucrarea cânepii și alte îndeletniciri tradiționale.

Parcul Etnografic din Cluj a fost înființat în anul 1929 de Romulus Vuia, primul etnograf din România. Prima casă din muzeul în aer liber, cea din Vidra (Avram Iancu) a fost transferată în noiembrie 1929, în urmă cu exact 90 de ani. În prezent, Parcul Etnografic găzduiește activități culturale diversificate și atractive, destinate tuturor categoriilor de public.

Ultimele articole

Un Jurnal cât o Școală

Un Jurnal cât o Școală

Am admirat mereu oamenii care au reușit să își descrie devenirea întru ființă în paginile unui Jurnal. Desigur că Jurnalul de la Păltiniș sau, mai aproape acela a lui Sașa Pană ori Kafka, asupra cărora sper să-mi îngăduie Dumnezeu să pot reveni, s-au întretăiat în...

Sfânta Sofia, modelul mamelor creștine

Sfânta Sofia, modelul mamelor creștine

Sfânta Sofia este un model pentru orice mamă creștină. Ea este pomenită în calendarul creștin în data de 17 septembrie, alături de cele trei fiice ale sale. Sofia era o tânără creștină care trăia în Italia, la Roma, în timpul împăratului păgân Adrian (117-138). S-a...

Mai multe din Cultură
Meșterii populari clujeni, din nou în Parcul Etnografic

Meșterii populari clujeni, din nou în Parcul Etnografic

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Asociația Meșterilor Populari Clujeni, vă invită la a IV-a ediție a târgului: Lume lume… Hai la piață! Evenimentul se...

Săptămână cu multe spectacole pentru artiștii Teatrului „Puck”

Săptămână cu multe spectacole pentru artiștii Teatrului „Puck”

În aceste zile, spectacolele Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj Napoca sunt prezentate atât la sediul instituției, cât și la Reșița, Zalău, Crasna și Ordorheiu Secuiesc. Primul spectacol al săptămânii a fost „Croitorașul cel isteț”, prezentat la sediul instituției...

Lucrări ale studenților la arhitectură, expuse la MET Cluj

Lucrări ale studenților la arhitectură, expuse la MET Cluj

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită să vizitați Expoziția anuală de Proiecte FAU „Arhitectura între prezent și viitor”, începând cu data de 17 iunie 2021. Această...