De sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, credincioșii parohiei Recea, l-au primit în mijlocul lor pe Preafințitul Petroniu, Episcopul Sălajului. Ierarhul a binecuvântat lucrările efectuate la noul locaș de cult al parohiei și a oficiat Sfânta Liturghie.
În cadrul slujbei, Preasfinția Sa a hirotonit pe părintele diacon Florian Șandor, preot pe seama parohiei Sărmășag, protopopiatul Șimleu Silvaniei. La finalul slujbei au fost sfințite și clopotele care vor fi montate în turlele noii biserici și au fost acordate mai multe diplome de aleasă cinstire principalilor ctitori ai noului locaș de cult.
Vechea biserică a fost afectată de alunecările de teren din zonă, astfel că s-a decis construirea unui nou locaș de rugăciune ocrotit de Sfântul Mucenic Dimitrie. Piatra de temelie a bisericii a fost sfințită în anul 2002. Lucrările au fost inițiate de fostul preot paroh Miron Pop. Ele au fost continuate de părintele Mihai Dobocan, actualul paroh încă de la numirea sa în această funcție. În mai puțin de o lună, părintele a reușit să amenajeze și să doteze biserica cu toate cele necesare slujirii.
Tinerii din Rozavlea, primii colindători la Centrul Eparhial din Baia Mare
Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a primit luni, 14 decembrie 2016, la ora 11:00, pe primii colindători din acest an care au venit cu străbunele colinde din satul natal al Preasfinţiei Sale, ne informează corespondentul radio Renașterea în Episcopia...