Noul locaș de cult al parohiei Recea, binecuvântat de Episcopul Sălajului

de | iun. 29, 2015

De sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, credincioșii parohiei Recea, l-au primit în mijlocul lor pe Preafințitul Petroniu, Episcopul Sălajului. Ierarhul a binecuvântat lucrările efectuate la noul locaș de cult al parohiei și a oficiat Sfânta Liturghie.
În cadrul slujbei, Preasfinția Sa a hirotonit pe părintele diacon Florian Șandor, preot pe seama parohiei Sărmășag, protopopiatul Șimleu Silvaniei. La finalul slujbei au fost sfințite și clopotele care vor fi montate în turlele noii biserici și au fost acordate mai multe diplome de aleasă cinstire principalilor ctitori ai noului locaș de cult.
Vechea biserică a fost afectată de alunecările de teren din zonă, astfel că s-a decis construirea unui nou locaș de rugăciune ocrotit de Sfântul Mucenic Dimitrie. Piatra de temelie a bisericii a fost sfințită în anul 2002. Lucrările au fost inițiate de fostul preot paroh Miron Pop. Ele au fost continuate de părintele Mihai Dobocan, actualul paroh încă de la numirea sa în această funcție. În mai puțin de o lună, părintele a reușit să amenajeze și să doteze biserica cu toate cele necesare slujirii.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Liturghie arhierească în Parohia Bocșița

Liturghie arhierească în Parohia Bocșița

Luni, 21 noiembrie 2016, Preasfinţitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Parohia Bocșița, Protopopiatul Zalău, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu Preacucernicul Părinte...

Sărbătoarea așezământului monahal de la Florești

Sărbătoarea așezământului monahal de la Florești

Mănăstirea Florești din județul Cluj a marcat duminică, 20 noiembrie 2016, sărbătoarea întemeierii așezământului monahal. S-au împlinit în  această zi 22 de ani de la punerea și sfințirea pietrei de temelie a bisericii ocrotite de „Acoperământul Maicii Domnului”. Tot...

Liturghie Arhierească la Șimleu Silvaniei

Liturghie Arhierească la Șimleu Silvaniei

Duminică, 20 noiembrie 2016, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Șimleu Silvaniei, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu...

Seminar dedicat lui Mihai Viteazul la Bistrița

Seminar dedicat lui Mihai Viteazul la Bistrița

Arhiepiscopia Clujului împreună cu Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și Biblioteca Județeană „George Coșbuc” din Bistrița, organizează un seminar de istorie. Manifestarea culturală, ce va aduce în prim plan personalitatea domnitorului Mihai Viteazul, un...