Noul locaș de cult al parohiei Recea, binecuvântat de Episcopul Sălajului

de | iun. 29, 2015

De sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, credincioșii parohiei Recea, l-au primit în mijlocul lor pe Preafințitul Petroniu, Episcopul Sălajului. Ierarhul a binecuvântat lucrările efectuate la noul locaș de cult al parohiei și a oficiat Sfânta Liturghie.
În cadrul slujbei, Preasfinția Sa a hirotonit pe părintele diacon Florian Șandor, preot pe seama parohiei Sărmășag, protopopiatul Șimleu Silvaniei. La finalul slujbei au fost sfințite și clopotele care vor fi montate în turlele noii biserici și au fost acordate mai multe diplome de aleasă cinstire principalilor ctitori ai noului locaș de cult.
Vechea biserică a fost afectată de alunecările de teren din zonă, astfel că s-a decis construirea unui nou locaș de rugăciune ocrotit de Sfântul Mucenic Dimitrie. Piatra de temelie a bisericii a fost sfințită în anul 2002. Lucrările au fost inițiate de fostul preot paroh Miron Pop. Ele au fost continuate de părintele Mihai Dobocan, actualul paroh încă de la numirea sa în această funcție. În mai puțin de o lună, părintele a reușit să amenajeze și să doteze biserica cu toate cele necesare slujirii.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Evenimente duhovnicești în Protopopiatul Huedin

Evenimente duhovnicești în Protopopiatul Huedin

În perioada 22-27 august 2016, un grup de tineri din oraşul Huedin, membri ai Centrului catehetic Protopop Martir Aurel Munteanu, au participat în tabara pentru tineret, organizată la Centrul de tineret din Sângiorz Băi. Timp de o săptămână, aceştia s-au bucurat de...

Târnosirea bisericii din Parohia Jac, Episcopia Sălajului

Târnosirea bisericii din Parohia Jac, Episcopia Sălajului

În duminica a X -a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Petroniu, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Athenagoras al Mexicului, s-au aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Jac, Protopopiatul Zalău, unde au oficiat slujba de târnosire a bisericii cu...