Noul locaș de cult al parohiei Recea, binecuvântat de Episcopul Sălajului

de | iun. 29, 2015 | Actualitatea religioasă

De sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, credincioșii parohiei Recea, l-au primit în mijlocul lor pe Preafințitul Petroniu, Episcopul Sălajului. Ierarhul a binecuvântat lucrările efectuate la noul locaș de cult al parohiei și a oficiat Sfânta Liturghie.
În cadrul slujbei, Preasfinția Sa a hirotonit pe părintele diacon Florian Șandor, preot pe seama parohiei Sărmășag, protopopiatul Șimleu Silvaniei. La finalul slujbei au fost sfințite și clopotele care vor fi montate în turlele noii biserici și au fost acordate mai multe diplome de aleasă cinstire principalilor ctitori ai noului locaș de cult.
Vechea biserică a fost afectată de alunecările de teren din zonă, astfel că s-a decis construirea unui nou locaș de rugăciune ocrotit de Sfântul Mucenic Dimitrie. Piatra de temelie a bisericii a fost sfințită în anul 2002. Lucrările au fost inițiate de fostul preot paroh Miron Pop. Ele au fost continuate de părintele Mihai Dobocan, actualul paroh încă de la numirea sa în această funcție. În mai puțin de o lună, părintele a reușit să amenajeze și să doteze biserica cu toate cele necesare slujirii.

Dejenii, uniți în rugăciune, de Praznicul Sfântului Nectarie

Dejenii, uniți în rugăciune, de Praznicul Sfântului Nectarie

Unul dintre cei mai cunoscuți sfinți ai bisericii este cinstit de creștinii ortodocși pe 9 noiembrie. Sfântul Nectarie Taumaturgul este chemat în rugăciune de milioane de creștini, în special în suferințele cauzate de boli. Viața sa exemplară, a unui om care a trăit...

Hramul bisericii din Pericei, Episcopia Sălajului

Hramul bisericii din Pericei, Episcopia Sălajului

Duminică, 8 noiembrie 2015, la sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, biserica din Parohia Pericei și-a prăznuit ocrotitorii. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Petroniu, înconjurat de un sobor de preoți și...