Nu critica, dar nici nu lăuda, dacă vrei odihnă în inima ta!

de | feb. 23, 2023

„Cel ce, în același timp, laudă pentru unele pe aproapele, iar pentru altele îl vorbește de rău, e stăpânit de slava deșartă și de pizmă. Prin laude încearcă să-și ascundă pizma, iar prin vorbele rele se înfățișează pe sine mai bun decât acela”. (Marcu Ascetul, 122, Filocalia 1, p 227)

„Deci cel ce voiește să vină la odihna Domnului și să nu fie biruit (de vrăjmașul) se desparte de oameni în orice lucru, spre a nu critica pe cineva și a lăuda sau îndreptăți ori ferici pe altul și a arăta dreptatea lui sau a-l supăra pe acela în vreo privință ori a observa scăderile lui – și a nu se lăsa vreun ac de dușmănie în inima sa împotriva lui și a spune voia sa neînțeleptului. De vei face așa te vei cunoaște pe tine și vei înțelege ceea ce te vatămă. Dar cel convins de dreptatea sa și care ține la voia sa nu se poate scăpa de dușmănie, nici nu se poate odihni, nici nu vede ceva din cele ce-i lipsesc”. (Isaia Pustnicul, Filocalia 12, p. 86-87, 13)

Când vine vorba de relațiile interumane, în special de comunicare, plonjăm într-un ocean de informații, îndemnuri, ghidaje, care mai de care mai atrăgătoare, mai convingătoare. Cu precădere în această eră a comunicațiilor care, recurgând la un clișeu, nu e implicit și era comunicării sau a comuniunii. În mediul virtual stau, ca pe caldarâm, mii de filmulețe ce au în centru  influenceri, maeștri spirituali, ghizi care ne învață cum să ne raportăm unul la celălalt, cum să ne facem complimente sau cum să ne criticăm. Nu contest că unele sfaturi sunt chiar utile dar, din nefericire, majoritatea ratează esența, aceea care nu-i scapă niciodată sfântului din pustie.

Mesajele pornesc din minte, sunt gândite, trec prin inimă și se transformă în cuvânt sau gest, se materializează și se întâlnesc cu mintea și cu inima celuilalt. Dacă gândul și inima emițătorului sunt bune, pline de dragoste și respect, mesajul interacționează cu terțul într-o manieră sănătoasă, chiar dacă este transmis spre îndreptare sau spre încurajare. Cu toate acestea, nu de puține ori, s-a întâmplat să-i spunem ceva aproapelui nostru sau să vorbim despre o persoană în termeni pozitivi sau negativi și să simțim că în inima noastră s-a dereglat ceva, că ne-am pierdut odihna, pacea sufletească. De ce oare?

Sfântul Isaia Pustnicul spune că odihna Domnului se dobândește atunci când suntem atenți la ce vorbim:  „Deci cel ce voiește să vină la odihna Domnului și să nu fie biruit (de vrăjmașul) se desparte de oameni în orice lucru, spre a nu critica pe cineva și a lăuda sau îndreptăți ori ferici pe altul și a arăta dreptatea lui sau a-l supăra pe acela în vreo privință ori a observa scăderile lui – și a nu se lăsa vreun ac de dușmănie în inima sa împotriva lui și a spune voia sa neînțeleptului. De vei face așa, te vei cunoaște pe tine și vei înțelege ceea ce te vatămă. Dar cel convins de dreptatea sa și care ține la voia sa nu se poate scăpa de dușmănie, nici nu se poate odihni, nici nu vede ceva din cele ce-i lipsesc”. (Isaia Pustnicul, Filocalia 12, p. 86-87, 13)

Așadar: nici vorbire de rău, nici laudă. Prima o înțelegem ușor, dar a doua? Să nu lăudăm?! Oare nu e dezirabilă lauda în locul vorbitului de rău? Doar că nu se pune așa problema. Sfântul nu spune „ori, ori”, ci „nici, nici”. Motivul ni-l explică Sfântul Marcu. Însă, înainte de a-i da cuvântul, să privim cu atenție textul isaian. Sfântul nu ne îndeamnă să fim taciturni, nici să nu spunem binele pe care-l vedem și îl trăim, ci să nu vorbim de rău și să nu lăudăm. Lauda omenească e diferită de afirmarea binelui pe care-l observi în mod obiectiv și care, să fim sinceri, nu are nevoie de laudă. Binele este bine, fie că îl indicăm, fie că nu. Dar lauda poate fi mincinoasă, izvorând dintr-o inimă vicleană, plină de interes sau, pur și simplu, dintr-o inimă trufașă. Lauda unui prieten, a unui coleg, a unei cunoștințe, hiperbolizarea faptelor, a acțiunilor, ascund, din nefericire, o întunecime a propriului suflet. În fapt, în ambele situații, ne aflăm pe poziții de judecători, întrucât în răutate și în laudă nu este dreaptă măsură. Așa se înțelege atitudinea părinților îmbunătățiți, de la care vom auzi, atunci când vom face cele bune, cel mult „e bine, fiule!” și nu cuvinte exaltate ce deformează realitatea și provoacă invidia celor ce le aud. De aceea, iată, suferința nu vine doar când o persoană este vorbită de rău, ci și când este lăudată.

Sfântul Marcu Ascetul aduce o lămurire importantă „Cel ce, în același timp, laudă pentru unele pe aproapele, iar pentru altele îl vorbește de rău, e stăpânit de slava deșartă și de pizmă. Prin laude încearcă să-și ascundă pizma, iar prin vorbele rele se înfățișează pe sine mai bun decât acela” (Marcu Ascetul, 122, Filocalia 1, p 227).

Și totuși, în Scriptură suntem îndemnați să lăudăm. Da, să lăudăm, dar pe Domnul, pentru care cuvintele sunt atât de sărace, încât niciun cuvânt nu e suficient de mare pentru a-i cuprinde măreția. Grecii fac o diferență clară între lauda lui Dumnezeu și alte tipuri de laudă. Pentru lauda lui Dumnezeu se folosește δοξαζω, αινεω, în timp ce pentru lauda omenească se folosesc verbe ca μεγαλινω, καυχαομαι, ευχομαι.  Chiar dacă ne place să fim lăudați, să înțelegem textul Sfântului Luca 17, 10: „suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem” sau parafrazându-l pe vrednicul de pomenire Ioan Mihălțan, care atunci când cineva era lăudat sau criticat replica, „da, dar și el e doar un om”.

Deci, un prim etaj de înțelegere a acestor texte filocalice constă în aceea că trebuie să fim atenți la ce și cum vorbim. Cuvântul în gura creștinului trebuie să fie precum penița în mâna caligrafului. Vorbirea de rău ne arată slava deșartă, iar lauda ne indică uneori mândria, alteori invidia. E important să vorbim de bine și nu de rău, să vorbim de bine și să nu lăudăm. Atât lauda, cât și vorbirea de rău izvorăsc dintr-un interes ascuns, și tocmai această viclenie face ca inima noastră să nu fie în odihnă. Dacă vom înțelege diferența dintre acestea, vom dobândi și odihna Domnului.

Filocalia - Glose catehetice
Filocalia - Glose catehetice
Nu critica, dar nici nu lăuda, dacă vrei odihnă în inima ta!
Loading
/

DISTRIBUIE

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/pr-liviu-vidican-manci/" target="_self">Pr. Liviu Vidican Manci</a>

Pr. Liviu Vidican Manci

Directorul Seminarului Teologic Ortodox și lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Emisiuni recente