Nuditate eviscerată

de | aug. 5, 2015 | Editorial

Recenta expoziție Our Body, care a vizitat orașul nostru mă obligă la câteva reflecții etice despre oportunitatea unei astfel de prezențe sau despre corectitudinea unui asemenea demers care se reclamă pe sine ca fiind științific. Lăsând la o parte caracterul periferic – parcarea de subsol a unui centru comercial – în care au fost plasate „exponatele”, prezența unei suite de 200 de corpuri umane reale, aflate în diferite stadii de eviscerare, trezește un viu interes și reacții amestecate. Întreaga construcție este una comercială, care mizează pe un mare capital de emoții care, odată atins, asigură și succesul pe care ea îl așteaptă. Nu putem nega gustul pentru morbid, pe care omul modern îl resimte și care îl face să caute astfel de experiențe și cultura morții pe care o consumăm de multe ori fără să știm. Nu putem ocoli nici argumentele didactice și pedagogice care pot justifica vizitarea ineditelor „exponate”, dar ar fi incorect să nu ne punem întrebarea dacă tot acest proiect nu are cumva și defecțiuni etice.

Mai încă păstrăm vii amintirile de oameni considerați inferiori, de rase condmanate ideologic la extincție și în care argumentul fundamental, era omul redus la corp, iar corpul redus la obiect, care este eliminat printr-o simplă corecție statistică. În primul rând trebuie să acceptăm adevărul potrivit căruia un corp uman nu este un obiect, nici măcăr după ce sufletul a plecat din el, moment în care devine o rămășită a persoanei care a trăit, a sperat, a iubit, a avut o familie, a trăit bucurii sau neîmpliniri, etc. În acest sens, chiar moartea când răpește o viață, nu anulează vălul de sacralitate și respect pe care corpul neînsuflețit îl poartă și față de care noi, cei vii, ne apropiem cu teamă și reverență. Moartea nu anulează persoana umană, iar corpul omenesc nu devine un deșeu, ci sămânța din care va renaște noul trup înduhovnicit. Aceasta este speranța noastră creștină care dă morții statutul de început al speranței, sădite în pământ spre înviere.

Anatomie_Nicolaes_TulpDe aceea, a expune o suită  de 200 de trupuri umane, ca pe trofeele unei cruciade negre este de la bun început o problemă morală. Este foarte adevărat că admirăm de aproape patru secole celebrul tablou al lui Rembrandt ce „Lecția de anatomie a dr. Tulp”, dar o facem la adăpostul intenției pictorului flamand de a păstra decența, vălul și de ce nu demnitatea omului care a murit și care devine, prin concesie un obiect de studiu. În mod evident, medicina are nevoie de lecții de anatomie pentru a progresa, dar acest lucru nu trebuie făcut ca un rabat la respectul și demnitatea de care trebuie să se bucure trupul omenesc inclusiv după moarte. Noi trebuie să fim educați în ceea ce privește grija pentru viața noastră biologică, ce este condiționată de buna funcționare a organismului și este foarte bine să știm că în trupul nostru Dumnezeu a făcut cea mai mare minune, care este viața și mai ales „viața sufletului”, care ne face unici și irepetabili. Aceste curiozități pozitive trebuie să ne ajute să iubim și să respectăm și mai mult acest univers miraculos pe care îl îngrijim în fiecare zi, și care este corpul nostru și mai mult să ne ajute să nu uităm expresia sfântului Pavel care spune despre trup că este „templu al Duhului Sfânt”. Și în mod cert, moartea biologică nu elimină Duhul Sfânt, ci doar moartea sufletească, păcatul.

Trebuie să fim conștinenți de toate aceste realități, ce țin de viața noastră, înainte de a decide

dacă vom vizita sau nu această expoziție și mai ales, care este sentimentul și poziționarea noastră față de „exponate”. Dacă vrem să fim corecți cu noi înșine nu trebuie să evităm întrebarea dacă nu cumva vânzând această nuditate eviscerată nu acționăm abuziv asupra acelor trupuri, cărora le prelungim prelungim suferința și după moartea lor.

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/paul-siladi/" target="_self">Pr. Paul Siladi</a>

Pr. Paul Siladi

Preot, doctor în teologie al Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca (2011), studii de teologie și publicistică la Universtatea Friedrich-Alexander Erlangen-Nürnberg (2009-2011). Realizează emisiuni religioase la Radio Renașterea din 2005, din 2012 colaborator al Ziarului Lumina, unde publică săptămânal pe tema spiritualității părinților deșertului, lector universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Ultimele cărți publicate: Riscul iubirii. Despre buna întrebuințare spirituală a obișnuitului, Ed. Doxologia 2019; Singurătatea îmblânzită. Reflecții citadine despre părinții pustiei, Ed. Trinitas, 2020.

Ultimele articole

Mai multe din Editorial
Dragă prietenă, Ortodoxia este, pentru tine, o ușă închisă

Dragă prietenă, Ortodoxia este, pentru tine, o ușă închisă

Cehii n-au inventat doar berea. Doar la ei găsești Kofola, un fel de Coca-Cola la vremuri de necaz. Sau un fel de Cico din vremurile noastre apuse. Pahar după pahar, în tihn-alunecat, Kofola ne-a fost un prieten de nădejde. Mie și prietenei cu care, într-un mic sat...

Lecțiile tragediei din „Colectiv”

Lecțiile tragediei din „Colectiv”

Moartea tinerilor din București în urma incendiului de acum o săptămână a împietrit o lume întreagă, pentru ca la puțin timp să o arunce în haos. Moartea și ura se învecinează într-un cumplit sentiment de frică și neputință. Trebuie să depășim aceste sentimente și să...

Conștiința noastră în fața iubirii sfâșiate de durere

Conștiința noastră în fața iubirii sfâșiate de durere

Ultimele evenimente din București și din țară au marcat opinia publică și foarte multă lume este derutată. Bisericii, în dimensiunea ei instituțională, i s-a reproșat că nu a avut o atitudine potrivită față de catastrofa care a avut loc zilele trecute în București....

Sfântul Cuvios Porfirie Cavsocalivitul și harisma bucuriei

Sfântul Cuvios Porfirie Cavsocalivitul și harisma bucuriei

„Cel ce iubește puțin, dă puțin; cel ce iubește mai mult, dă mai mult. Iar cel ce iubește foarte mult, ce are vrednic de dat? Se dă pe sine însuși”, va spune Sfântul Cuvios Porfirie Cavsocalivitul. Și aici este sursa bucuriei, harisma interpretată de cuvios drept un...

Două texte și un impas

Două texte și un impas

Într-un volum de idei şi atitudini literare din 1974 (Misiunea scriitorului contemporan, antologie de Antoaneta Tănăsescu), Geo Bogza publică două, mai exact e prezent cu două texte: A fi scriitor şi Ştiinţă şi poezie. În primul, reporterul imaginează o discuţie cu...

Mai avem vreo șansă în fața corupției?

Mai avem vreo șansă în fața corupției?

Corupția a devenit unul din cele mai îngrijorătoare fenomene din țara noastră care pune sub semnul întrebării nu doar încrederea publică în oameni și instituții, ci și o întreagă ierarhie de valori și principii care dau substanță oricărei democrații. Termeni precum...