Nume mari ale culturii românești prezente la Muzeul Mitropoliei Clujului

de | apr. 1, 2016 | Actualitatea religioasă

Cunoscutul om de cultură, critic și istoric literar Dan C. Mihăilescu, cel care de mai bine de 15 ani aduce în atenția publicului câte o carte care merită citită, a fost oaspetele Arhiepiscopiei Clujului, în cadrul unei seri culturale organizate în Muzeul Mitropoliei, joi, 31 martie 2016, cu începere de la ora 19:00.

Întâlnirea a fost prilejuită de lansarea cărții de predici „Amvon”, a părintelui Arhim. Dumitru Cobzaru, Exarhul Mănăstirior din cuprinsul Arhiepiscopiei Clujului, despre care au vorbit totodată,  Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului și academicianul Nicolae Edroiu.

„Predicile au avut un rol semnificativ în spiritualitatea ortodoxă românească. Este partea prin care preotul poate să se dezvolte mai pe larg și prin care își asigură mai strâns legătura cu mințile și sufletele creștinilor”, a subliniat academicianul Nicolae Edroiu.

În deschiderea evenimentului, Mitropolitul Clujului a subliniat că această lansare de carte cade într-un moment important din Biserică, între zilele de prăznuire ale sfinților Ioan Scărarul și Maria Egipteanca, ambii de o importanță deosebită pentru lumea monahală.

„Nu ne gândim niciodată ce se varsă în sufletul unui duhovnic”

Aprecierile criticului literar Dan C. Mihăilescu s-au oprit mai mult asupra autorului cărții, părintele arhimandrit Dumitru Cobzaru, a cărui misiune de mare preț este cea de duhovnic, care, spune Dan C. Mihăilescu, nu este deloc ușoară.

Volumul „Amvon” cuprinde predici la duminicile de peste an și a apărut în 2016 la Editura Renașterea.

Seara culturală a fost presărată de momente artistice susținute de copiii de la Grădinița „Sfântul Stelian”.

Sute de clujeni au luat parte la eveniment, iar la final au stat pentru a primi o carte cu semnătura autorului, pe care l-au felicitat în număr mare.

 

Ultimele articole

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Năsăud

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Năsăud

Clericii din Protopopiatul Ortodox Năsăud s-au reunit marți, 19 octombrie 2021, în cadrul conferinței preoțești de toamnă. Întâlnirea s-a desfășurat în biserica Mănăstirii „Izvorul Tămăduirii” din Salva și a fost precedată de o slujbă de Te Deum. Lucrările conferinței...

Biserica din Lunca, resfințită de Mitropolitul Clujului

Biserica din Lunca, resfințită de Mitropolitul Clujului

În Duminica a 21-a după Rusalii, 17 octombrie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea din localitatea Lunca, județul Bistrița-Năsăud, de la...

Binecuvântarea lucrărilor efectuate la Biserica din Sânmărtin

Binecuvântarea lucrărilor efectuate la Biserica din Sânmărtin

În Duminica a 21-a după Rusalii, 17 octombrie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității din Sânmărtin, județul Cluj. Cu acest prilej, Părintele Episcop...