Nume mari ale culturii românești prezente la Muzeul Mitropoliei Clujului

de | apr. 1, 2016 | Actualitatea religioasă

Cunoscutul om de cultură, critic și istoric literar Dan C. Mihăilescu, cel care de mai bine de 15 ani aduce în atenția publicului câte o carte care merită citită, a fost oaspetele Arhiepiscopiei Clujului, în cadrul unei seri culturale organizate în Muzeul Mitropoliei, joi, 31 martie 2016, cu începere de la ora 19:00.

Întâlnirea a fost prilejuită de lansarea cărții de predici „Amvon”, a părintelui Arhim. Dumitru Cobzaru, Exarhul Mănăstirior din cuprinsul Arhiepiscopiei Clujului, despre care au vorbit totodată,  Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului și academicianul Nicolae Edroiu.

„Predicile au avut un rol semnificativ în spiritualitatea ortodoxă românească. Este partea prin care preotul poate să se dezvolte mai pe larg și prin care își asigură mai strâns legătura cu mințile și sufletele creștinilor”, a subliniat academicianul Nicolae Edroiu.

În deschiderea evenimentului, Mitropolitul Clujului a subliniat că această lansare de carte cade într-un moment important din Biserică, între zilele de prăznuire ale sfinților Ioan Scărarul și Maria Egipteanca, ambii de o importanță deosebită pentru lumea monahală.

„Nu ne gândim niciodată ce se varsă în sufletul unui duhovnic”

Aprecierile criticului literar Dan C. Mihăilescu s-au oprit mai mult asupra autorului cărții, părintele arhimandrit Dumitru Cobzaru, a cărui misiune de mare preț este cea de duhovnic, care, spune Dan C. Mihăilescu, nu este deloc ușoară.

Volumul „Amvon” cuprinde predici la duminicile de peste an și a apărut în 2016 la Editura Renașterea.

Seara culturală a fost presărată de momente artistice susținute de copiii de la Grădinița „Sfântul Stelian”.

Sute de clujeni au luat parte la eveniment, iar la final au stat pentru a primi o carte cu semnătura autorului, pe care l-au felicitat în număr mare.

 

Ultimele articole

Lansare de carte la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Lansare de carte la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită sâmbătă, 18 martie 2023, începând cu ora 12:00, la lansarea volumului „Destinul unui evreu comunist într-o democrație populară. O...

Ziua Armatei Române, marcată la Cluj-Napoca

Ziua Armatei Române, marcată la Cluj-Napoca

Ziua Armatei Române a fost sărbătorită printr-un ceremonial militar-religios la Cluj-Napoca, marți, 25 octombrie 2022, la Monumentul „Glorie Ostașului Român” din Piața Avram Iancu. Printre cei prezenți la manifestare s-au numărat Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul,...