Nume mari ale culturii românești prezente la Muzeul Mitropoliei Clujului

de | apr. 1, 2016 | Actualitatea religioasă

Cunoscutul om de cultură, critic și istoric literar Dan C. Mihăilescu, cel care de mai bine de 15 ani aduce în atenția publicului câte o carte care merită citită, a fost oaspetele Arhiepiscopiei Clujului, în cadrul unei seri culturale organizate în Muzeul Mitropoliei, joi, 31 martie 2016, cu începere de la ora 19:00.

Întâlnirea a fost prilejuită de lansarea cărții de predici „Amvon”, a părintelui Arhim. Dumitru Cobzaru, Exarhul Mănăstirior din cuprinsul Arhiepiscopiei Clujului, despre care au vorbit totodată,  Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului și academicianul Nicolae Edroiu.

„Predicile au avut un rol semnificativ în spiritualitatea ortodoxă românească. Este partea prin care preotul poate să se dezvolte mai pe larg și prin care își asigură mai strâns legătura cu mințile și sufletele creștinilor”, a subliniat academicianul Nicolae Edroiu.

În deschiderea evenimentului, Mitropolitul Clujului a subliniat că această lansare de carte cade într-un moment important din Biserică, între zilele de prăznuire ale sfinților Ioan Scărarul și Maria Egipteanca, ambii de o importanță deosebită pentru lumea monahală.

„Nu ne gândim niciodată ce se varsă în sufletul unui duhovnic”

Aprecierile criticului literar Dan C. Mihăilescu s-au oprit mai mult asupra autorului cărții, părintele arhimandrit Dumitru Cobzaru, a cărui misiune de mare preț este cea de duhovnic, care, spune Dan C. Mihăilescu, nu este deloc ușoară.

Volumul „Amvon” cuprinde predici la duminicile de peste an și a apărut în 2016 la Editura Renașterea.

Seara culturală a fost presărată de momente artistice susținute de copiii de la Grădinița „Sfântul Stelian”.

Sute de clujeni au luat parte la eveniment, iar la final au stat pentru a primi o carte cu semnătura autorului, pe care l-au felicitat în număr mare.

 

Ultimele articole

Preasfințitul Vasile, Părintele duhovnicesc

Preasfințitul Vasile, Părintele duhovnicesc

Împreună cu părintele Ciprian Negreanu, duhovnicul tinerilor ASCOR din Cluj-Napoca, vorbim despre părintele nostru duhovnicesc, regretatul duhovnic și arhiereu Vasile, care-i invita la masă, în propria-i casă, pe mulți pentru a-i ospăta. A devenit gazda tuturor...

Hristos – Domnul vindecării și al Vieții

Hristos – Domnul vindecării și al Vieții

Aspecte introductive Relatarea lucanică continuă și în această duminică. Medicul narator așterne astăzi în fața cititorilor descrierea altor fapte minunate. De-această dată, în centrul istorisirii se găsește o înviere. Însă mai e un aspect periferic, extrem de...

Agenda ierarhilor în Duminica a 24-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 24-a după Rusalii

În Duminica a 24-a după Rusalii (a învierii fiicei lui Iair), 7 noiembrie 2021, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și...

Resfințirea bisericii din localitatea Dumuslău, Episcopia Sălajului

Resfințirea bisericii din localitatea Dumuslău, Episcopia Sălajului

Duminică, 14 iunie 2015, în Duminica închinată sfinților români, cunoscuți și necunoscuți, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor micii comunități din localitatea Dumuslău, filie a Parohiei Doh. Prilejul vizitei Preasfinției Sale a fost...

Spectacol folcloric, la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca

Spectacol folcloric, la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca

Elevii Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca au marcat sfârșitul anului școlar și începerea vacanței de vară prin joc și voie bună. Împreună cu profesoarele Ioana Mureșan și Marcela Iuga au organizat spectacolul „Glasul Folclorului în luna dorului”....