Nume mari ale culturii românești prezente la Muzeul Mitropoliei Clujului

de | apr. 1, 2016 | Actualitatea religioasă

Cunoscutul om de cultură, critic și istoric literar Dan C. Mihăilescu, cel care de mai bine de 15 ani aduce în atenția publicului câte o carte care merită citită, a fost oaspetele Arhiepiscopiei Clujului, în cadrul unei seri culturale organizate în Muzeul Mitropoliei, joi, 31 martie 2016, cu începere de la ora 19:00.

Întâlnirea a fost prilejuită de lansarea cărții de predici „Amvon”, a părintelui Arhim. Dumitru Cobzaru, Exarhul Mănăstirior din cuprinsul Arhiepiscopiei Clujului, despre care au vorbit totodată,  Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului și academicianul Nicolae Edroiu.

„Predicile au avut un rol semnificativ în spiritualitatea ortodoxă românească. Este partea prin care preotul poate să se dezvolte mai pe larg și prin care își asigură mai strâns legătura cu mințile și sufletele creștinilor”, a subliniat academicianul Nicolae Edroiu.

În deschiderea evenimentului, Mitropolitul Clujului a subliniat că această lansare de carte cade într-un moment important din Biserică, între zilele de prăznuire ale sfinților Ioan Scărarul și Maria Egipteanca, ambii de o importanță deosebită pentru lumea monahală.

„Nu ne gândim niciodată ce se varsă în sufletul unui duhovnic”

Aprecierile criticului literar Dan C. Mihăilescu s-au oprit mai mult asupra autorului cărții, părintele arhimandrit Dumitru Cobzaru, a cărui misiune de mare preț este cea de duhovnic, care, spune Dan C. Mihăilescu, nu este deloc ușoară.

Volumul „Amvon” cuprinde predici la duminicile de peste an și a apărut în 2016 la Editura Renașterea.

Seara culturală a fost presărată de momente artistice susținute de copiii de la Grădinița „Sfântul Stelian”.

Sute de clujeni au luat parte la eveniment, iar la final au stat pentru a primi o carte cu semnătura autorului, pe care l-au felicitat în număr mare.

 

Ultimele articole

CFR Călători dă startul ofertei “Trenurile Zăpezii” 2022

CFR Călători dă startul ofertei “Trenurile Zăpezii” 2022

Iubitorii sporturilor de iarnă, şi nu numai, pot profita în perioada 10 ianuarie – 28 februarie 2022, de reduceri tarifare atractive de 25% prin oferta “Trenurile Zăpezii” disponibilă la trenurile InterRegio CFR Călători care circulă spre şi dinspre cele mai căutate...

Donează un ghiozdan cu rechizite, pentru un copil sărac

Donează un ghiozdan cu rechizite, pentru un copil sărac

Protopopiatul Ortodox Gherla, împreună cu Asociaţia „Filantropia Ortodoxă” filiala Gherla, lansează la început de an şcolar a treia campanie filantropică, ce are drept scop ajutorarea copiilor care provin din familii vulnerabile, prin oferirea de ghiozdane şi...

Vizită frățească în Finlanda a Preasfințitului Părinte Petroniu

Vizită frățească în Finlanda a Preasfințitului Părinte Petroniu

În perioada 7-12 august, Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului se află într-o vizită frățească în Finlanda. Ierarhul este însoțit de părintele Ionuț Pop, vicarul eparhial și de părintele Ion Ardelean, consilierul administrativ-bisericesc al Episcopiei. Astăzi,...

Praznicul Schimbării la Față, la Mănăstirea Ilva Mare

Praznicul Schimbării la Față, la Mănăstirea Ilva Mare

Praznicul împărătesc al Schimbării la Față, închinat Mântuitorului Iisus Hristos a fost serbat de Biserica Ortodoxă joi, 6 august 2015. În această zi, numeroși credincioși de pe Valea Ilvei au ales să se roage la Mănăstirea „Schimbarea la Față” de la Ilva Mare, unde...

Hramul Mănăstirii Voivodeni din Episcopia Sălajului

Hramul Mănăstirii Voivodeni din Episcopia Sălajului

Joi, 6 august 2015, la praznicul Schimbării la Faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Preasfinţitul Părinte Petroniu, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Voivodeni, cu prilejul hramului acestui aşezământ monahal. La Sfânta Liturghie, săvârșită în altarul de...