Numeroși clujeni au sărbătorit prin rugăciune prima zi a Anului Nou 2021, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

de | ian. 1, 2021

În prima zi a Anului Nou, la sărbătoarea Tăierii-împrejur cea după trup a Domnului și a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, vineri, 1 ianuarie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.

Din sobor au făcut parte clerici de la Centrul Eparhial, slujitori ai Catedralei și părinți profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia le-a vorbit celor prezenți despre întreita sărbătoare a zilei: prăznuirea Tăierii-împrejur cea după trup a Domnului, sărbătorirea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare și Anul Nou 2021.

În omilia ținută, ierarhul a îndemnat la practicarea rugăciunii neîncetate și a evidențiat faptul că există o rugăciune scurtă și cuprinzătoare care sintetizează în ea întreaga învăţătură dogmatică a Bisericii Ortodoxe, fiind o mărturisire de credință. Este vorba despre Rugăciunea lui Iisus, numită şi Rugăciunea inimii, Rugăciunea minţii sau Rugăciunea de toată vremea, care se adresează puterii numelui Domnului Iisus Hristos.

„În anul acesta să ne străduim să fim mai buni și mai aproape de Dumnezeu. Reînnoirea spirituală ar trebui să fie principalul nostru obiectiv la început de an”, a spus Mitropolitul Clujului.

La momentul rânduit din cadrul slujbei, Înaltpreasfinția Sa a hirotonit întru preot pe diaconul Marian-Florin Broca, pe seama Parohiei Iacobeni, Protopopiatul Turda.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, directorul Școlii Doctorale „Isidor Todoran” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

La finalul slujbei, în semn de apreciere și recunoștință, pentru promovarea valorilor tradiționale creștine și pentru implicarea activă în viața Bisericii, Mitropolitul Andrei i-a acordat arhitectului Ionel Vitoc, președinte al Fundației Culturale „Carpatica” – Cluj-Napoca, Crucea Transilvană, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului.

Slujba a fost oficiată în fața Catedralei din Piața „Avram Iancu”, în prezența a numeroși clujeni și a oficialităților locale.

În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate darurile revărate în anul care a trecut, rugându-L să binecuvinteze Anul Nou 2021 și să tămăduiască omenirea de pandemia de coronavirus.

De asemenea, joi seara, 31 decembrie 2020, în ajunul Anului Nou, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, în sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba de binecuvântare a Noului An.

În contextul prelungirii stării de alertă, în care deplasarea în afara domiciliului este interzisă după ora 23:00, dar și al recomandărilor speciale ale autorităților pentru perioada de sărbători, slujba de binecuvântare a Noului An, care se săvârșea la miezul nopții trecerii dintre ani, a fost săvârșită anul acesta imediat după slujba Vecerniei cu Litie din seara zilei de 31 decembrie 2020.

Mai multe fotografii AICI

Foto credit: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Postul Mare este o șansă | Părintele Mitropolit Andrei

Postul Mare este o șansă | Părintele Mitropolit Andrei

Luni, 18 martie 2024, începem Postul Paștilor . Unora li se pare o mare greutate postirea. De fapt, postirea pe măsura puterii fiecăruia este o șansă. Cu pântecele plin nu poți cugeta la cele dumnezeiești. Cei sănătoși postim toate cele șapte săptămâni din post, iar...