Numeroși clujeni au sărbătorit prin rugăciune prima zi a Anului Nou 2022 | Catedrala Mitropolitană

de | ian. 1, 2022 | Actualitatea religioasă

În prima zi a Anului Nou, la sărbătoarea Tăierii-împrejur cea după trup a Domnului și a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, sâmbătă, 1 ianuarie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala Mitropolitană „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca.

Din sobor au făcut parte clerici de la Centrul Eparhial, slujitori ai Catedralei și părinți profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Să răscumpărăm vremea”, în cadrul căruia a făcut referire la cele trei mari sărbători de astăzi: Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului, Sfântul Ierarh Vasile cel Mare și Anul Nou 2022.

 

La momentul rânduit din cadrul slujbei, Înaltpreasfinția Sa a hirotonit întru preot pe diaconul Grigore Clapa, pe seama Parohiei Țagu, Protopopiatul Beclean.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, directorul Școlii Doctorale „Isidor Todoran” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate darurile revărate în anul care a trecut, rugându-L să binecuvinteze Anul Nou 2022 și să tămăduiască omenirea de pandemia de coronavirus.

 

De asemenea, în noaptea dintre ani, la Catedrala Mitropolitană, ÎPS Andrei a oficiat slujba de binecuvântare a Noului An, iar la final a rostit un cuvânt de învățătură în care i-a îndemnat pe credincioși să mediteze la trecerea timpului și să-L caute mai mult pe Dumnezeu.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Arhid. Dan Văscu și Dumitru Cucură

Ultimele articole

Un bun duhovnic compătimeşte cu penitenţii

Un bun duhovnic compătimeşte cu penitenţii

Bătrânul Iacob: „Eu compătimesc dimpreună cu penitentul pe care-l spovedesc, eu sufăr împreună cu el. Eu sufăr şi plâng pentru el. Îl rog pe Sfântul David,[1] după spovedanie, să uit ce nu-i necesar şi să-mi amintesc ceea pentru care trebuie să mă rog. Eu mă rog...

Lansări de carte, la Muzeul Mitropoliei Clujului

Lansări de carte, la Muzeul Mitropoliei Clujului

Două cărți dedicate Protopopului Martir Aurel Munteanu și una de istoriografie bisericească vor fi lansate joi la Muzeul Mitropoliei Clujului. Titlurile dedicate protopopului martir sunt apărute la Editura Renașterea a Arhiepiscopiei Clujului: „Protopopul Aurel...

Semnul Sfintei Cruci

Semnul Sfintei Cruci

Semnul Sfintei Cruci este cel mai frecvent act liturgic creștin, atât în ceea ce privește cultul divin public, cât și cel particular. Toți creștinii botezați, clerici și mireni, au dreptul și datoria de a se însemna cu semnul Crucii. De asemenea, trebuie menționat și...

Tabără catehetică la Mănăstirea Strâmba

Tabără catehetică la Mănăstirea Strâmba

În perioada 20-25 iulie s-a derulat cea de-a doua serie a taberei catehetice de la Mănăstirea Strâmba, din cele şase care se vor desfăşura în acest an, sub coordonarea sectorului cultural al Episcopiei Sălajului, al biroului de catehizare al eparhiei și cu purtarea de...

Tabără studențească, organizată de ASCOR Cluj la Rogojel

Tabără studențească, organizată de ASCOR Cluj la Rogojel

La început de august, în postul Adormirii Maicii Domnului, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din România, filiala Cluj-Napoca, va organiza tabăra studenţească de vară în localitatea Rogojel, judeţul Cluj. În tabăra care se va desfășura în perioada 3-14 august...