Numeroși credincioși, elevi și studenți teologi clujeni, uniți în rugăciune la Catedrala Mitropolitană, în prima săptămână din Postul Mare

de | mart. 7, 2022 | Actualitatea religioasă

În prima săptămână a Postului Sfintelor Paşti, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, profesorii, studenții și elevii de la Facultatea de Teologie Ortodoxă și de la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din municipiu participă la slujbele specifice primei săptămâni din Postul Mare. La finalul fiecărei seri de rugăciune, un invitat special rostește un cuvânt de învățătură, meditând împreună cu cei prezenți la perioada pregătitoare și premergătoare sărbătorii Învierii Domnului.

Programul duhovnicesc de anul acesta a fost deschis duminică seara, 6 martie 2022, de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, care a oficiat slujba Vecerniei iertării, urmată de programul catehetic duminical.

Cu acest prilej, în cadrul programului catehetic „O seară cu Domnul Hristos şi Preasfânta Sa Maică”, Părintele Mitropolit Andrei a ținut un cuvânt de învățătură pe tema „Dinamica despătimirii”, vorbindu-le celor prezenți despre cele șapte trepte ale despătimirii omului.

 

Luni seara, 7 martie, de la ora 18:00, în prima zi a Postului Mare, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia s-a citit prima parte a Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.

În rugăciune, alături de ierarh, au fost slujitori ai Catedralei, părinții profesori, studenți și elevi de la cele două instituţii de învăţământ teologic din municipiu, precum și numeroși credincioși clujeni.

Răspunsurile la slujbă au fost date de Corul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, dirijat de arhid. lect. univ. dr. Daniel Mocanu.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-le celor prezenți pe tema „Întoarcerea acasă”, pornind de la lucrarea pocăinței reflectată în Canonul cel Mare: „Fugi de aprindere, o suflete! Fugi de arderea Sodomei! Fugi de stricăciunea dumnezeieştii văpăi!”.

 

Program liturgic-duhovnicesc pentru elevii şi studenţii teologi

În prima și ultima săptămână din Postul Mare, Facultatea de Teologie Ortodoxă și Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca intensifică programul de rugăciune, prin participarea la slujbele speciale care se săvârșesc în această perioadă, la capelele școlilor teologice și la Catedrala Mitropolitană din municipiu. La finalul fiecărei seri de rugăciune, un invitat special rostește un cuvânt de învățătură, meditând împreună cu cei prezenți la perioada pregătitoare și premergătoare sărbătorii Învierii Domnului.

 

Canonul Pocăinței

Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul se citește în prima săptămână din Postul Paștilor, în patru părți, în zilele de luni, marți, miercuri și joi, în cadrul Pavecerniței Mari. De asemenea, în miercurea din săptămâna a cincea din Postul Mare, se citește integral, în cadrul slujbei numite „Denia Canonului cel Mare”.

Din punct de vedere al structurii, Canonul cel Mare – scris de Sfântul Andrei Criteanul († circa 740 d.Hr.) – este cel mai extins imn liturgic din cultul ortodox, alcătuit din nouă cântări, acestea sunt compuse la rândul lor din stihiri scurte de pocăință, 250 la număr, ritmate de invocația „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă”, cerere care amintește de rugăciunea vameșului din prima duminica a perioadei Triodului.

Mai multe fotografii aici: Vecernia iertării  / Prima parte a Canonului cel Mare

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa și Darius Echim

Ultimele articole

Aplicația de mobil „APEL 112” este disponibilă în şase limbi

Aplicația de mobil „APEL 112” este disponibilă în şase limbi

Aplicația de mobil „APEL 112”, dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), a adugat noi traduceri şi poate fi utilizată acum în limbile română, engleză, franceză, germană, maghiară și ucraineană.  O altă noutate ar fi că în mesajul privind serviciul de...

Modificare în programul Teatrului „Puck”

Modificare în programul Teatrului „Puck”

Din motive obiective, spectacolul „Povestea celor trei veverițe”, anunțat pentru duminică, 3 aprilie (de la 11 și 12.30), va fi înlocuit cu „Vasilache și Marioara în jurul lumii”, în regia lui Ionuț Constantinescu. Sâmbătă, 2 aprilie (de la ora 11) va fi prezentat...

Tabără catehetică la Mănăstirea Strâmba

Tabără catehetică la Mănăstirea Strâmba

În perioada 20-25 iulie s-a derulat cea de-a doua serie a taberei catehetice de la Mănăstirea Strâmba, din cele şase care se vor desfăşura în acest an, sub coordonarea sectorului cultural al Episcopiei Sălajului, al biroului de catehizare al eparhiei și cu purtarea de...

Tabără studențească, organizată de ASCOR Cluj la Rogojel

Tabără studențească, organizată de ASCOR Cluj la Rogojel

La început de august, în postul Adormirii Maicii Domnului, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din România, filiala Cluj-Napoca, va organiza tabăra studenţească de vară în localitatea Rogojel, judeţul Cluj. În tabăra care se va desfășura în perioada 3-14 august...