O biserică buzoiană l-a primit ocrotitor pe Sf. Paisie de la Neamț: A fost construită în anul nașterii lui

de | nov. 16, 2022

Biserica Parohiei „Buna Vestire – Banu” din Buzău a marcat marți 300 de ani de la ctitorire printr-o serie de manifestări care au inclus prima serbare a celui de al doilea hram: Sf. Paisie de la Neamț, de la a cărui naștere s-au împlinit tot trei secole. La eveniment a participat Arhiepiscopul Ciprian.

Sărbătoarea a început luni, cu slujba Privegherii, adică Vecernia unită cu Litia și Utrenia, la finalul căreia Părintele Paroh Ionuț-Radu Vintilă a vorbit despre istoricul bisericii, care a aparținut fostei Mănăstiri Banu.

Sfânta Liturghie din ziua hramului a fost oficiată de Arhim. Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, căruia i s-au alăturat Protos. Sava Păun, duhovnicul Mănăstirii Rătești, Protos. Veniamin Anghel, Starețul Mănăstirii Ciolanu, Părintele Consilier Dan Necula, Părintele Ionuț-Radu Vintilă, parohul Bisericii Banu și alți clerici locali.

O biserică buzoiană l-a primit ocrotitor pe Sf. Paisie de la Neamț: A fost construită în anul nașterii lui

Părintele Arhiepiscop Ciprian al Buzăului și Vrancei a asistat la slujba Parastasului pentru ctitori și a vorbit despre fosta Mănăstire Banu în contextul revirimentului isihast susținut de Sf. Paisie de la Neamț în secolul al XVIII-lea.

„Începând cu acest an, respectiv cu această zi, biserica Banu a dobândit și al doilea hram, câștigând ca ocrotitor, alături de Maica Domnului, care este prin excelență prototipul isihasmului și al celor ce se roagă în mod desăvârșit, pe Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț, cunoscut acum nu numai în spațiul teologic, ci chiar și în rândul credincioșilor, ca un reprezentant de seamă al isihasmului românesc”, a spus ierarhul.

„De la nașterea sa după trup se împlinesc 300 de ani, motiv pentru care se numără printre cei trei sfinți isihaști comemorați anul acesta de Patriarhia Română, ca mari teologi și dascăli ai rugăciunii și ai luminii dumnezeiești.”

„Astăzi, frățiile voastre sunteți enoriașii unei parohii, dar să știți că vă aflați în biserica unei foste mănăstiri, construită în anul 1722, chiar în anul nașterii Sfântului Paisie; așadar, s-au împlinit tot 300 de ani de la zidirea acestei biserici”, a continuat Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian.

„Dacă, până în anul 1877, aici a fost o mănăstire, gândiți-vă câte generații de monahi s-au rugat neîncetat în acest lăcaș seara, la miezul nopții, în privegheri, dimineața, la Sfânta Liturghie, și câți credincioși au venit să se spovedească la ei, să se împărtășească din cuvântul lor de învățătură, îmbunătățindu-și viața creștinească”, a mai subliniat părintele arhiepiscop.

O biserică buzoiană l-a primit ocrotitor pe Sf. Paisie de la Neamț: A fost construită în anul nașterii lui

Părintele Paroh Ionuț-Radu Vintilă i-a mulțumit ierarhului pentru participarea la acest eveniment istoric și i-a dăruit o icoană cu Sfântul Paisie de la Neamț.

În a doua parte a zilei, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei și Arhim. Dumitru Cobzaru au participat la seara cultural-duhovnicească intitulată „Sfântul Paisie de la Neamț (1722-1794), un părinte al isihasmului românesc”, organizată de Parohia Banu.

Datorită aportului său la renașterea isihastă din secolul al XVIII-lea în Țările Române, Sf. Paisie de la Neamț se adaugă celorlalți doi sfinți isihaști comemorați de Patriarhia Română în Anul omagial și comemorativ 2022: Simeon Noul Teolog și Grigorie Palama.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA