O casă nouă în prag de sărbători, pentru o familie greu încercată

de | dec. 22, 2015 | Actualitatea religioasă

Lucrările de construcție la casa familiei Fărăgău din satul Pădureni, rămasă fără locuință în urma unui incediu, s-au finalizat. Cu sprijinul protopopiatului Cluj I și al Arhiepiscopiei Clujului, cei 3 copii vor avea un acoperiș deasupra capului și toate condițiile pentru a petrece un Crăciun liniștit alături de familie.

Ridicarea noii case a fost posibilă datorită implicării Primăriei Chinteni, iar la amenajarea imobilului a contribuit și Radio Renașterea prin fondurile strânse în urma spectacolului caritabil „Renaște speranță”.

Pentru a inaugura casa familiei Fărăgău, Mitropolitul Clujului a oficiat marți, 22 decembrie 2015, de la ora 10:00 o slujba de Sfeștanie. Apoi, Înaltpreasfințitul Andrei a subliniat că orice este posibil atunci cand oamenii se implică cu dragoste și voință.

 „Noi credem că aici, la Pădureni, credința s-a concretizat printr-un fapt de iubire acum în preajma sărbătorii Crăciunului care, așa cum bine știm, este sărbătoarea darurilor. Cel mai mare dar l-a făcut Dumnezeu pământului trimițându-L pe Fiul Său să se nască și să crească, să ne mântuiască, iar în caz concret, aici, s-a ridicat această casă pentru ca acești copii să aibă un acoperiș deasupra capului”, a spus Mitropolitul Clujului.

Pentru implicarea în ajutorarea familiei greu încercate, părintele Ioan Cherhaț din parohia Feiurdeni a primit distincția de iconom stavrofor, iar părintelui Petru Buran i-a fost acordată distincția de sachelar.

Și primarul din Chinteni, Lucia Suciu a primit din partea Mitropolitului Andrei o diplomă de aleasă cinstire.

„Cel puțin pentru mine este groaznic ceea ce s-a întâmplat aici și mărturisesc faptul că de 16 ani de când conduc destinele acestei commune nu am avut un asemenea eveniment. Vedem cu toții în prag de sărbători o casă reconstruită, o casă cu tot ceea ce este necesar unui imobil. Pentru mine nu există decât o mulțumire sufletească și Îi spun bunului Dumnezeu că îi mulțumesc pentru faptul că m-a ajutat să duc la bun sfârșit acest proiect”, a mărturisit primarul comunei Chinteni, Lucia Suciu.

Vă reamintim că familia Fărăgău din satul clujean Pădureni, comuna Chinteni, a rămas fără locuință în luna septembrie din cauza unui incendiu, izbucnit la aragazul din bucătăria unde bunica făcea de mâncare.  Din păcate, femeia în vârstă de 70 de ani, a murit în incendiu.

Cei trei nepoți scăpați cu viață din tragedie au locuit apoi o perioadă intr-o baracă sau la diferiti vecini din sat.

Ultimele articole

Premieră la Teatrul „Puck”: „Cei trei purceluși”

Premieră la Teatrul „Puck”: „Cei trei purceluși”

Cei mici și cei mari sunt așteptați duminică, 21 mai, de la ora 17, la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la o nouă premieră. Este vorba de spectacolul interactiv „Cei trei purceluși”, după James Halliwell-Phillipps, în regia lui Rumi László. Binecunoscuta...

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Bistrița

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Bistrița

Clericii din Protopopiatul Ortodox Bistrița s-au reunit luni, 15 mai 2023, în cadrul conferinței preoțești semestriale de primăvară. Întâlnirea a fost precedată de un Te Deum, fiind săvârşit în Biserica de la Coroana, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei,...