„O Copilărie Binecuvântată” și în această vară pentru copiii din Cluj-Napoca

de | iul. 7, 2016

Părinții interesați ca micuți lor să aibă parte de o vacanță activă și educativă sunt așteptați să-și înscrie copiii la școala de vară „Copilărie Binecuvântată”, ce se va desfășura și în acest an la începutul lunii iulie, mai exact în perioada 11-15 iulie, la biserica parohiei „Buna Vestire” din cartierul clujean Iris. Proiectul a fost gândit și pus în practică pentru prima dată în urmă cu patru ani de Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, în parteneriat cu grădiniţa „Floare de Iris“ şi parohia „Buna Vestire“, cu scopul de a le oferi părinților o alternativă, în cazul în care nu știu cum să le ofere copiilor o vacanță de vară frumoasă, distractivă, dar și în care să învețe lucruri noi și utile pentru viață.

Sunt disponibile pentru ediția din acest an 120 de locuri pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 13 ani. În cadrul activităților ce vor fi susținute de peste 40 de tineri voluntari și cadre didactice, cei mici nu doar se vor juca, vor învăța lucruri noi și vor participa și la slujbele bisericii, învățând în acest mod cât de importantă este pe lângă joacă și viața lor duhovnicească, a declarat pentru radio Renașterea, părintele Liviu Vidican Manci, preot slujitor la parohia Buna Vestire și inspector pe probleme de catehizare parohială:

Pentru mai multe informații puteți vizita pagina de facebook a parohiei Buna Vestire, unde veți găsi tot ceea ce vă interesează cu privire la programul școlii de vară și modalitatea de înscriere.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Mănăstirii Bobota din Episcopia Sălajului

Hramul Mănăstirii Bobota din Episcopia Sălajului

Sâmbătă, 24 iunie 2017, de sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, obștea Mănăstirii Bobota s-a aflat în zi de alese bucurii duhovnicești, cu prilejul hramului de vară al acestui așezământ monahal. Cu această ocazie, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către...

Hramul de vară al mănăstirii de la Someșul Cald

Hramul de vară al mănăstirii de la Someșul Cald

Hramul de vară al Mănăstirii „Sfântul Vasile cel Mare” de la Someșul Cald a fost sărbătorit sâmbătă, 24 iunie 2017, de praznicul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului. Ierarhul a săvârșit alături de...