O fotografie cât o istorie

de | dec. 28, 2021 | Documentare, Actualitatea religioasă, Oameni și locuri

Prin bunăvoinţa fotografului Ovidiu Guran, din Franţa, şi a lect. univ. dr. Rareş Beuran, de la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, publicăm în premieră această fotografie-document care surprinde prima şedinţă de constituire a Frontului Salvării Naţionale la Cluj, care a avut loc în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, în sala de Festivități a Seminarului Teologic Ortodox Român din Cluj-Napoca, din curtea Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului.

„Momentul a avut loc înainte de fuga cuplului dictatorial și singurul loc unde revoluţionarii s-au simţit în siguranţă a fost Biserica si Catedrala Ortodoxă, care în acele momente şi-a deschis uşile spre cei care luptau pentru libertate”, a spus pr. lect. univ. dr. Bogdan Ivanov, cadru universitar la Catedra de Istorie Bisericească Universală, din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Conform pr. lect. Bogdan Ivanov, în fotografie se văd: ARHIEPISCOPUL TEOLFIL HERINEANU, preotul greco-catolic MATEI BOILĂ, cel care vorbește în picioare, în stânga lui poetul CONSTANTIN ZĂRNESCU, în dreapta Arhiepiscopului Teofil este jurnalistul VASILE LUCA, lângă el preotul ortodox MATEI POPOVICI, iar în colțul din stânga mesei preotul profesor DUMITRU PINTEA și alți revoluționari.

„Fotografia este importantă pentru că arată această unică solidaritate pe care oamenii o trăiau în jurul idealului de libertate pentru care luptau și pe care erau hotărâți să nu o mai piardă, dar și faptul că Biserica s-a ridicat la înălțimea momentului istoric și a girat acest moment pe coagulare a libertății și a noii lumi care se năștea din sângele tinerilor revoluționari”, a mai explicat pr. lect. Bogdan Ivanov.

Cei care mai pot oferi detalii despre fotografie și despre participanții la eveniment ne pot scrie la secțiunea specială de comentarii a prezentului articol, pe pagina de Facebook.

Foto credit: Ovidiu Guran / Arhiva personală

Ultimele articole

Bucurie duhovnicească pentru deținuții din Penitenciarul Bistrița

Bucurie duhovnicească pentru deținuții din Penitenciarul Bistrița

Capela din Penitenciarul Bistriţa, aflată sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, a fost resfinţită sâmbătă, 27 iunie 2015, de Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului. Slujba de resfințire a fost oficiată la ora 9:00 și a fost urmată de...

Resfințirea bisericii din parohia sălăjeană Fizeș

Resfințirea bisericii din parohia sălăjeană Fizeș

În duminica a IV-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei Fizeș, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a resfințit biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitate. În continuare a...

Ziua Drapelului Naţional, sărbătorită la Cluj-Napoca și Bistrița

Ziua Drapelului Naţional, sărbătorită la Cluj-Napoca și Bistrița

Tricolorul românesc a fost sfințit vineri, 26 iunie 2015, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Slujba, oficiată cu ocazia zilei Drapelului Național, a fost săvârșită la ora 10:45 de Exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, părintele arhimandrit Dumitru...