O fotografie cât o istorie

de | dec. 28, 2021

Prin bunăvoinţa fotografului Ovidiu Guran, din Franţa, şi a lect. univ. dr. Rareş Beuran, de la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, publicăm în premieră această fotografie-document care surprinde prima şedinţă de constituire a Frontului Salvării Naţionale la Cluj, care a avut loc în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, în sala de Festivități a Seminarului Teologic Ortodox Român din Cluj-Napoca, din curtea Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului.

„Momentul a avut loc înainte de fuga cuplului dictatorial și singurul loc unde revoluţionarii s-au simţit în siguranţă a fost Biserica si Catedrala Ortodoxă, care în acele momente şi-a deschis uşile spre cei care luptau pentru libertate”, a spus pr. lect. univ. dr. Bogdan Ivanov, cadru universitar la Catedra de Istorie Bisericească Universală, din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Conform pr. lect. Bogdan Ivanov, în fotografie se văd: ARHIEPISCOPUL TEOLFIL HERINEANU, preotul greco-catolic MATEI BOILĂ, cel care vorbește în picioare, în stânga lui poetul CONSTANTIN ZĂRNESCU, în dreapta Arhiepiscopului Teofil este jurnalistul VASILE LUCA, lângă el preotul ortodox MATEI POPOVICI, iar în colțul din stânga mesei preotul profesor DUMITRU PINTEA și alți revoluționari.

„Fotografia este importantă pentru că arată această unică solidaritate pe care oamenii o trăiau în jurul idealului de libertate pentru care luptau și pe care erau hotărâți să nu o mai piardă, dar și faptul că Biserica s-a ridicat la înălțimea momentului istoric și a girat acest moment pe coagulare a libertății și a noii lumi care se năștea din sângele tinerilor revoluționari”, a mai explicat pr. lect. Bogdan Ivanov.

Cei care mai pot oferi detalii despre fotografie și despre participanții la eveniment ne pot scrie la secțiunea specială de comentarii a prezentului articol, pe pagina de Facebook.

Foto credit: Ovidiu Guran / Arhiva personală

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Adunarea Eparhială a Episcopiei Maramureșului

Adunarea Eparhială a Episcopiei Maramureșului

Sâmbătă, 6 februarie 2016, sub preşedinţia ÎPS Arhiepiscop Justinian Chira, s-au desfăşurat, în Sala Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul a Catedralei Episcopale Sf. Treime din Baia Mare, lucrările Adunării Eparhiale a Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului,...

Parastas la Dej, în memoria fostului protopop Teofil Herineanu

Parastas la Dej, în memoria fostului protopop Teofil Herineanu

Preoți, duhovnici, apropiați și sute de credincioși s-au rugat pentru odihna veșnică a fostului protopop al Dejului, Teofil Herineanu, de la a cărui trecere la cele veșnice se împlinește un an. Sâmbătă, 6 februarie 2016, cu toții s-au adunat în biserica parohiei Dej...

Simpozion internațional la Stockholm

Simpozion internațional la Stockholm

Miercuri, 3 februarie 2016, Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord şi Academia de Studii Ortodoxe „Sfântul Ignatie” din Stockholm au organizat la sediul acestei academii Simpozionul internațional cu tema: „Beyond East and West: Early Ecclesiological Printings in...