O icoană a Maicii Domnului, pictată pe sticlă în 1845, exponatul lunii octombrie la Muzeul Mitropoliei Clujului

de | oct. 22, 2020

Icoana „Maica Domnului Panakranta” (Milostivă), pictată în anul 1845 pe sticlă realizată manual, este exponatul lunii octombrie la Muzeul Mitropoliei Clujului. Icoana, de 67/50 cm, (inclusiv rama), a fost realizată de un pictor încă necunoscut și  provine, cel mai probabil, din biserica de la Petea (județul Cluj), afirmă reprezentanții muzeului.

O icoană a Maicii Domnului, pictată pe sticlă în 1845, exponatul lunii octombrie la Muzeul Mitropoliei Clujului
Icoana „Maica Domnului Panakranta”- Muzeul Mitropoliei Clujului

 Aceluiași autor se pare că-i aparține și icoana „soră” Deisis din colecția muzeului clujean, dar și alte două icoane, păstrate în colecția „Szocs”,  într-un atelier din sudul Transilvaniei.

Icoana „Maica Domnului Panakranta” constituie unul dintre tipurile iconografice ale Maicii Domnului (Milostivă) reprezentată pe tron și prezintă interferențe bizantine și apusene.

Este împărțită în două registre, iar în cel inferior, icoana înfățișează un peisaj monahal, imaginea mai multor mănăstiri ducând cu gândul la Sfântul Munte Athos. Ambele registre sunt încadrate de o ramă dublă, aurită, care prezintă și ornamentație florală. 

Pe spatele icoanei  există o dublă inscripție, una scrijelită în lemn, și o alta, greu descifrabilă, cu vopsea roșie. Ambele fac referire la un anume „Petru Imburuș” (Ambruș?), nume care apare atât incizat (scrijelit), cât și în textul scris cu roșu „a lui Petru Imburuș…”.

O icoană a Maicii Domnului, pictată pe sticlă în 1845, exponatul lunii octombrie la Muzeul Mitropoliei Clujului

Muzeul Mitropoliei Clujului, situat la subsolul Catedralei Mitropolitane din Piața Avram Iancu, poate fi vizitat de marți până sâmbătă, între orele 10:00-17:00, iar duminica și-n sărbători, între orele 12:00-17:00.

În fiecare luni, dar și de Praznicele împărătești, muzeul este închis.

Muzeul poate fi vizitat cu respectarea regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
S-au deschis înscrierile pentru Bursa Alex. Leo Șerban 2024

S-au deschis înscrierile pentru Bursa Alex. Leo Șerban 2024

Cineaștii, jurnaliștii și criticii de film din România se pot înscrie pentru o nouă ediție a Bursei Alex. Leo Șerban, în cadrul Festivalul Internațional de Film Transilvania (14 - 24 iunie 2024). În valoare de 2500 de euro, bursa a fost inițiată în memoria unuia...

Zilele Culturale Maghiare din Cluj-Napoca, la a 15-a ediție

Zilele Culturale Maghiare din Cluj-Napoca, la a 15-a ediție

Maratonul cultural Zilele Culturale Maghiare din Cluj-Napoca (ZCMC), ajuns anul acesta la cea de-a 15-a ediție, se va desfășura între 18 și 25 august, în toate locurile de tradiție unde s-a consacrat. Publicul se va putea bucura din nou de sutele de evenimente care...